Conf. univ. dr. GRIGORIE ŞTEFĂNESCU, la ceas aniversar!

31/01/2022

conf. univ. dr. Grigorie Ştefănescu

Ştefănescu Grigorie s-a născut la data de 31 ianuarie 1942, în localitatea Zguriţa, judeţul Soroca, Basarabia, actualmente Republica Moldova. La 17 martie 1944 familia lui s-a refugiat în România, stabilindu-se, pentru început, în localitatea Dulceanca, judeţul Teleorman. La naştere, numele lui de familie a fost Ştefârţă, dar, în urma unei solicitări aprobate prin Decizia Nr. 156.214/513, din 11 iunie 1970, a Inspectoratului General al Miliţiei, din M.A.I., numele de familie a fost schimbat în Ştefănescu.

S-a căsătorit în anul 1973 cu Ştefănescu Angelica, care a fost profesoară la mai multe licee din Baia Mare, actualmente fiind pensionară. Fiica lor, Ştefănescu Cristina, este lector univ. dr. la Catedra de Botanică farmaceutică, de la Facultatea de Farmacie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca.

Făcând parte dintr-o familie de refugiaţi basarabeni, cu domiciliul instabil, a urmat în anii 1948-1952 clasele primare în Roşiori de Vede, Măldăieni, Dulceanca (judeţul Teleorman), Batăr, Salonta (judeţul Bihor), sub îndrumarea a şase învăţători. Clasele gimnaziale le-a frecventat la Şcoala Generală nr. 1 din Salonta, Citește restul acestei intrări »