LA TINCA VIȘINU-I ÎN FLOARE

10/04/2019

de Gabriela Genţiana GROZA

Prima zi a săptămânii este una specială în comuna Tinca, județul Bihor, localitate așezată pe malul râului Crișul Negru. Gospodarii din mai multe localități rurale vin cu produse obținute prin munca lor și le vând aici la piață. Dacă nu ai întâlnit de mult pe cineva sau dorești să afli știri despre el, locul din piață e cel bun în acest sens. Noi venim la Tinca de peste o jumătate de secol de când ne-am căsătorit, eu fiind prahoveancă iar soțul meu bihorean din satul Gurbediu. Părăsesc forfota târgului și mă îndrept spre localul din centrul comunei al Liceului Teoretic „Nicolae Jiga” unde învață elevii claselor primare. Cu învățătorii de aici am colaborat cu drag încă de la primele mele apariții editoriale ale cărților de poezii și povestiri pentru copii. Dinspre marginea comunei zăresc două personaje, dintr-o poezioară de-a mea, care se îndreaptă spre o altă piață aflată, de data aceasta, în poiana din pădurea apropiată comunei.


CU DOVLECII LA VÂNZARE


Iese ursul la plimbare
Și-ntâlnește-o vulpe mare
Cu un sac plin de dovleci
Și-o întreabă: „Unde pleci?”
Merg cu marfa la vânzare
În poiană-n Piața Mare.
– Dă-mi și mie un dovleac,
Pentru tine e un fleac!
– Eu mă tem c-ai să te-îneci
Cu semințe de dovleci,
Mergi mai bine în pădure
Și mănâncă fragi și mure.
Uite, ia și două mere,
Mă grăbesc, la revedere! 

Citește restul acestei intrări »


Mieii şi zăpada lor

18/03/2013

foto_Gabriela Gentiana Groza_Miel

de Gabriela Genţiana GROZA

S-au dus Babele –
miros de pământ reavăn
sfinţeşte livada

În urmă cu doi ani, primăvara, eram la Gurbediu, în Bihor, împreună cu soţul meu, la mormântul părinţilor săi, aflat în cimitirul satului, la marginea unei păşuni. După ce ne-am recules şi am lăsat la căpătâiul lor zambile, ne-am îndreptat spre ieşirea din cimitir. Dinspre şosea, venea o turmă de mioare şi doi câini ciobăneşti. Un cioban tânăr mâna oile şi mieii, mai cu zor decât te-ai fi aşteptat. În graba lor, vreo două dintre ele au dat să intre pe poarta cimitirului. Am închis-o de îndată, astfel că animalele şi-au continuat drumul spre stâna din apropiere. După câteva minute, a apărut o oaie behăind tare şi alergând singură, după celelalte. Se vedea că doreşte să le prindă din urmă. În strigătul ei, era ceva special. Ne-am lămurit curând despre ce era vorba. Pe câmpul cu iarba abia încolţită am văzut un alt cioban care ţinea în braţe un miel abia fătat. Era rodul mioarei pe care o prinseseră chinurile facerii pe când era cu suratele ei la păşunat. Mieluşelul încerca să „glăsuiască” şi el, chemând-o pe mamă-sa, dar puterile îi erau încă slabe. O parte a mieilor din turma celor doi ciobani urmau să fie crescuţi spre a fi puşi în vânzare şi sacrificaţi de Sfintele Paşti. Viaţa blândelor fiinţe devine efemeră, precum e zăpada care le poartă numele. Mi-a revenit în minte imaginea mielului fătat pe câmp, zilele acestea, când din nou se nasc mieii care vor fi sacrificaţi şi a căror existenţă e atât de scurtă. Când credeam că primăvara era la ea acasă, a căzut peste case şi pomi neaua, în vreme ce în staul, pe paie, oile fată mieluţii. Citește restul acestei intrări »


SINGURĂ PRINTRE URZICI

14/03/2012

Gabriela Genţiana GROZA

gentiana_grozaSuntem de două zile la Gurbediu, acasă la părinţii soţului meu. Am sosit de la Ploieşti într-o zi frumoasă de primăvară. Copiilor noştri, Cristi şi Florin, precum şi verişoarei lor, Ramona, le place mult la bunici, în Bihor.

Gospodăria Ilenei şi a lui Delea Luţii Natului, cum e cunoscut în sat tătuţa, freamătă de viaţă. Gospodarii au de toate: vacă, porc, găini, gâşte, câine, pisică, ba şi nişte porumbei. Grădina lor e mare şi trebuie lucrată. Tot timpul au ceva de făcut, n-au cum să stea degeaba. Când venim aici de la oraş ne bucurăm de libertatea zilelor fără griji. Paturile cu velinţele de cânepă ţesute de buna miros frumos, dunele şi perinile ne îmbie la odihnă. Părinţii noştri au copt zilele trecute pită moale şi colaci cu nucă şi cu mac. În şpais miroase tare bine. Intrăm aşa, ca din întâmplare acolo şi coştolim bunătăţile acoperite cu şterguri curate de cânepă. De pe stelajele cu cipcă ne zâmbesc din borcane castraveţi dulci-acrişori, gogoşari îmbujoraţi dar şi prune şi pere în siropuri apetisante.

Bunu se ocupă de foc împreună cu fecioru-său în timp ce buna pune să fiarbă apă într-o oală mare. Se duce şi prinde apoi două găini şi vine cu ele tăiate, puse una lângă alta într-un vailing de metal.

Citește restul acestei intrări »