Poezia, fiinţa şi tehnicul

de Cornel MĂRGINEAN

După filosoful Martin Heidegger, trei pericole ameninţă gândirea:
– Pericolul „bun”, cel mântuitor: vecinătatea cu poetul-rapsod.
– Pericolul „rău”, cel aprig: gândirea însăşi.
– Şi pericolul „nociv”, dătător de rătăcire: filosofarea.
Inginerul Gorun Manolescu, într-un text al său, „Este poeticul o cale de cunoaştere? – Poeticul locuieşte omul”, plecând tot de la Martin Heidegger, adaugă un al patrulea şi surprinzător pericol:
– Pericolul „nociv şi periculos”: tehnicul sau eonul tehnic.

Dacă nu aş vedea o aşa stare de lucruri în această lume, aş spune că tehnicul nu poate aduce modificări nocive gândirii. Mai ales m-aş opune prin natura meseriei şi prin educaţia mea inginerească. Dar nu pot să nu mă gândesc la supunerea pe care o obligă tehnicul prin telefonul mobil, computer, internet, jocuri, automobil, aparataj casnic, industrie în general, confort, transporturi, bursă, comerţ virtual, turism şi câte şi mai câte. Este un lucru bun? Dintr-un punct de vedere, pare a fi bun. Acela al unor beneficii aduse omului social.
Atunci, cum se poate ajunge la o discuţie prezumtivă despre ideea unui pericol al atâtor avantaje asupra gândirii umane?
Trebuie să avem în vedere pentru aceasta că lista de mai sus a pericolelor pleacă de la „pericolul bun”, cel al prezenţei poeziei. Adică este necesar, înainte de toate, a distinge între „omul social” şi „omul personal” sau „sensibil”.