Ţara Lăpuşului, o ţară de români înnobilaţi (VI)

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN 

Foarte importante pentru viaţa noastră de fiecare zi sunt secvenţele de trăiri sufleteşti pe dimensiunea istorică. Chiar şi un copil revine mereu la clipele fericite ale „istoriei” lui „minuscule” ca timp, dar uriaşe ca bucurii trăite nu demult. Dar apoi oamenii maturi, cu largă experienţă de viaţă personală pe ani, pe decenii, pe jumătate de secol şi cei ce se apropie de un secol! Dar nu trăim trecutul doar din experienţa noastră istorică personală ci şi din istoria noastră ca neam, dorind să ne cunoaştem strămoşii. Şi cu câte aspecte frumoase ne întâlnim şi ne rezemăm sufletul în trecut, cu atât suntem mai bogaţi sufleteşte.

Să urmărim, în continuare, fenomenul existenţei de secole a unei românimi libere în Ţara Lăpuşului.

Gostila

1598: Satul aparţine de voievodul român Ioan Maxin. Deşi a fost sat românesc, nu au fost nobili români în Gostila.

Groşii Ţibleşului

1594; Cneaz al satului este Todor şi jurat este Bota.

1663: Este amintită familia de nobili Cioară zisă şi Bud de Groşii Ţibleşului.

1670: Principele Mihail Apaffy reînnobilează pe nobilii Ignat şi Ioan Bud de Groşii Ţibleşului, pe sesia/moşia lor situată între cele ale lui Simion Raţ şi Bozga. 

Ţara Lăpuşului, comoară de secole a toponimelor româneşti

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Privind în interiorul localităţilor „Ţării Lăpuşului” avem un „covor” minunat de toponime româneşti creat de-a lungul secolelor de românii băştinaşi ai acestei frumoase ţări, fiecare sat având o zestre specifică potrivit ansamblului geografic şi, desigur, sensibilităţii poporului de rând. Toponime maghiare sunt în doar două localităţi: Dămăcuşeni şi Târgu Lăpuş, localităţi înconjurate de sate româneşti. Să urmărim, aşadar, pe sate lăpuşene, dispuse în ordine alfabetică, comoara limbii române istorice. De precizat că toponimele au fost culese de monograful comitatului Solnoc-Dăbâca, şi anume de Kadar Jozsef, din documente din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi din secolul al XIX-lea, anul fiind menţionat la începutul înşirării toponimelor (respectând regula de transcriere menţionată anterior). Am inclus, fireşte şi denumirea românească a localităţii, de la prima atestare documentară, acolo unde există această situaţie.

Baba, com. Coroieni

1405 (prima atestare documentară): Baba. Kadar Jozsef scrie că probabil denumirea vine de la cneazul satului, sat care este atestat atunci că era românesc şi aparţinea de cetatea Ciceului.

1864: Foroiele, izvoare; Dumbrava, pădure întinsă; Batalău, pădure mare; Tău, două pâraie unite.

1898: Buciumeni.

Băiuţ, comună

1864: Izvoru lui Mihai, pădure de fag și loc de ardere a cărbunelui; Pleşca, tot astfel; Prislop, pădure de fagi; Văraticu, brădet; pârâul Băiuţului, izvorăşte din Prislop.

1898: Fundac, Capra, Dâmbu lui Bulciug, Calvaria, Prislop (1336 m.), Văratic (1353 m.).

Boiereni, aparţine oraşului Târgu Lăpuş