Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 443 (1 – 15 Aprilie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Credința noastră. Auzim pe mulți vorbind de credința lor. De fapt, ei se referă la încrederea pe care o au în diferite obiecte, bunuri, abilități, poziții sociale etc. Unii cred în mașinile lor, în vilele lor, în banii lor, în afacerile lor, în puterea lor, în relațiile pe care le au, în inteligența lor, în viitorul lor, în ideologia lor. Unii sunt încredințați că vor schimba lumea cu invențiile lor, cu știința lor; alții sunt convinși că vor ajunge mari bogătași, ori se vor cățăra în vârful piramidei sociale prin înțelepciunea lor sau prin abilitățile lor de a frauda, de a înșela, de a „dribla” societatea. Pentru împlinirea idealurilor, în urma unor astfel de oameni au rămas uneori munți de cadavre, au curs râuri de sânge și de lacrimi. Nu este o noutate. Așa a fost întotdeauna și pretutindeni. Istoria a consemnat multe fapte de acest gen, a păstrat amintirea multor personaje pozitive sau negative. Timpul și viața a dovedit cu prisosință că astfel de credințe, de încrederi, de idealuri au fost adevărate aberații, iluzii, derapări ideologice și sociale, atâta vreme cât din ecuația lor a lipsit Dumnezeu.

Noi, creștinii, avem o credință altfel.

Ar fi împlinit 68 de ani…

de Vasile ȘOIMARU

Vlad Pohilă
n. 6 martie 1953 – d. 15 mai 2020

 

Ar fi împlinit 68 de ani, dar de zece luni și jumătate nu mai este printre noi. Aceste luni fiind primele din veșnicia lui Vlad Pohilă.

În cei 67 de ani de viață, multe, foarte multe, bune și foarte bune, a reușit să le facă. Dar, și mai multe, în primul rând la capitolul Editare de carte, au rămas nefinisate. Inclusiv, o carte, „comandată” (am fost martor ocular, 03.06.06, la Stoiana) de profesorul său iubit, din Cluj-Napoca, Raoul Șorban, înainte de moartea sa, o carte pe care doar Vlad Pohilă putea să o scrie, dar nu i-a mai ajuns timp să o scrie…

Cu drag, din Maramureș!

de dr. Teodor ARDELEAN

Viața noastră se compune din clepsidre mari și mici, care ne măsoară nu doar trecerea, ci și urmele rămase după ce Timpul își consumă, atât puterile lui Kronos, cât, mai ales, câștigurile lui Kayros. Iar, ajunși la vârste sapiențiale, privirea înapoi și cea către sine decelează elemente ale Sinelui, care vizează, prin săvârșiri repetate, chiar Desăvârșirea. Astfel că, la proba Timpului istoric, putem accede doar atunci când durata noastră, însoțită de lucrurile durabile făcute, poate intersecta traiectoriile majore ale Neamului.

Așa am fost crescut să sper și să văd, iar, când a venit vremea slobozeniei dintre noi și frații de peste Prut, am schimbat total paradigma EU-ului și mi-am orientat vectorii de mișcare personală și instituțională pe astfel de trasee noi.

Sunt treizeci de ani de când am descălecat la Chișinău cu o suită de prieteni entuziaști și, biruind toate piedicile sovietice de la frontiere, am așezat în centrul Chișinăului primul semn de frățietate – o troiță amintind de Eminescu, chiar de ziua lui. Credeam și atunci și cred și acum că acesta e numele în jurul căruia trebuie să zidim și să rezidim edificiul cel nou al Sufletului Românesc. 

Testament

de Grigore VIERU

Grigore Vieru
n. 14 februarie 1935
d. 18 ianuarie 2009

Dragi feciori, pe-acest pământ,
Nici eu veşnic nu mai sunt,
Nu sunt veşnic, voi pleca,
Unde voi mă veţi uita,
Şi de unde nimenea
Nu s-a mai întors cândva.
V-am crescut, v-am ridicat,
Mă pot duce,
Mă pot duce împăcat. 

