Gheorghe Șincai

Gheorghe Şincai
(28 februarie 1754 – 2 noiembrie 1816)

selecție text de Mária BERÉNYI

UNUL DINTRE CORIFEII ȘCOLII ARDELENE, GHEORGHE ŞINCAI, ASTFEL SCRIE DESPRE ACTIVITATEA SA ZILNICĂ CÂND ERA CENZOR LA TIPOGRAFIA DIN BUDA

„Mă scol dis de dimineaţă, la ora patru mă aşez la masă, corectez, scriu sau citesc până la opt şi jumătate, atunci merg la Pesta şi la ora nouă intrând în vreo bibliotecă, acolo până la douăsprezece citesc mai ales manuscrise, la care foarte greu am avut acces, atunci mă reîntorc în cetate să iau masa, isprăvind pe la ora două masa, o jumătate de oră dau destinderii sufleteşti, plimbându-mă cu unii şi alţii, la două şi jumătate merg din nou la Pesta şi de la trei la şase sânt din nou în bibliotecă, după şase reîntors la Buda, peste o jumătate de oră mă apuc iar de lucru până la opt, dar asta nu întotdeauna, căci adeseori fac vizite, uneori eu sânt vizitat, iar la ora opt seara după atâta alergătură, merg şi mănânc şi beau, dacă am ce, în sfârșit la ora zece vin la culcare.”

În 2 noiembrie 1816 a murit Gheorghe Şincai, unul dintre membrii Școlii Ardelene

de Mária BERÉNYI

Gheorghe Şincai
(28 februarie 1754 – 2 noiembrie 1816)

 

GHEORGHE ŞINCAI, CENZOR LA TIPOGRAFIA DIN BUDA

Gheorghe Şincai ajunge la Buda în luna octombrie 1803, stabilindu-se la Kovachich Márton care i-a asigurat casă şi masă în schimbul aranjării bibliotecii şi manuscriselor sale. Din 1804 lucrează la Tipografia din Buda. În 1806, încurajat de episcopul Samuil Vulcan din Oradea, Şincai începe a-şi tipări Hronica sa ca supliment la Calendarul de Buda, cu o urmare în 1809. Publicarea Hronicii s-a întrerupt însă, fiind oprită de cenzură.

Şincai simţindu-se marginalizat, în anul 1812 şi-a dat demisia şi s-a mutat la familia Vass, la Sinea, unde a fost angajat ca perceptor. Aici i se creează condiţii prielnice continuării şi redactării operei sale. Hronica însă nu a putut vedea lumina tiparului în timpul vieţii autorului, fiind apreciată de cenzură ca subversivă. Aceasta carte posedă, în orice caz, meritul de a depozita o cantitate enormă de informaţie.

Şincai avea relaţii de specialitate şi personale cu mulţi scriitori maghiari ca Kornidesz Dániel, Benkő József, Hadik Anrád, Pray György şi alţii. În locuinţa sa din Buda au poposit de mai multe ori prietenii săi maghiari pe care i-a vizitat la rândul său. Asupra intensei activităţi desfăşurată la Pesta suntem informaţi astfel: „Mă scol dis de dimineaţă, la ora patru mă aşez la masă, corectez, scriu sau citesc pînă la opt şi jumătate, atunci merg la Pesta şi la ora nouă intrînd în vreo bibliotecă, acolo pînă la douăsprezece citesc mai ales manuscrise, la care foarte greu am avut acces,

11 octombrie – ZIUA ŞCOLII ARDELENE

268 de ani de la primele școli în limba română!

de Mária BERÉNYI

Ziua Școlii Ardelene se sărbătorește anual la 11 octombrie. Este o sărbătoare publică, dedicată omagierii rolului fundamental al ideilor culturale și politice promovate de mișcarea cunoscută sub numele de Școala Ardeleană, ai cărei principali reprezentanți au fost Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior și Ioan Budai-Deleanu. A fost stabilită această dată, deoarece la 11 octombrie 1754, episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron a emis decretul de înființare, la Blaj, a primelor școli sistematice și moderne din istoria românilor.

Cel mai important document al Şcolii Ardelene, memoriul „Supplex libellus valachorum Transsilvaniae” (1791, 1792), a fost trimis împăratului Leopold al II-lea, prin care se cerea recunoaşterea românilor din Transilvania ca naţiune egală în drepturi cu celelalte ce intrau în componenţa Imperiului Habsburgic. Principalele centre culturale în care s-au manifestat reprezentanţii Şcolii Ardelene au fost la Blaj, Oradea, Lugoj, Beiuş, Orăştie şi Năsăud.

Şcoala Ardeleană a marcat profund procesul de modernizare a societăţii româneşti,

11 OCTOMBRIE – ZIUA ŞCOLII ARDELENE

de Mária BERÉNYI

Ziua Școlii Ardelene se sărbătorește anual la 11 octombrie. Este o sărbătoare publică, dedicată omagierii rolului fundamental al ideilor culturale și politice promovate de mișcarea cunoscută sub numele de Școala Ardeleană, ai cărei principali reprezentanți au fost Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior și Ioan Budai-Deleanu. A fost stabilită această dată, deoarece la 11 octombrie 1754, episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron a emis decretul de înființare, la Blaj, a primelor școli sistematice și moderne din istoria românilor.

