Orţenii în sărbătoare

25/07/2015

Oarta_1

de prof. Traian RUS

Miercuri, 22 iulie 2015, a fost mare sărbătoare în Ţara Codrului. Prilejul, oferit de hramul Mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena” din Ciutruci – Oarţa de Sus, a adunat câteva sute de credincioşi din cele trei judeţe limitrofe: Maramureş, Satu Mare şi Sălaj. Serviciul religios, oficiat de un sobor de peste 30 de preoţi, a fost condus de Î.P.S Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, fiu al satului Oarţa de Sus, împreună cu P.S. Macarie Drăgoi, Episcopul Ortodox al Europei de Nord. Prezenţa celor doi înalţi ierarhi a conferit un caracter special Sfintei Liturghii, iar cuvintele de învăţătură au fost primite cu mult respect de către toţi cei de faţă. Cu acest prilej, a fost sfinţită şi o troiţă ridicată în cinstea lui Dumnezeu de către locuitorii comunei Bicaz (primar dr. Dorin Mitre) şi noul altar de vară, oferit mănăstirii prin grija primarului comunei Oarţa de Jos, prof. Bogdan Pop. Acelaşi harnic primar a oferit tuturor participanţilor o agapă creştinească. Cinste lor! Citește restul acestei intrări »


FOLCLOR ŞI ISTORIE

14/11/2014
Foto Biltiu-025-CROP_2

prof. Pamfil Bilţiu

de Pamfil BILŢIU

Evenimentele istorice, unele calamităţi naturale, întâmplări tragice, epidemii, soldate cu pierderea de vieţi omeneşti, au stârnit imaginaţia poporului, care a brodat în jurul lor plăsmuiri anonime, având drept scop rememorarea lor pe cale orală.

Cântecele istorice rememorează, prin vers şi melodie, evenimente zbuciumate, rezultând producţii de mare încărcătură emoţională. Cântecele de cătănie şi război ne reconstituie, cu aplomb stilistic, imagini şi episoade legate de marile bătălii şi care sunt adesea un reflex al suferinţelor pe care le cauzează. Baladele abundă în episoade din trecutul de luptă a unor eroi mult îndrăgiţi de popor, care erau haiducii, unii ridicaţi la rangul de simbol al luptei pentru dreptate şi libertate socială. Un exemplu ilustrativ pe această linie îl reprezintă Pintea Viteazul, care, fiind un exponent al păturilor de jos, este imortalizat de popor într-un repertoriu infinit de tradiţii aparţinând unei game variate de genuri şi specii folclorice.

Un repertoriu amplu de legende şi povestiri sunt brodate în jurul unor personalităţi istorice, precum Ştefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza, Avram Iancu, Dragoş Vodă etc. Alături de scriitorii culţi, creatorii anonimi le-au imortalizat faptele, transformându-i în eroi, în legende şi povestiri ticluite cu măiestrie. Citește restul acestei intrări »