Panegiric la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena

21/05/2017

Sf. Imp. Constantin si Elena

de pr. Mihai ZVORÂȘTE

https://doxologia.ro/vietile-sfintilor/documentar/panegiric-la-sarbatoarea-sfintilor-imparati-constantin-elena

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,

„Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea și aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră. Cine este cel ce biruiește lumea, dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?” (I Ioan 5, 4-5)

În miezul primăverii, Dumnezeu a rânduit ca Biserica să prăznuiască cele două mlădițe pline de seva Duhului, pe mărgăritarele Bisericii, pe luminătorii și risipitorii păgânătății, pe cei întocmai cu Apostolii cinstiți și lăudați, pe Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena. Prin acești sfinți a lucrat Dumnezeu în lume, slăbind păgânismul și întărind credința creștină. Citește restul acestei intrări »


Cuviosul Teodosie cel Mare, începătorul vieții de obște

11/01/2017

– 11 ianuarie –

sf-cuv-teodosie-cel-mare

de Maica Preoteasă
(Florica BAŢU-ICHIM)

Cuviosul Teodosie s-a născut în Capadochia, din părinţi creştini. Aceştia au avut grijă să-l înveţe citirea Scripturii şi dragostea pentru Dumnezeu. Crescând, a hotărât să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu şi, rugându-se Domnului să-l aibă în grijă, a plecat spre lerusalim. În drum, a trecut pe la Cuviosul Simeon Stâlpnicul, care l-a primit cu multă dragoste.

Ajuns la Ierusalim, şi-a început viaţa de monah pe lângă stareţul Longhin, de la care a învăţat ce trebuie să facă şi cum trebuie să vorbească un călugăr care vrea să progreseze în viaţa spirituală. Apoi i s-a cerut să se mute lângă o biserică nouă, pentru a ajuta acolo. Citește restul acestei intrări »


Sfântul Ioan Botezătorul

07/01/2017

– 7 ianuarie –

sf-ioan-botezatorul

de Maica Preoteasă
(Florica BAŢU-ICHIM)

Pe 7 ianuarie, a doua zi după Bobotează, sărbătorim Soborul Sfântului Prooroc, Mergătorului Înainte şi Botezătorului Ioan. Ioan Botezătorul a fost „[…] glasul celui ce strigă în pustie: îndreptaţi calea Domnului, precum a zis Isaia proorocul” (Ioan I, 23). Ioan Botezătorul a fost ales de Dumnezeu încă înainte de a se fi născut. Când a crescut, s-a dus în pustie, unde ducea o viaţă ascetică, din dragoste pentru Dumnezeu. Era îmbrăcat în haină aspră din păr de cămilă şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Ioan Botezătorul propovăduia renunţarea la păcate şi întoarcerea la Dumnezeu. Prin exemplul lui personal şi prin felul său de a vorbi, Ioan Botezătorul a făcut mulţi oameni să renunţe la păcate. Citește restul acestei intrări »


Cuviosul Serafim de la Sarov

02/01/2017

– 2 ianuarie –

cuviosul-serafim-de-sarov_foto-delia-florea

de Maica Preoteasă
(Florica BAŢU-ICHIM)

Cuviosul Serafim de la Sarov s-a născut pe 19 iulie 1759 în oraşul Kursk din Rusia, primind în copilărie o puternică educaţie religioasă. Fiind copil, s-a îmbolnăvit grav, dar a fost vindecat printr-o minune a Maicii Domnului. La 17 ani intră în mânăstirea Sarov, unde impresionează pe cei din jur cu intensitatea trăirii sale spirituale. Din nou se îmbolnăveşte grav, dar refuză ajutorul medicilor, cerând doar sfânta împărtăşanie. Crezându-se că va muri, i se aduce sfânta împărtăşanie şi „Preasfânta Maică îi apăru, în mijlocul unei puternice lumini, însoţită de Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan Teologul. Arătându-l pe tânărul novice, ea le spuse: Acesta este din neamul nostru! Puţin după aceea s-a însănătoşit şi a construit o bolniţă pe locul acelei apariţii minunate” (Vieţile sfinţilor pe ianuarie). Citește restul acestei intrări »


Sfântul Ignatie Teoforul

20/12/2016

– 20 decembrie –

sf-ignatie-teoforul

de Maica Preoteasă
(Florica BAŢU-ICHIM)

Sfântul Ignatie a trăit pe vremea împăratului Vespasian și a împăratului Traian. Nu se știe prea mult despre copilăria sa. Numele Teofor se poate traduce în două feluri. O traducere ar fi „purtatul de Dumnezeu” și se explică prin faptul că pe vremea când era copil a fost luat în brațe de către Domnul nostru Iisus Hristos: „Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: Adevărat vă zic vouă: de nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este mai mare în împărăția cerurilor. Și cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește. Citește restul acestei intrări »


