Ludwig Wittgenstein și analiza logică a limbajului

02/11/2016

de lect. univ. dr. Vasile CHIRA
Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” Sibiu

wittgenstein

Ludwig Wittgenstein

Ludwig Josef Johann Wittgenstein, unul dintre cele mai stranii şi influente spirite filosofice ale secolului XX[1], s-a născut la 26 aprilie 1889 (fatidicul an, în care moare Eminescu şi înnebuneşte Nietzsche) într-o familie de origine evreiască din Viena. Tatăl său, Karl Wittgenstein, inginer de profesie, era cunoscut în spaţiul austro-ungar pentru afacerile sale de success din domeniul industriei oţelului. Mama filosofului, Leopoldine avea o sensibilitate culturală şi muzicală deosebită. Aşa se explică prezenţa unor mari compozitori precum Brahms sau Mahler în casa Wittgenstein, dar şi înclinaţiile copiilor spre muzică. Ludwig cânta la clarinet, fluiera în plus din memorie partituri întregi, iar fratele lui, Paul, devine pianist[2]. Leopoldine îi oferă copilului o educaţie sistematică în spiritul religiei romano-catolice, ceea ce va face ca aluziile la acest domeniu al spiritului să devină o dominantă a gândirii wittgensteiniene. Citește restul acestei intrări »


Paradoxul lui Russell și teoria tipurilor

23/10/2016

de lect. univ. dr. Vasile CHIRA
Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” Sibiu

bertrand-russell

Bertrand Arthur William Russell

Matematicianul, filosoful şi istoricul britanic Bertrand Russell este unul dintre reprezentanţii de seamă ai filosofiei analitice alături de Frege, Carnap, Moore, Wittgenstein, Quine, Ryle sau Austin. Iniţiatorul atomismului logic[1] s-a născut la 18 mai 1872 la Trellech, Monmouthshire (Ţara Galilor), într-o familie cu rădăcini aristocrate. Bunicul său pe linie paternă, John Russell, a ocupat o perioadă postul de prim-ministru al Marii Britanii. Rămas de copil fără părinţi, a fost crescut şi educat de profesori particulari şi de guvernante, sub supravegherea bunicii sale, o femeie severă, grijulie, însă de o religiozitate excesivă, ceea ce-l va face pe Bertrand să se revolte încă de tânăr. În 1890 începe să studieze matematica la Universitatea din Cambridge (Trinity College) unde-l are ca profesor pe Alfred Nort Whitehead. Între anii 1895-1901 a fost angajat pe un post de cercetător la Trinity College. Citește restul acestei intrări »