FURNICUŢELE DIN LUMEA COPIILOR

21/11/2013

DSC02968

de Gabriela Genţiana GROZA

Au trecut doi ani de la întâlnirea mea cu preşcolarii de la Grădiniţa „Lumea copiilor” din Cluj-Napoca. Mă fascinează transformările corpului, a minţii lor. Urmăresc cum se dezvăluie aptitudinile şi deprinderile lor şi cum se apropie pe neobservate, de vârsta şcolarităţii. Îi simt fremătând de dorinţa de a asculta noi poveşti şi de a recita împreună cu mine versuri, scrise cu dragoste pentru ei.

Cristina Groza

Cristina Groza

Sunt scrieri inspirate, de altfel, de a lungul timpului, de nepoţii mei: Cristina, care e acum elevă în clasa a unsprezecea la Colegiul Naţional „George Coşbuc” şi Teo, care are cinci ani şi e la grupa „Arlechino” de aici. Ce bine ar fi să poată realiza micii mei prieteni că partea aceasta a vieţii e poate cea mai uşoară pentru ei, lipsită de griji, mai cu seamă în familiile în care părinţii acordă creşterii şi educaţiei lor, toată atenţia!… Fiindcă, nu peste multă vreme, vor fi în clasa Zero şi, aşa cum spun într-o poezie, cu şcoala nu e de glumit…

Citește restul acestei intrări »