Avem nevoie de modele

16/11/2022

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare,
Redactor-șef al revistei „Familia română”

Coeficientul de insinuare a prostiei în societatea românească depăşeşte toate limitele de până acum. Principalele ştiri ale celor mai influente posturi de televiziune sunt axate pe relatarea evenimentelor din două cupluri ce erau şi nu mai sunt în relaţie de cuplu. Asta ni se dă şi cei ce ne hrănesc în felul acesta susţin că asta merităm pentru că asta interesează în primul rând poporul român.

Nimic mai fals, jalnici telemangeri! V-aţi luat după tirajul unor tabloide care aduc zilnic o astfel de „furajare” poporului. Şi vă lăudaţi acum că daţi telespectatorilor ceea ce ei „îndrăgesc”!

Fac parte din categoria oamenilor care întâlnesc mulţi oameni zilnic. Toată lumea se plânge de halul în care am ajuns şi de tipul de informaţii cu care suntem bombardaţi. Şi aproape toată lumea tânjeşte după ştiri curate, utile, sobre, adevărate… Şi după „alte modele”, individuale sau colective, Citește restul acestei intrări »


Amintiri cu bibliotecari dintr-un februarie…, dar nu numai

16/02/2021

de Maria GÂRBE

Maria Gârbe

Cu tot respectul pentru actuala eră a informațiilor virtuale, nu se cade să uităm că anul acesta, în data de 3 februarie, s-au împlinit 553 de ani de la moartea lui Johannes Gutenberg (n. circa 1400 – d. 3 februarie 1468), inventator şi tipograf. Invenția lui – tipografia cu litere mobile, hârtia și cerneala au adus omenirii, de-a lungul celor 5 secole, avantaje de dimensiuni incomensurabile. Înainte de apariția și răspândirea tiparului, cărțile erau Manuscrise. Biblia cu 42 de rânduri, tipărită la 1455, este considerată a fi prima mare lucrare a lui Gutenberg, primul incunabul. Astăzi se mai găsesc puține exemplare complete sau chiar și fragmente ale acestei biblii. Unele sunt tipărite pe pergament, altele pe hârtie. Astfel, se impune definitiv superioritatea textului imprimat asupra manuscrisului.

Primele tipărituri au fost numite incunabule. Mi-am amintit că, în data de 3 februarie 1998, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, în colaborare cu Biblioteca Județeană Satu Mare, a organizat manifestarea Minunile tiparului, dedicată împlinirii a 530 de ani de la moartea lui Johannes Gutenberg. Bibliotecarii sătmăreni, director Gheorghe Toduț (n. 22 martie 1963 – d. 31 martie 2019, profesor doctorand în istorie, deputat în legislatura 1992-1996) și profesor-bibliotecar Paula Vasil-Marinescu, au adus pentru expoziție și un incunabul din colecțiile proprii. În acest context amintim o selecție din activitatea lor editorială: Gh. Toduț (autor, editor): Aspecte ale raporturilor Țării Românești cu Imperiul Habsburgic, în vremea lui Constantin Brâncoveanu (1995), Zece personalități istorice sătmărene (1997), Cultura sătmăreană în presa interbelică (2003); Paula Vasil-Marinescu (autor și coautor împreună cu Marta Cordea): Cartea veche străină în Biblioteca Județeană Satu Mare: sec. XV-XVI: catalog (1998), Cartea veche străină: sec. XVII: catalog: vol. I: A-C și vol. 2: D-K (2005). Despre importanța momentului, alături de alți participanți, a prezentat o comunicare bibliotecarul profesor Corneliu Oneț de la instituția gazdă.  Citește restul acestei intrări »


Se întâmplă la bibliotecă. Agenda săptămânii 14-19 noiembrie 2016 – Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

14/11/2016

de Ştefan SELEK

Luni, 14 noiembrie
ora 13, sala de conferinţe

afis_lansare_baciut

Va avea loc lansarea volumului „Între lumi. Convorbiri cu Nicolae Steinhardt”, de Nicolae Băciuţ, ediţie nouă, publicată de Editura Libris Editorial din Braşov, director Virgil Oniţă.
În acelaşi cadru, Nicolae Băciuţ va susţine un recital liric „Pe unde umbli, poezie?Citește restul acestei intrări »