de Francisc Edmund BALOGH
Încercasem gândule, să te alung ca pe o muscă supărătoare, dar nu am reușit. „Fie ce o fi, hai mai bine să dansăm în doi!”, era noua mea tactică. Nu am apucat, gândule, să ducem la bun sfârșit nici măcar preludiul. Aș putea zice că Teo trântise ușa de la frigider, parcă intenționat. Dar lucrurile se precipitaseră brusc încât nu am reușit să schimbăm o vorbă, cineva bătu la ușă. „Cin’ să mai fie?”, zise Teodora cu un blazaj deductibil din voce și felul în care își trăgea picioarele pe parchet.
Deschisese ușa, scurt și hotărât cu un „Mda, vă rog?”
– Ne scuzați, la domnul profesor de solfegiu am venit. Aici locuiește? Citește restul acestei intrări »