Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 321 (1-l5 martie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Sexul îngerilor. Cicero (De oratore) spunea că istoria este învățătoarea vieții („Historia magistra vitae”). Se referea la învățăturile pe care le poate extrage individul, dar și poporul, din faptele trecute ale înaintașilor. Românii au un proverb, care vine să completeze această zicere: „Cel deștept învață din pățaniile altuia, prostul nici dintr-ale lui!” Astăzi mi se pare mai actuală ca oricând pățania bizantinilor. Mare lucru ar fi, dacă vreunul dintre mai-marii Europei, care are și putere de decizie, ar lua aminte la această întâmplare plină de semnificații.
ra la 29 mai 1453. Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin, era înconjurată și pe mare și pe uscat de către turci, de musulmani. Luptele erau pe viață și pe moarte. Apele Bosforului erau roșii de sângele soldaților morți din ambele tabere. Bizantinii luptau cu disperare pe zidurile cetății. Tunurile inamice spărgeau bucată cu bucată din împrejmuirile cetății, făcând loc puhoiului să pătrundă înăuntru. Împăratul însuși era în iureșul luptei, trăindu-și ultimele clipe ale vieții. În vremea aceasta, boierii, politicienii, filozofii și oamenii de știință, alături de capi ai Bisericii, siguri de victoria armatei imperiale, se certau undeva într-un salon al unui palat, pe tema… sexului îngerilor. Nu puteau să ajungă la un consens în ceea ce privește îngerii: sunt de parte bărbătească, femeiască sau și una și alta?! Se formaseră grupuri, bisericuțe, și fiecare își susținea cu încăpățânare punctul de vedere. Nici n-au observat, până au intrat turcii peste ei și i-au măcelărit!

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 320 (16-29 februarie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Europa, Europa!

Zeci de ani, românii au privit cu jind peste gard la frații lor vest-europeni. Mulți au încercat să facă imposibilul ca să ajungă acolo. Au recurs la tot felul de soluții riscante, și-au asumat pericole mari, sperând că, poate-poate, norocul le va surâde vreodată și vor ajunge și ei în „raiul” european. Mulți au fost înghițiți de apele Dunării, mulți au fost împușcați, ori li s-a pierdut urma prin cine știe ce pușcării. Speranța nu i-a părăsit însă niciodată.
A venit 1989 și a renăscut credința că s-a îndurat Dumnezeu și de noi. S-au dărâmat ziduri, s-au demolat garduri, s-au deschis granițe, și românii s-au împrăștiat în lume cu o bucurie greu de înțeles pentru cel care n-a trăit o jumătate de veac lipsit de libertate. Din păcate, dezamăgirile au venit repede. Am fost confundați mereu cu țiganii și cu cerșetorii, am fost considerați mereu rudele sărace, am rămas mereu cu mâinile întinse pe la porțile „fraților” europeni. Un tânăr îmi povestea că a umblat trei luni în zece țări europene și doar într-o zi a găsit de lucru.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 319 (1-15 februarie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Scrisoare către Eminescu (VIII). Bădie Mihai,
Cu câtă bucurie te întorceai tu acasă după lungile tale peregrinări prin lume! Îți revedeai părinții, frații, rudele, consătenii, prietenii, dar și codrul, lacul, câmpiile, locurile pe unde ți-ai petrecut anii copilăriei. Fiecare copac îți era cunoscut, fiecare deal sau vâlcea, fiecare floare și fiecare stea. Erai de-al lor și erau de-ale tale. Parcă te aud vorbind cu fiecare, dar mai ales cu codrii de aramă, cu mândrele păduri de argint: „Codrule, codruțule, / Ce mai faci, drăguțule? / Că de când nu ne-am văzut, / Multă vreme a trecut / Şi de când m-am depărtat, / Multă lume am umblat!”
Doamne, Bădie, câtă vreme aveai tu la dispoziție! Nu aveai televizor, nu aveai calculator, nu tabletă, nu telefon cu internet, nu facebook, nu twiter sau alte minunății de astăzi, mori de tocat timpul, care ne țin ocupați și ziua, și noaptea. Nu mai vedem cerul înstelat, nu câmpul înflorit, nu mai vedem un răsărit sau un apus de soare. Cine mai ascultă astăzi păsările cântând sau frunzele foșnind? Bădie, s-au împuținat și păsările, și frunzele, dar și codrii!

