Un gest important şi inedit

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

La sfârşit de an primesc zeci de calendare editate de către cei ce vor să încrusteze în „grinda timpului” semnele evidenţei lor în faţa eternităţii. Le primesc cu prietenia la care te obligă condiţia de „contemporan” şi le dăruiesc mai departe, spre folos cronosian.

Unul dintre aceste „peretare” mi-a stârnit imediat o atenţie deosebită. Pe copertă era reprodusă pictura lui Gheorghe Chivu Autoportret şi în colţul de jos – numele autorului.

Gheorghe Chivu
(2 decembrie 1921 – 18 octombrie 1986)

Prima pagină conţine poezia Destin liric din volumul Zumbe, apărut în 1966, deci în urmă cu cincizeci de ani. Apoi, o scurtă biografie şi câteva explicaţii sumare. Celelalte pagini sunt structurate după acelaşi model, o reproducere a unei picturi, o poezie şi „tabela” lunii respective. Tabloul de pe copertă aparţine Galeriei de Artă a Muzeului Maramureşului Sighetul Marmaţiei, iar cele din interiorul calendarului provin din colecţiile familiilor Halga şi Zaharia.

Memoria s-a activizat spontan. În luna noiembrie 2006, în organizarea Bibliotecii Judeţene şi a Muzeului sighetean, am găzduit la Baia Mare expoziţia documentară şi de pictură dedicată artistului Gheorghe Chivu la 20 de ani de la moarte. Cu această ocazie am editat un Catalog,

Echim Vancea – 70

A rămas cel mai poet dintre noi

 

de Gheorghe PÂRJA

Nu doresc a stârni multe întrebări din partea consacraților autori de dicționare și istorii literare, nu intru pe teritoriul lor cu constatarea din titlu. Ci mă refer la nașterea unei grupări literare la Sighetul Marmației, la care am fost martor, dar și participant. Și care și-a făcut drum în literatura română de se vede și în ziua de astăzi. Eram liceeni în orașul dintre ape, cei mai mulți prunci de țărani veniți la învățătură de prin satele Maramureșului, aici, în urbea de pe graniță. Aduceam cu noi averea de acasă: cuvinte părintești, slova liturgică, dar și miracolul horilor. Ne-am constituit printr-o nevăzută liniuță de unire. Ne-am cunoscut pe nume: Echim Vancea, Gheorghe Mihai Bârlea, Simion Șuștic, Ileana Mihai, Andrei Făt, Lucian Perța, Marin Slujeru, Mihai Nebeleac. Și au mai fost buni și cu har.

Cred că la început ne-am jucat cu schimbul de cuvinte

Teodor ARDELEAN, la ceas aniversar!

• 

de ing. Gheorghe IANCU

Recent a apărut la Baia Mare excepționala carte aniversară intitulată „TEODOR ARDELEAN 70 de ani sub semnul lui HOMO DOCTUS” (coordonator Daliana Bonaț). Este excepțională întrucât conține o serie de laudatio și mesaje a zeci de personalități, începând cu Ioan Aurel Pop – președintele Academiei Române, Ionel Bogdan – președintele Consiliului Județean Maramureș, IPS Iustin – Episcopul Maramureșului și Sătmarului și mulți, mulți alții, precum și din partea colaboratorilor, colegilor, prieteni ai prof. dr. Teodor Ardelean. Sunt subliniate activitățile și realizările performante în domeniile culturale, politice, administrative etc. obținute la nivel local, zonal, național și chiar internațional de către dl. Teodor Ardelean.

Prof. dr. Teodor Ardelean merită din plin exprimările de laudatio ale zecilor de personalități care, la rândul lor, în activitățile profesionale sau extraprofesionale pe care le desfășoară sunt apreciați și admirați.

Pentru sigheteni, activitatea, realizările și personalitatea domnului Teodor Ardelean au o semnificație aparte datorită inițiativei și coordonării apariției cărților, documentar bibliografic, aniversare, ale unor personalități din cultura sigheteană: Mihai Dăncuș, Gheorghe Mihai Bârlea, Nicolae Iuga, apărute sub egida Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.

