Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 331 (1-15 august)

11/09/2016

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Titanicul vremii noastre. La începutul veacului trecut, mai precis în anul 1912, s-a construit cel mai mare vapor cunoscut până atunci. I s-a dat numele „Titanic”. El era proiectat să traverseze Oceanul titaniculAtlantic și să transporte pasageri și mărfuri între Europa și America. Când l-a văzut lansat la apă, proprietarul lui a exclamat: „Nici Dumnezeu nu-l poate scufunda!” Și Titanicul a îmbarcat 2.228 de persoane, cantități imense de mărfuri și a pornit la drum. Avea în el camere de locuit ca la hotel, restaurante, săli de spectacole, orchestre, ofițeri, marinari, bucătari, hamali, lume de toate categoriile sociale. Unii duceau cu ei bani și bijuterii, alții stocuri mari de mărfuri, alții doar speranțe într-o viață mai bună. Într-o noapte neagră ca smoala, când pe „Titanic” petrecerea era în toi, vaporul s-a izbit de un sloi mare de gheață, ce plutea fără țintă. O spărtură în pântecele vasului a fost de ajuns ca apa să dea năvală. Toate strădaniile marinarilor de a astupa gaura din peretele vaporului au rămas neputincioase. Șuvoiul de apă a umplut magaziile imense, înecând oameni și mărfuri, ridicându-se tot mai sus. Cele câteva bărci de salvare au fost insuficiente pentru mulțimea de pasageri și marinari. În apele reci, amestecate cu sloiuri de gheață, au murit 1.514 oameni. Câțiva au reușit să se salveze fie cu ajutorul bărcilor de salvare, fie cu ajutorul scândurilor ce pluteau deasupra apelor. Citește restul acestei intrări »


Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Oradea, la cincisprezece ani de existenţă – câteva gânduri şi impresii la ceas aniversar

29/12/2011

de drd. Stelian GOMBOŞ,
consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte din cadrul  Guvernului României (preşedinte al Filialei ASCOR Oradea între anii 1996-2003)

StelianGombosPe tot parcursul vieţii pământeşti trebuie să trăim cu credinţa şi convingerea că în Biserică toţi suntem tineri, căci una este vârsta tinereţii – cu aspiraţiile şi asperităţile ei inerente şi fireşti – şi altceva înseamnă a fi tânăr şi receptiv din punct de vedere spiritual, adică în stare să primeşti mereu noi impulsuri, care te îmbogăţesc şi te împlinesc duhovniceşte!

Pe neobservate, au trecut zece ani de când a început să fiinţeze (şi) la Oradea, în rândul tineretului universitar şi nu numai, această dinamică, harnică, duhovnicească şi echilibrată asociaţie care, iată, şi-a însuşit dimensiunea slujirii prin implicarea tinerilor, a laicatului universitar şi a preoţilor de aici în apostolatul social, misionar, cultural şi spiritual. A fost întemeiată chiar în ziua şi praznicul închinat Sf. Ap. Andrei – care a şi devenit Ocrotitorul spiritual al filialei, începând cu această zi a constituirii, ce a fost în data de 30 noiembrie 1996, şi se inspiră din lucrarea bisericească şi din mesajul acestui Apostol al Românilor. Ea este o filială-ctitor al „Serilor Filocalice” în societatea orădeană şi este o mărturie vie a misiunii andreiene în Universitatea din Oradea. Citește restul acestei intrări »


UN RĂSPUNS ÎMPOTRIVA CATEHISMULUI EUROPEAN

01/10/2011

de Mugur VASILIU


Sub aparenţa unei alianţe în scopuri economice, a pătruns la noi în ţară o nouă religie despre care foarte puţini îşi dau seama: religia europei unite şi abundente. Desigur este o pseudoreligie sau tehnic vorbind, este vorba despre o reprezentare formală a unui tip de ocultism cabalic renascentist. Au fost create din plastic şi carton toate elementele care să ne dea impresia unei forme de existenţă, a unui fel diferit de a fi, a unui om nou cu nenumărate calităţi: omul european. De la identitatea noastră, personală şi a statului român – care, ambele, au devenit europene – până în cele mai profunde sau în cele mai superficiale poziţii.

abc7c98b4ddfae4816b74e0d2fd932d2_Generic Citește restul acestei intrări »


Cu fruntea-n pământ

28/09/2011

de Mugur VASILIU
Sursa: http://axa.info.ro/raportul-orbului/cu-fruntea-n-pamant

secan-hendDe multă vreme, sportul a luat locul circului, devenind o preocupare generală, o modalitate de distracţie – adică de distragere a atenţiei – şi totodată împrejurarea unde se pot istovi mare parte din energiile care ne-au fost date pentru cu totul alte scopuri. Însă, uşor-uşor, sportul a devenit mai mult decât atât: s-a transformat într-un fel de a vedea lucrurile, toate lucrurile. A devenit un fel de lentilă, prin care privim însăşi existenţa noastră, situaţi foarte clar pe locurile unor spectatori-participanţi – participanţi tocmai prin faptul că suntem spectatori. Ca la un meci. Este vorba despre o lentilă pe care am ajuns să o folosim mereu: zi de zi, ceas de ceas. Competiţia sportivă, cu toate înţelesurile ei şi totodată cu aceeaşi importanţă aleatoare, acest concurs între noi (mai precis între „ai noştri”) şi restul lumii a invadat cu totul viaţa noastră. De la lucrurile care ne privesc sentimental şi până la statutul nostru de angajaţi „ai cuiva” suntem într-o competiţie care se desfăşoară după regulile oricărei competiţii sportive – desigur, la care noi participăm asistând, fiindcă: „ai noştri” sunt cei care participă. Citește restul acestei intrări »