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 318 (16-31 ianuarie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!
Scrisoare lui Eminescu (VII)

Bădie Mihai,
Nu ţi-am scris de mult, fiindcă m-a luat valul şi amărăciunile. Îţi recitii astăzi Doina şi mă cuprinse-un dor nebun de tine. Nu rezistai ispitei de a-ţi mai scrie câteva rânduri.
Scriai, Bădie: „De la Nistru pân-la Tisa. / Tot românul plânsu-mi-s-a, / Că nu mai poate străbate / De-atâta străinătate. / Din Hotin şi pân-la mare / Vin muscalii de-a călare, / De la mare la Hotin, / Mereu calea ne-o aţin; / Din Boian la Vatra-Dornii / Au umplut omida cornii / Şi străinul te tot paşte, / De nu te mai poţi cunoaşte!”
Hei, bădie, multe s-au întâmplat de când ai plecat dintre noi! Dacă le-ai şti pe toate, cu siguranţă că ai înnebuni. Au venit vremuri în urma ta, când românul dintre Nistru şi Tisa a plâns de au curs pâraie de lacrimi după cei răpiţi din casa şi de la masa lui şi au fost duşi în siberii depărtate şi nimeni nu le-a mai ştiut de urmă. Au plâns românii înstrăinaţi între Nistru şi Oceanul Pacific, fiindcă nu aveau pe nimeni apropiat, nu-şi auzeau graiul, cântecul, rugăciunea, iar dorul de casă şi de ai lor îl purtau ca pe o cruce plumbuită. Au rămas tot restul vieţii numai printre străini, până când li s-au risipit oasele în morminte fără cruce!

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 313 (1-15 noiembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Ecouri de la Athos. Evenimentele petrecute în ultimele săptămâni în țara noastră și în Europa nu au rămas neobservate nici la Muntele Athos. Obștea de călugări români de acolo au adresat o scrisoare poporului român, plină de înțelepciune, de credință și de patriotism. O redăm mai jos, socotind-o de mare importanță pentru fiecare dintre noi în aceste vremuri, dar mai ales acum, la început de post:

Iubiți frați întru Hristos, cu multă întristare vă adresăm aceste cuvinte, văzând pericolul și durerea prin care trece poporul român în aceste zile. Deși cu trupul departe de țară, cu rugăciunile noastre nu ne-am despărțit niciodată de neamul în mijlocul căruia ne-am născut, încât acum nu putem să tăcem și să rămânem nepăsători în fața momentului de răscruce prin care iarăși trece poporul român în istoria sa. Ne referim la mișcările stradale, în care revolta oamenilor faţă de decăderea la care a ajuns din multe puncte de vedere societatea românească este dirijată de forțe ostile țării împotriva stăpânirii statului și a Bisericii noastre. Desigur că nu Dumnezeu este în spatele acestora, ci mai curând oameni care urăsc poporul român și credința sa creștin-ortodoxă și se folosesc de acest moment pentru a produce mai multă tulburare și a găsi astfel prilejul instituirii unei noi ordini, antihristice, în lumea românească, cum a fost cea din perioada de glorie a bolșevismului în România. Căci numai atunci s-a mai întâmplat ca provocatorii să ațâțe mulțimea împotriva Bisericii lui Hristos, cum am auzit că s-a petrecut în ultimele zile. Așadar,