Biblioteca și bibliotecarul între IDEAL și REAL

Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare

Ziua Bibliotecarului – 23 aprilie 2021

La mulți ani bibliotecari, oriunde v-ați afla!

 

„Biblioteca și bibliotecarul între IDEAL și REAL” este o însăilare de opinii, despre biblioteca ideală, a invitaților Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare în cadrul proiectului „Oaspetele bibliotecii”. Începând cu 2017 aproape fiecare invitat a răspuns, în cadrul unui interviu mai amplu, la întrebarea: „Cum arată o bibliotecă ideală în accepțiunea d-voastră?”

Prezenți în însăilarea de opinii:

prof. univ. dr. Hermina G.B. Anghelescu, Facultatea de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării, Wayne State University, Detroit, Michigan, Statele Unite ale Americii

Ana Blandiana, poetă, scriitoare, traducătoare, Președinta Fundației Academia Civică, membru corespondent al Academiei Române

prof. univ. dr. Gheorghe Chivu, membru corespondent al Academiei Române

conf. univ. dr. George Ardeleanu, Facultatea de Litere, Universitatea București, scriitor vicepreședinte Fundația N. Steinhardt, Mănăstirea Rohia

prof. univ. dr. Anca Irina Ionescu, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi Slave. Traducătoare și interpretă. Este unul dintre cei mai reprezentativi și prolifici traducători din beletristica europeană, având aproape 200 de traduceri literare din 9 limbi străine.

prof. univ. dr. Iulian Boldea – Prorector – Director CSUD al Universității „Petru Maior” Târgu Mureș

prof. univ. dr. Liviu Malița – Decanul Facultății de Teatru și Televiziune Cluj-Napoca 

Agenda evenimentelor culturale din săptămâna 11-15 septembrie 2017 – Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

de Ştefan SELEK

Oaspetele săptămânii: prof. univ. dr. Gheorghe Chivu, membru corespondent al Academiei Române.

Luni, 11 septembrie
ora 17, Salonul artelor

Va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură de grup „Salonul de vară” al membrilor Asociaţiei Artiştilor Plastici „Alexandru Şainelic”, organizat în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”.

Enfin, acestea fiind zise, îţi doresc audiţie plăcută

de Adrian POP

Îţi trimit o melodie pe versurile lui Gheorghe Chivu, cîntată de Trupa Arhaic medievală, folk vechi, de calitate. Liderul şi compozitorul acestei trupe ce promovează un folk vechi, cu elemente îmbinate de folclor, trecînd prin elemente de folk autohton şi celtic, este Nicolae Doboş care era profesor de chitară şi instrumente de suflat la Şcoala populară de artă din Sighet (pe vremea cînd l-am cunoscut eu, prin anii 2000-2001, unde director era atunci Ion Ardeleanu-Pruncu), cred că unele nume ţi-s familiare, cunoscînd o parte a intelectualităţii sighetene.

Trupa Arhaic e invitată la tot felul de festivaluri acum – e pe val, cum s-ar spune – datorită stilului lor, de la folclor autohton, elemente de muzică medievală celtică, folk românesc autentic combinate într-un sunet inconfundabil ce le dă o amprentă sonoră distinctă.
https://www.youtube.com/watch?v=OLevKwokglE – asta e „Clamare” pe versurile lui Chivu

„Pietrele mele de drum erau măsurate numai de ceruri şi stele” (Gheorghe Chivu – încercare biografică – partea a patra)

de Angela-Monica JUCAN

În urma Războiului pentru Reîntregirea Neamului, statisticile indicau, în România, un număr de 350.000 de orfani de război, dintre care doar 20.000 au putut fi luaţi în ocrotirea statului[1].

Gheorghe Chivu a fost unul din cei 20.000. Ajuns în grija Casei Invalizilor, Orfanilor şi Văduvelor de Război (I. O. V. R.), el şi-a petrecut copilăria mai mult prin internate, excepţie făcând vacanţele. Regimul de viaţă a fost auster, ca în asemenea aşezăminte, dar copilul era obişnuit de-acasă cu lipsurile, poate mai puţin cu disciplina. Şansa de a învăţa carte a compensat, întrucâtva, pierderea tatălui. Amară şansă. Dar viitorul a fost demn.

