GLASUL ROŢILOR ROSTOGOLITE PESTE FALIA TIMPULUI

20/08/2014

de Octavian LUPU

Trenul se strecura pe firul văii pe măsură ce se afunda în întunericul nopţii ce tocmai începuse. Sunetul roţilor metalice călcând în cadeGlasul Rotilor Rostogolite peste Falia Timpuluinţă se auzea cum răsuna de-a lungul vagonului în timp ce admiram desfăşurarea maiestuoasă a asfinţitului. Cumva acel ceas de crepuscul mă îndemna să visez la timpuri care au fost sau care ar fi putut să fie. La graniţa dintre realitate şi imaginaţie, se plăsmuiau cele mai stranii forme desprinse din arealul fantasticului, dar care dobândeau aspecte concrete de îndată ce te apropiai de ele. Şi, astfel, am început să rememorez întâmplări ce păreau uitate în colţurile nebăgate de seamă ale memoriei.

Distingeam oraşul copilăriei mele, Braşovul, cum prindea chip aşa cum îl ştiam când îi admiram covorul de clădiri întretăiate cu străzi ce înconjura dealul Tâmpei. Din punctul cel mai înalt de observare, îmi plăcea să admir această înşiruire aparent ordonată de siluete multicolore ce trădau etapele succesive de dezvoltare a urbei. Cumva, originea medievală din partea veche a fostei cetăţi conferea un aer de nobleţe întregii aşezări pornind undeva, de la poalele acestui masiv stâncos. Dar, asemenea curgerii unui fluviu în drumul său către şes, deschiderea construcţiilor ulterior adăugate acestei vetre de aşezare omenească te copleşea cu diversitatea stilurilor de epocă modernă de la sfârşit de secol XIX. Citește restul acestei intrări »