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 312 (16-31 octombrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Cangrena socială. Mai multe evenimente s-au abătut peste țară în ultimele zile, dar cel mai cumplit a fost accidentul de la clubul „Colectiv” din București. Au murit până acum 32 de oameni, peste 130 se zbat între viață și moarte. În câteva secunde, într-un local improvizat drept „club”, aproximativ 500 de tineri s-au trezit într-un adevărat infern. Tavanul și pereții s-au aprins ca la o explozie, au început să ardă foarte intens, iar din ei se desprindeau plăci, bucăți, șiroaie de plastic, toate în bâlbără de foc. Dedesubt, o masă de oameni îngroziți. Căutau în neștire, prin fumul tot mai gros și înecăcios, o ieșire. Exista doar o ușă foarte îngustă. Mai erau și altele, dar acelea erau legate cu lanțuri, asigurate cu lacăte, pentru ca nu cumva să intre cineva în mod clandestin, fără să plătească bilet. Unii au căzut, alții și-au pierdut cunoștința, fiind intoxicați de fum, de flăcări, alții au călcat pe trupuri. Iadul pe pământ! Adevărat coșmar, pe care credeam că nu-l putem vedea decât prin filmele de groază. Au venit salvări, medici, pompieri, polițiști, vecini, rude, curioși. Victimele erau carbonizate pe exterior, dar și pe interior. Numeroase spitale din București i-au preluat pe cei care mai dădeau semne de viață.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 311 (1-15 octombrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Islamizarea Europei. Citesc prin ziare, ascult diverse interviuri luate unor oameni cu viziune politică şi intuiesc un mare pericol în viitorul nu prea îndepărtat pentru bătrânul nostru continent. Europa este cel mai înaintat continent al lumii, leagănul culturii şi civilizaţiei umane. A fost de-a lungul mileniilor un adevărat diriguitor al politicii lumii întregi, farul călăuzitor al popoarelor şi ţărilor de pe întreg globul pământesc. În Europa au fost imperii imense, care au schimbat faţa lumii, când în bine, când în rău. Aş aminti aici de Imperiul Roman, Imperiul Ţarist, Imperiul Habsburgic, imperiile coloniale britanic, spaniol, italian, german, francez etc. Continentul nostru a avut o istorie foarte zbuciumată, marcată de nenumărate războaie interne şi externe. A fost râvnită de multe puteri externe şi nenumăraţi au fost cei care au încercat s-o cucerească. Europa a reuşit să supravieţuiască, şi astăzi asistăm la o etapă a istoriei sale pe care nici nu au visat-o înaintaşii: unitatea europeană. Aceasta a făcut din Europa cea mai mare putere militară şi politică.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 310 (15-16 septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Educaţia sexuală. Abia trecuse tărăboiul cu scoaterea icoanelor şi a religiei din şcoală şi a apărut altul: introducerea educaţiei sexuale în şcoală, începând de la grădiniţă. Pe mai multe posturi de televiziune s-au înghesuit tot felul de indivizi, alături de persoane cu funcţii politice şi administrative şi au „dezbătut” această problemă. Ascultându-i, aveai impresia că învăţământul românesc a ajuns o stână fără câini şi fără stăpâni şi fiecare umblă prin el, ca vodă prin lobodă!
De un sfert de veac încoace, se fac tot felul de experienţe în învăţământ, iar bieţii copii sunt adevăraţi cobai. S-au schimbat nenumăraţi miniştri ai învăţământului şi fiecare a vrut să rămână în istorie. Pentru aceasta, fiecare a modificat ceva în învăţământ. Fiecare s-a socotit mai interesant dacă a apelat la exemplul unui sistem de învăţământ străin: francez, belgian, german. Aproape în fiecare an s-a pus problema schimbării programei, manualelor, introducerii sau scoaterii unor materii, unor examene. Din păcate, nu am auzit pe unul singur spunând că vrea să revină la învăţământul tradiţional românesc, aşa cum l-a ctitorit Spiru Haret, la acel învăţământ care a scos o elită de intelectuali români de talie internaţională. Din 1960 sunt în învăţământ: ca elev, ca student, iar de douăzeci şi cinci de ani ca profesor. Cred că sunt în măsură să fac o comparaţie: învăţământul de dinainte de 1989, cu toate păcatele lui privind îndoctrinarea, se caracteriza prin seriozitate şi disciplină. Altfel spus, se învăţa carte. După 1989, am avut senzaţia, de la un an la altul, că învăţământul merge în picaj, că nivelul de învăţământ scade treptat, de la un an la altul. Parcă cineva a avut tot interesul să se deterioreze şi această instituţie sfântă a neamului: Şcoala. Parcă cineva a avut tot interesul să se ajungă la ceea ce numea Domnul acad. Răzvan Theodorescu: mitocanizarea României.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 309 (1-15 septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Tragedia siriană. Puţine am ştiut despre Siria în anii trecuţi. Câteva amănunte reţinute din şcoală şi apoi informaţii vagi, culese din presă, din reportaje televizate şi de prin vreo carte. Cu ceva vreme în urmă, Domnul ambasador Dumitru Chican ne-a încredinţat lucrarea Şiragul Mărgăritarului s-o publicăm în editura parohiei noastre, ceea ce am şi făcut. Era un vechi manuscris copiat din arhivele naţionale siriene din Damasc, care cuprindea istoria Imperiului Bizantin de la începuturi până după cucerirea turcească. Povestiri sporadice ale românilor care lucraseră în Siria completau cunoştinţele mele despre această ţară.
Iată că evenimentele din ultima vreme au adus Siria în prim-planul actualităţii. Aceasta a mărit interesul şi curiozitatea tuturor faţă de acel popor şi de tragedia prin care trece ţara lui.
Privesc pe internet un film care prezintă Siria de ieri. O ţară modernă, cu oraşe moderne, cu construcţii gigantice, cu parcuri pline de verdeaţă şi fântâni arteziene, cu străzi şi autostrăzi aglomerate de maşini, cu pieţe gemând sub greutatea fructelor şi legumelor, a altor produse autohtone. Privesc măreţele universităţi siriene, în care e un furnicar de tineri dornici de cunoaştere, muzee celebre, în care-şi trăiesc liniştea obiecte vechi de mii de ani, intrate de mult în patrimoniul universal. Biblioteci cu sute de mii de cărţi duc mai departe cunoştinţele lumii, aici fiind locul unde s-a născut primul scris de pe pământ. Cetăţi vechi, precum Alepul şi Damascul, alături de oraşe noi, care pot sta alături de oraşele civilizate ale lumii. Văd spitale cu aparatură ultramodernă, plaje aglomerate şi porturi cu vapoare venite de departe sau gata de-a pleca peste mări şi zări. Văd teatre şi opere cu săli supraaglomerate de oameni dornici de frumos şi de cunoaştere. Văd peisaje mirifice, cu sate înstărite, cu munţi înzăpeziţi, pe care se practică sporturi de iarnă. Văd moschei şi biserici creştine vechi de sute de ani, în care se slujeşte Creatorului în prezenţa unui public numeros. Văd ferme de animale, păsări, plantaţii de pomi fructiferi, în special de meri şi măslini, sere, prin care se poate plimba o combină în voie. Magazine imense, mall-uri, în care umblă un furnicar de lume. Văd o galerie imensă de artişti, scriitori, oameni de ştiinţă, oameni politici, sportivi şi oameni celebri din Siria sau din lumea întreagă, dar de origine siriană. Parcă mâna lui Dumnezeu mângâia locurile şi poporul sirian…!