„Sunt fiul tuturor celor care luptând pentru cei mulţi n-au ajuns  să  mă mai aibă.
Sunt fiul tuturor celor cu barba în iarbă.
Ca bărbănocul am răsărit printre cadavre de sângerări de ferige”

„Imperiala mare”

Sub protecţia amintitei instituţii, Gheorghe Chivu urmează şcoala primară, apoi gimnaziul şi începe cursurile Seminarului Teologic din Constanţa. Copilul s-a ataşat mult de acest oraş. Marea, portul, pescăruşii îi vor rămâne pentru totdeauna în inimă. Reproducem câteva rânduri din fragmentul autobiografic redactat la persoana a treia, aflat în păstrarea profesorului Dragomir Ignat: „Dar peisajul dobrogean şi marea se pare că i-au fost dascălii cei mai demn de urmat. A cunoscut aici diferitele neamuri dintr-un port cosmopolit, atât pe localnicii români, greci, armeni, turci, tătari, cu tot ceea ce caracteriza pe vremea aceea Dobrogea: panaire (iarmaroace) cu negustori ambulanţi de bragă, susan, halviţă, halva, pepeni, cereale etc., unde se aciuau totdeauna tiribombe, cu scrâncioabe, ringhişpiluri, jocuri de noroc, cu pungaşi de buzunare şi [tineri?[2]] pe lângă care treceau cadâne, flori de trotuar ale pierzaniei”[3].

„Şi de-i pricep doinirea, nu pot să-i înţeleg / Din noaptea ei susurul şi tâlcul ei întreg” (Gheorghe Chivu – încercare biografică – partea a treia)

Şi de-i pricep doinirea, nu pot să-i înţeleg / Din noaptea ei susurul şi tâlcul ei întreg”[1]

de Angela-Monica JUCAN

Lui Gheorghe Chivu îi plăcea numele mamei lui, Demetra, pentru că – spunea – provine din mitologia agricolă. De provenit, provine, dar nu ne aşteptăm ca părinţii ei sau naşii să fi ştiut ceva despre zeiţa greacă Demeter.

Gheorghe Chivu

În certificatul de naştere al viitorului om de cultură care are şi el nume „agricol”, numele mamei este trecut în corespondentul românesc: Dumitra. Poetul o numeşte de cele mai multe ori Demetra, uneori pronunţând ambele variante.

La data naşterii lui Gheorghe Chivu, Demetra Chivu, născută Panduru, avea 30 de ani, deci s-a născut în anul 1882. Era mai tânără cu cinci ani decât soţul. Părinţii ei erau, probabil, originari tot din Chirnogi, sau cel puţin unul din ei, dar ea s-a născut în Curcani.

Satul Curcani a fost înfiinţat curând după Războiul de Independenţă, prin împroprietărirea cu pământ a unor combatanţi de pe frontul din Balcani. Ei erau, de loc, din satele apropiate – Chirnogi, Gruiu, Mitreni, Olteniţa, Şoldanu. Actul de înfiinţare a localităţii a fost emis de Carol I, la 24 septembrie 1878.

Satul era destinat „însurăţeilor”. La înfiinţarea comunei, Carol I a spus: Sunt fericit de a putea fi astăzi naşul întâiei comuni a însurăţeilor care trebuie să poarte numele de „Curcani”, ca amintire a faptelor măreţe din ultimul răsbel în care bravii Dorobanţi şi-au schimbat, pe poalele Balcanilor, această poreclă în renume.

„Ei, sfinţii noştri părinţi morţi mult prea de tineri” (Gheorghe Chivu – încercare biografică – partea a doua)

de Angela-Monica JUCAN

Dar eu, cu numele de-acum al meu nu seamăn[1]

Tatăl lui Gheorghe Chivu este Dobre Chivu, fiul lui Brodeanu.

