de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA
Dragii mei enoriaşi!
Dărâmătorii de biserici. Nu ne referim în rândurile următoare la cei ce demolează locaşurile de cult propriu-zise, ci la altfel de biserici.
Fiecare dintre noi suntem nişte biserici în miniatură ale lui Hristos. Trupul nostru este creaţia lui Dumnezeu, zămislit în mod deosebit de al celorlalte vieţuitoare pământene, ca o dovadă că în planul divin noi aveam o misiune specială. În trupul nostru, Dumnezeu a aşezat chipul Său, adică sufletul nostru, suflare dumnezeiască, pe care nu o mai găsim la celelalte vieţuitoare. Acestea au viaţă, dar nu au suflet, aşa cum are omul. Sufletul omului este spiritual şi nemuritor. El face legătura între lumea pământească şi cea spirituală. Prin el, omul este regele creaţiei lui Dumnezeu, fiindcă datorită lui omul are raţiune, voinţă şi sentimente superioare. Datorită lui, omul a supravieţuit acelor specii înspăimântătoare de altădată, precum dinozaurii, brontozaurii, balaurii etc. Omul nu a fost dotat cu coarne, cu colţi, cu copite, cu aripi, cu solzi, cu gheare, cu venin ca să se poată apăra, să poată ataca. Se părea că dintre toate vieţuitoarele este fiinţa cea mai vulnerabilă, care va dispărea cea dintâi din lume. Şi totuşi! Au trecut milioane de ani şi omul nu a dispărut de pe planetă, ba dimpotrivă: astăzi numărăm vreo şapte miliarde de exemplare, suntem creatorii şi stăpânii a tot ceea ce înseamnă cultură şi civilizaţie pământeană, ne plimbăm printre stele… Mai vedeţi vreo altă specie de vieţuitoare pământene făcând ceea ce face omul? Sigur că nu! Aceasta, tocmai datorită sufletului, care-l face capabil de creaţie şi progres. Citește restul acestei intrări »