Colindul românilor din Valea Timocului

26/12/2022

Asociația Casa Maramureșeană și Parohia Ortodoxă Desești organizează Colindul românilor din Valea Timocului. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură din Desești, în 26 decembrie, ora 14 și are în desfășurare următoarele:

Lansarea revistei Timocul – prezintă dr. Nicoară Mihali;
Colind pentru frați – Florica Zamfira Mihali;
Coconii din Desești cu Viflaimul, instructor Tudor Babici;
Întâlnire cu Grigore Leșe, muzicolog;
Pamfil Bilțiu și Ornamentica porților din MaramureșCitește restul acestei intrări »


Ecou din Țara Maramureșului

28/09/2021

de Ionica BANDRABUR
(Slănic-Moldova, Bacău)

File de jurnal.
Prima ediție a taberei de creație literară „Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!” – 2021

Și iarăși a venit toamna și iarăși „se numără bobocii”, dar nu înainte de a săruta ultima rouă a florilor de pe dealuri, rămase aproape nude sub dezmierdul luminii stelelor cărora nu cred că le-ar păsa dacă s-ar ofili și ar muri.

Of! Nostalgia asta de anumite meleaguri vizitate de curând, mă face să îmi prind dorurile în năvoade precum pescarii, să mă afund în abisuri, unde clepsidrele timpului lucrează la numărătoarea inversă a firelor de viață ce își doresc libertatea sau, să merg, să merg prin pădurile cântate în poezie să le privesc continuu, să fiu iarăși martoră la schimbarea straielor cu cele ale iernii.

Eh! Dorul de natură se răsfață răscolind puterea gândului, înlănțuindu-mi tot trupul cu emoțiile acumulate, ferecându-le cu zeci de lacăte și mă zidește odată cu ele în mănăstirile unde piciorul a călcat, mâna a făcut cruce, gura a rostit rugăciune și inima păcătoasă a cerut iertare.

Acum, rămân des în pragul ușii, cu mâinile în buzunare căutând clipele și oamenii care m-au făcut părtașă la aprinderea Citește restul acestei intrări »


Chipurile umilinței

23/02/2021

A apărut la editura „Lumea Credinței” volumul „Chipurile umilinței. Amintiri, destăinuiri, mărturii: Grigore Leșe în dialog cu Răzvan Bucuroiu”.

„Am pornit la drum primăvara trecută deciși să refacem – geografic și simbolic – drumul prin veac al lui Grigore Leșe. Drumul vieții lui așa cum a fost – drum împletit, drum hohotit de plâns, zguduit de râs, drum abandonat și reluat, drum pichetat de primejdii fără număr, cu bifurcații anapoda, cu admiratori și prieteni calpi, cu îngeri și draci, cu iubiri și abandonuri, cu harisme și riscuri, cu foame și sete, cu vicii și vindecări. Pe tot fundalul acestui drum însă, ca un halou luminos, întrezărit dincolo de culmea dealului pe care îl tot urci, a stat Cineva. Acel Cineva… Și Grigore știe asta, recunoaște cu franchețe că a fost însoțit haric în momentele de strălucire dar și în grelele clipe de ridicare după pulberea și risipirea vieții. Iar acum, după ce am refăcut drumul invers, spre obârșiile lui, la capăt ne-am ales cu această carte: ofrandă, povară, manifest, testament.

Grigore Leșe
n. 20 februarie 1954

Dorința de a cânta, de a hori, a fost mai presus de orice în viața lui. Și acestui dor neostoit i-a dedicat toată energia, toată substanța existenței sale. Așa a și putut ieși Citește restul acestei intrări »


Se întâmplă la bibliotecă. Agenda săptămânii 5-10 decembrie 2016 – Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

05/12/2016
foto_Alexandru Ioan Roman

Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare

de Ştefan SELEK

Luni, 5 decembrie
ora 11, sala de conferinţe

În acest an, Asociaţia Esperando în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor marchează Ziua Internaţională a Personalelor cu Dizabilităţi la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Prin intermediul acestui eveniment dorim să ne bucurăm împreună cu cei din comunitate, parteneri, colaboratori, aparţinători, membri, de realizările tinerilor şi adulţilor cu nevoi speciale din cadrul Asociaţiei Esperando şi al Asociaţiei Nevăzătorilor.
Tinerii şi adulţii cu nevoi speciale au dorit să aducă în atenţia comunităţii această zi prin realizarea şi expunerea unor lucrări personale, la care au muncit cu multă dăruire. Pornind de la experienţele lor de viaţă, de la hobby-urile şi interesele lor, au dezvoltat mici proiecte, pe care le vor face publice pentru toţi cei interesaţi. Citește restul acestei intrări »


CORUL DE BĂRBAŢI „DACII LIBERI” DIN LIBOTIN

04/07/2014

de Ioan PERHAIŢĂ

Foarte curând după actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, în ziua de 5 decembrie a aceluiaşi an, la Târgu Lăpuş s-a organizat o mare adunare populară, în scopul de a informa locuitorii despre marele eveniment. Forţele reacţionare maghiare însă au provocat un masacru în rândul populaţiei româneşti din Lăpuş. În memoria victimelor de atunci, libotinenii au avut iniţiativa organizării unor manifestări culturale periodice. La acestea participa de fiecare dată colonelul în rezervă Aurel Vaida, din Baia Mare, un mare istoric, care prezenta materiale legate de eveniment. Un grup coral format din veterani de război împlinea manifestarea prin emoţionante cântece patriotice. De aici, ideea înfiinţării unui cor bărbătesc.

Corul din Libotin_foto_Alexandru Roman

Corul de bărbaţi „Dacii liberi” din Libotin

Profesorul Ludovic Filip, sprijinit de mai tinerii pe atunci Gheorghe Bodea, Leon Perţa şi Ioan Perhaiţă, face demersurile şi reuşeşte să adune peste 80 de bărbaţi. Dar mai era nevoie de un dirijor. Se face apel la Grigore Leşe (pe atunci profesor de muzică la Şcoala din Lăpuşul Românesc), care primeşte propunerea. Încă de la început, în repertoriul corului au figurat cântece ale Marii Uniri, ale Războiului de Independenţă etc., precum: „Hora mare”, „Ardealul”, „Drum bun, toba bate”, „Haideţi, fraţi, cu arma-n mână”, „Noi suntem bravi eroi”, „Ginta latină”, „Treceţi, batalioane române, Carpaţii”. Citește restul acestei intrări »


„Omul cântă ca să se împace cu lumea şi cu Dumnezeu” – Din Confesiunile unui mare Artist

08/09/2011

Dialog de suflet cu Maestrul nepereche Grigore Leşe…

realizat de Stelian GOMBOŞ

Delia Florea_PadureGrigore Leşe este un artist desăvârşit. Dumnezeu l-a înzestrat cu un glas răscolitor, cu talent şi sensibilitate; şi pentru că a socotit, pesemne, că nu i-a dăruit destule, i-a mai dat o minte ascuţită, o seriozitate aproape germanică şi o dorinţă neostoită de autoperfecţionare. Toate aceste calităţi, care foarte rar se găsesc înmănuncheate într-un singur om, fac ca Grigore Leşe să fie o voce unică în spaţiul public românesc. El vine parcă de la începuturile noastre, aducând cu sine toate bucuriile şi durerile acestui neam, toată înţelepciunea acumulată de poporul român de-a lungul existenţei sale. Citește restul acestei intrări »