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 308 (16-31 august)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Bogăţii nemăsurate. În duminica trecută a fost citită evanghelia în care un tânăr foarte bogat L-a întrebat pe Mântuitorul ce să facă să moştenească viaţa veşnică. Adică să se mântuiască. Păzise cu sfinţenie toate poruncile dumnezeieşti privind relaţiile lui cu Dumnezeu şi cu semenii săi, după cum el însuşi mărturisea. Un lucru îi mai lipsea, i-a spus Mântuitorul: să vândă toate câte are, să le împartă săracilor şi apoi să-I urmeze Lui.
Am ascultat şi am citit de-a lungul timpului multe predici referitoare la acest moment biblic. În toate se făcea referire la bogăţiile materiale, pământene, la faptul că tânărul acela avea mult pământ, cirezi şi turme de vite, palate, bani, slugi etc. Erau frumoase, corecte din punct de vedere tehnic, dar parcă toate erau puse pe acelaşi calapod: rolul averii în viaţa omului.
Voi încerca să abordez problema şi din alt punct de vedere. Probabil, tânărul avea şi bogăţii materiale. Nu se menţionează, însă, nicăieri despre pregătirea lui intelectuală. Poate omul acela absolvise mai multe şcoli, îşi însuşise toată ştiinţa din vremea lui. Aceasta nu era o bogăţie? De ce numai occidentalii şi americanii socotesc creierele, materia cenuşie, cea mai de preţ bogăţie şi racolează de peste tot din lume capetele luminate? De ce aceştia oferă condiţii de viaţă şi de muncă foarte avantajoase savanţilor şi intelectualilor de elită, cu condiţia ca aceştia să se stabilească în ţările occidentale sau americane? Ne minunăm că acele ţări au ajuns la un înalt nivel de dezvoltare economică, socială, tehnică, ştiinţifică, militară, dar nu luăm în calcul atitudinea lor faţă de omul cu carte şi s-o comparăm cu atitudinea noastră faţă de aceeaşi problemă.