Cântare scrisului nostru

de Grigore VIERU

Grigore Vieru
(14 februarie 1935 – 18 ianuarie 2009)

Sunt un om al nemâniei,
Lumii astea nestrăin.
Vin din munţii latiniei,
Deci, şi scrisul mi-i latin!
Zis-a cerul: „Fiecare
Cu-al său port, cu legea sa!“
Scrisul ei şi râma-l are,
Eu de ce nu l-aş avea?!
Ah, din sângele fiinţei
Ni l-aţi smuls şi pângărit
Şi pe lemnul suferinţei
Ca pe Crist l-aţi răstignit!
Ochii lui cei ai uimirii,
Când i-aţi scos şi nimicit,
Aţi scos ochii nemuririi
Ce pre noi ne-au îndrăgit.
Ne-aţi vroit schimba chiar ţeasta,
Sufletul, străvechiul grai,
Învăţându-ne că asta
E un bine, e un rai.

Limba Noastră cea Română

de Grigore VIERU

Grigore Vieru
(14 februarie 1935 – 18 ianuarie 2009)

Sărut vatra şi-al ei nume
Care veşnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română.

Cânt a Patriei fiinţă
Şi-a ei rodnică ţărână
Ce-a născut în suferinţă
Limba noastră cea română. 

Conferința „În limba ta ți-e dor…” Grigore Vieru

Grigore Vieru
(14 februarie 1935-18 ianuarie 2009)

Invitație: 

Școala Junimea din Montréal

vă invită în cadrul Seriei de conferințe

„Junimea Română – Diaspora și România împreună’’

la conferința cu dezbatere

„În limba ta ți-e dor’’… Grigore Vieru, sâmbătă 13 februarie

INVITAȚI:

– Conf. univ. dr. Diana Vrabie, Facultatea de Litere, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, critic și istoric literar;

– Conf. univ. dr. Daniel Cristea-Enache, Universitatea din București, critic literar, redactor-șef adjunct la revista România Literară.

SÂMBĂTĂ 13 FEBRUARIE ORA 14H ÎN MONTREAL, CARE CORESPUNDE CU ORA 21H ÎN ROMÂNIA

În mediul online, VEZI LINK MAI JOS.

LACRIMI PICURĂ DIN NOAPTE… (1)

de Vasile BELE

Lacrimi picură din noapte
Plânset pentr-o zi trecută
orbitor întunericul așterne șoapte
pentru tine zi?
sau pentru tine noapte?

Nerostite vorbe ce curg din cer
spre a fi împământenite
într-o clipă de iubire
cu miros de răsfăț de stele.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XX (2020), nr. 414 (16 – 31 Ianuarie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Poleială postumă. De la Revoluție încoace am fost obișnuiți de către posturile de televiziune cu niște spectacole grotești. Seară de seară politicienii noștri s-au certat ca la ușa cortului, acuzându-se reciproc de tot felul de infracțiuni: ba că unul a furat mai mult decât altul, ba că unul a încălcat de mai mule ori legea decât celălalt etc. I-am văzut adesea duși de poliție, cu cătușe la mâini, la sediile unor instituții menite să facă ordine în stat și să impună domnia legii, dar am auzit a doua zi că au ieșit peste noapte pe ușa din dos și sunt bine-mersi, parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Am auzit de unii că au fugit din țară după ce au făcut țării pagube astronomice și, pe undeva prin nu știu ce insule, se prăjesc la soare, punând la cale alte și alte escrocherii viitoare. De îndată ce vreunul a ajuns pe vreo colină socială,

31 August – Ziua Limbii Române – Grigore VIERU

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

Scrisoare din Basarabia

de Grigore Vieru

Cu vorba-mi strâmbă şi pripită                           
Eu ştiu că te-am rănit spunând
Că mi-ai luat şi grai şi pită
Şi-ai năvălit pe-al meu pământ.

În vremea putredă şi goală
Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
Pe mine m-au minţit la şcoală
Că-mi eşti duşman, nu frate bun.