Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 322 (16-31 martie)

10/04/2016

Parohia Malovat

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

„Ion din lume fără nume!” În perioada Postului Mare, mai mult decât în oricare altă parte a anului, sunt pomeniți morții la slujbe. Șiruri lungi de nume nu reușesc să inventarieze pe toți cei plecați dincolo. Din când în când găsim mențiunea „cu tot neamul lor”, care ne scutește să-i știm pe toți. Nu oricine este de talia Sfântului Evanghelist Matei, ca să poată menționa 52 de generații de strămoși pentru un singur om, așa cum a făcut în cazul Mântuitorului!
Mai întâlnim în pomelnice, din păcate destul de des, și mențiuni de genul „Ion din lume fără nume!” Asupra acestui „Ion” aș vrea să mă opresc în rândurile de față.
,,Ion” din cazul de față este copilul avortat, fie că avortul e „cu voie”, fie „fără voie”. Deși am mai vorbit în alte „scrisori” despre acest flagel al vremii noastre, nimic nu e prea mult, având în vedere gravitatea fenomenului. În fața lui Dumnezeu, omul e om, ființă deplină, din momentul conceperii, și nu din momentul înscrierii la primărie sau din momentul Botezului. Așadar, în iconomia divină, el există cu aproape un an înainte de a se naște. Citește restul acestei intrări »