de prof. Traian RUS,
vicepreşedinte A. C. Bodava
În fiecare an, în preajma zilei de 23 februarie, mă cuprinde o stare specială, o stare care mă obligă să mă exprim. Nu ascund că este însoţită şi de multă tristeţe. Poate şi de durere şi de neputinţă. Gândurile mele se îndreaptă iremediabil spre Băseşti, spre Marele Bărbat al românilor ardeleni, George Pop. Îi recitesc mereu istoria şi rămân uimit când realizez ce mare caracter a putut fi. Cât spirit de sacrificiu! Câtă putere! Câtă inteligenţă! Câtă dragoste pentru neamul său! Nu pot să nu-mi exprim recunoştinţa pentru moştenirea pe care ne-a lăsat-o. Nu pot, în acelaşi timp, să nu-mi plâng durerea, pentru că am ajuns atât de ticăloşi încât nu facem aproape nimic pentru a-l comemora, pentru a-l cinsti cum se cuvine în toate zilele de 1 august şi de 23 februarie.
Zilele trecute am fost din nou pe la Băseşti. Întâmplarea a făcut să cunosc un tânăr. Are cam 20-25 de ani. Mi-a făcut o impresie bună. Priceput în IT Discutând cu el despre una, despre alta, a venit vorba şi despre George Pop. Habar nu avea cine a fost şi ce-a făcut. Nu ştia nimic despre mormântul tribunului, despre teiul unirii, despre monumente. Şi locuieşte doar la câţiva metri de casa memorială. N-a vizitat-o niciodată. Sunt mulţi băseşteni în situaţia lui. Mai ales cei tineri. Ce să mai zici despre alţii? Mi se pare dureros. Mormântul este neglijat. Teiul unirii plânge!
Poate că totuşi nu m-aş exprima, dacă istoricul din mine m-ar lăsa în pace. Ştim cât de importante sunt învăţămintele istoriei, lecţiile istoriei. Dacă nu le cunoaştem, suntem vulnerabili. Să nu uităm tapajul care s-a făcut şi se face în continuare pe tema simbolurilor secuieşti. Să nu uităm umilinţele la care românii ardeleni au fost supuşi. Unii îndură şi astăzi în propria lor ţară şi nimeni nu-i apără. Cum să uităm atunci de Badea George? Citește restul acestei intrări »