Gheorghe Chivu

Pentru că Gheorghe Chivu face câte o precizare despre numele părinţilor lui, ne vom opri puţin, aici, la numele Dobre. Gheorghe Chivu spune numai că „numele mic al tatălui este specific onomasticii din Câmpia Dunării”. Vom adăuga noi că Dobre e nume vechi, însuşit de români din antroponimia slavă, încă din perioada aşezării slavilor pe pământul nostru[2]. Descifrarea sensului numelui nu e dificilă: înseamnă „bun”. Ce n-a ştiut, probabil, Gheorghe Chivu, este faptul că Dobre este vocativul lui Dobru (ca Petre, pentru Petru).

Rămas orfan de tată, Dobre, născut Brodeanu, a devenit Dobre Chivu, prin înfierea lui (nu ştim la ce vârstă), de către Paraschiv Chivu (nume pleonastic!) care nu avea copii. N-a fost de-ajuns războiul. A mai trebuit şi această multiplă dramă: mama să înstrăineze nu nişte bunuri materiale, ci, sfâşiat din suflet, un copil (dar, oare, numai unul?); copilul să fie el cel la care s-a putut renunţa; fraţi despărţiţi; o relaţie familială de vitregie. Nu ştim cât a fost caritate şi cât interes în această „tranzacţie”. De bună seamă, pe lângă blidul de zeamă primit, copilul a fost un ajutor în gospodărie şi la lucrul câmpului. Nu ştim nici cât de înstărit a fost tatăl adoptiv şi ce moştenire promitea. În orice caz, putea fi vorba doar de una materială – casă, acareturi, pământ, animale, pentru că Paraschiv Chivu nu s-a preocupat să dea copilului o minimă ştiinţă de carte. Eu sunt fiu de ţăran sărac şi analfabet[3] – spunea poetul, într-un interviu din care reiese şi că nici moştenirea materială n-a fost prea mare.

„Ne amintim izvoare dintr-un tărâm prădat”

(„Ne amintim izvoare dintr-un tărâm prădat”[1])

de Angela-Monica JUCAN

Gheorghe Chivu

Maramureşul, pentru mine, odraslă de oier pierdut prin transhumanţă în câmpiile Pontului Euxin, înseamnă revenire la obârşie[2].

Memorie circumstelară. Afirmaţia lui Gheorghe Chivu nu poate corespunde decât parţial realităţii. E foarte probabil să nu i se fi povestit multe despre bunicul din partea tatălui şi Chivu să nu-şi fi pus mai târziu întrebări despre verosimilul sumarelor relatări – topitură tot mai omogenă, cu timpul, de amintire, uitare, reconstituire, împodobire. Pentru el, trebuie să fi avut mai mare importanţă păstrarea cu dragoste a unei legende familiale decât aflarea unui adevăr, fie el chiar mai frumos sau mai „onorant”, dar cu aura misterului stinsă.

Aşadar, bunicul paşte turmele de cumulus pe deasupra întinderilor pontice.

Şi totuşi…

Să pornim de la prezumţia de adevăr. Dar să verificăm toate elementele pe care ni le oferă, în cunoştinţă de cauză sau nu, Gheorghe Chivu. Avem următoarele piese: Maramureş, oier, transhumanţă, Dobrogea. Le adăugăm elementul onomastic Brodeanu – numele bunicului, ştiut de noi tot din relatările lui Gheorghe Chivu. În alt interviu, Gheorghe Chivu spunea: Pot răspunde că sunt şi descendent, cu o bună parte a sângelui meu mocănesc, oamenilor de la munte şi că mă simt ca o apă care se întoarce la izvoare, la obârşiile sale[3], de unde reţinem referirea la mocani. Nu o dată, Chivu atribuie Maramureşului valori matriceale la nivelul genealogiei sale. Obârşia maramureşeană însă nu se poate susţine, pentru că Maramureşul „stă în opoziţie” atât cu numele Brodeanu, cât şi cu transhumanţa, mocanii, Dobrogea. Nu se poate susţine nici stabilirea bunicului în Dobrogea.