La iniţiativa a mai multor parlamentari, data de 11 octombrie a fost declarată Ziua Şcolii Ardelene, prin Legea nr. 93/2014.

În expunerea de motive din proiectul de lege adoptat de Parlamentul României se arată că „de-a lungul istoriei şi a formării statului

CURENTUL ȘCOLII ARDELENE ȘI LUCRĂRILE AUTORILOR MACEDOROMÂNI DIN PESTA ȘI VIENA, GHEORGHE CONSTANTIN ROJA ȘI MIHAI BOIAGI

de Mária BERÉNYI

Pepiniera redeşteptării naţionale pentru macedoromâni a fost Viena şi Budapesta, unde luaseră contact cu învăţaţi români din Transilvania ca: Petru Maior, Gheorghe Şincai, Samuil Micu Clain şi alţii. Coloniştii macedoneni din Pesta, de la o vreme, revin la conştiinţa obârșiei lor naţionale şi sânt mândri de limba lor strămoşească. La procesul acesta de redeşteptare naţională a contribuit, fireşte, în primul rând, curentul literar latinist, pornit la sfârșitul veacului al XVIII-lea. Sub influenţa corifeilor Şcolii Ardelene, macedoromânii înlocuiesc în scrierile lor literele greceşti cu cele latine, introduc pentru prima dată un număr mare de dacoromânisme şi latinisme în locul cuvintelor străine, şi îşi publică cercetările despre românii de dincolo de Dunăre. Interesul pentru descoperirea identităţii etnice şi lingvistice proprii s-a manifestat tot mai evident.

Pe urmele acestei mişcări de renaştere culturală,

Macedoromânul Gheorghe Simeon Sina

de Mária BERÉNYI

Gheorghe Simeon Sina
20.11.1783-18.05.1856

Pe data de 20 noiembrie 1782 s-a născut la Niş (Serbia) macedoromânul Gheorghe Simeon de Sina. A fost unul din cei mai renumiţi întreprinzători şi bancheri austrieci, membru al Camerei Magnaţilor maghiari, precum şi consul general grec la Viena, în timpul Imperiului Habsburgic. A fost un susţinător al artelor şi al arhitecturii vieneze. Baronul a fost considerat ca cel mai bogat om din Austria după familia Rothschild.

Din averea adunată de tatăl său, a construit o prestigioasă bancă la Viena. Numele lui s-a păstrat pentru posteritate şi datorită faptului că a fost cel mai asiduu susţinător al proiectelor contelui Széchenyi. A purtat de grijă nu numai Academiei din Pesta, dar a construit o academie şi la Atena, pentru greci, cu un milion de forinţi, şi a cheltuit în jur de două sute de mii de forinţi pentru a dota şi a asigura funcţionarea Observatorului astronomic din Atena. De asemenea, a susţinut material multe evenimente de binefacere şi numeroase iniţiative culturale în Ungaria. Găsim numele lui printre sponsorii Muzeului Naţional, ai Teatrului Naţional, ai Cazinoului Naţional, ai bazilicii Sfântul Ştefan, dar şi printre fondatorii şi sponsorii unor orfelinate, creşe, spitale, bănci, societăţi de asigurări

AD APERTUM LIBRI

Ad angusta per augusta

de Adrian POP

Adrian Pop

Intriga romanului Numele trandafirului de Umberto Eco se bazează pe interdicţia accesului la o anumită cunoaştere. Curiozitatea celor care vor să atingă cartea ascunsă are ca preţ însăşi viaţa. Edificiul – biblioteca – turnul abaţiei în care se petrece acţiunea este conceput ca un labirint plin de capcane, în care nu se poate orienta decât iniţiatul-paznic. El conţine comori intelectuale şi artistice, dar este intangibil. Este un fel de seif, gândit nu atât să protejeze valorile cât să le facă inaccesibile profanilor. Ideea care guvernează această bibliotecă este cenzura, nu comunicarea. Planul construcţiei urmăreşte să dezorienteze pe oricine n-ar fi capabil să-i pătrundă tainele, „cheile”, simbolurile. Aspectul însuşi intimidează: „prin poziţia sa de neatins” este o adevărată fortăreaţă „în stare să umple de spaimă pe călătorul care s-ar fi apropiat. Oricum nu voi spune – povesteşte personajul-martor – că ea te-ar face să nutreşti sentimente de bucurie. Mie mi-a provocat spaimă…”

Biblioteca-citadelă, cu intrări ascunse, este concepută de un spirit malefic, neiubitor de lumină, claritate şi mai ales de bucurie. De altfel, cartea oprită, cartea ucigaşă, este tocmai o carte despre râs.