Sfântul Ierarh Nicolae

06/12/2016

– 6 decembrie –

sf-nicolae

de Maica Preoteasă
(Florica BAŢU-ICHIM)

În fiecare an, pe data de 6 decembrie îl sărbătorim pe Sfântul Ierarh Nicolae. El a fost un creştin de o bunătate deosebită, ajutându-i pe săraci şi pe oamenii necăjiţi, un om iubitor de pace şi un mare apărător al învăţăturii creştine. A fost întâi călugăr, apoi Arhiepiscop al Mirelor Lichiei. În timpul persecuţiilor, a fost arestat împreună cu alţi creştini, a fost chinuit şi ţinut în temniţă până la numirea ca împărat a Sfântului Constantin cel Mare. A participat activ la Sinodul de la Niceea (325), unde s-a formulat prima parte a Simbolului Credinţei (Crezul). A murit în anul 340. În anul 1087, moaştele sale au fost mutate în sudul Italiei, la Bari, unde se află şi astăzi. Citește restul acestei intrări »


Sfântul și Dreptul Filaret cel Milostiv

01/12/2016

– 1 Decembrie –

de Maica Preoteasă
(Florica BAŢU-ICHIM)

sf-filaretSfântul Filaret era din Galatia, născut din părinţi creştini. A fost căsătorit cu o fată de neam bun şi au avut trei copii. Ajungând Filaret foarte bogat, s-a gândit că ar fi bine să-i ajute şi pe săraci. Şi atât de mult ajuta, încât nu era om care să meargă la el să-i ceară ajutor şi să nu primească ceva. Şi s-a dus vestea de bunătatea lui Filaret. Dar iată că, precum în cazul lui Iov, diavolul s-a dus la Dumnezeu şi i-a spus că Filaret este milostiv pentru că e bogat, dar dacă-şi va pierde bogăţiile se va schimba şi el. Iar Dumnezeu, care ştia sufletul lui Filaret, i-a dat voie diavolului să-l încerce. Şi iată că ţinutul acela a fost atacat de un popor străin şi „i-au răpit fericitului Filaret toate turmele de oi, de boi, de cai şi de asini, făcând încă şi mulţi robi. Atunci acest bărbat milostiv a ajuns în atâta sărăcie, încât nu îi rămăsese decât numai o pereche de boi şi o vacă, un cal, un rob şi o roabă […]. Şi nu i-a rămas lui mai mult decât casa în care locuia şi o holdă” (Vieţile sfinţilor pe decembrie). Citește restul acestei intrări »


Cuviosul Paisie de la Neamț

15/11/2016

– 15 noiembrie –

de Maica Preoteasă
(Florica BAŢU-ICHIM)

sf-cuv-paisie-de-la-neamtCuviosul Paisie de la Neamt s-a născut în Ucraina pe 21 decembrie 1722, fiind al unsprezecelea din cei doisprezece copii ai unui preot. La 4 ani îi moare tatăl, iar la 12 ani este trimis să înveţe teologie la Academia Movileană din Kiev. La 17 ani, atras de viaţa monahală, părăseşte şcoala şi familia.

La mânăstirea Medvedeschi, fiind făcut rasofor, i se dă numele de Platon. Stă puţin în Lavra Pecersca, apoi, în 1745, pleacă în Moldova. Stă un timp la schitul Trestieni, unde cunoaşte greutăţile tinerilor începători în viaţa de obşte. S-a întâmplat că „a fost rânduit de egumen la bucătărie. Dar el nefiind învăţat a face mâncare şi firav cu trupul, într-o zi n-a fiert bucatele îndeajuns; iar când să dea vasele jos de pe foc, a vărsat din greşeală toată mâncarea şi a plâns mult, cerându-şi iertare. Citește restul acestei intrări »


Cuviosul Lazăr

07/11/2016

– 7 noiembrie –

de Maica Preoteasă
(Florica BAŢU-ICHIM)

sf-cuv-lazarCuviosul Lazăr s-a născut în Asia, din părinţi creştini. La naşterea sa, un nor luminos s-a arătat în casă, semn al vieţii sfinte pe care avea să o ducă. În copilărie învăţa cu dragoste despre creştinism. Crescând, l-a cuprins dorul să meargă la Sfântul Mormânt şi se gândea să fugă acolo. Pentru a-l opri, părinţii l-au închis în mânăstirea Orovilor. Profitând de neatenţia călugărilor, foarte tânărul Lazăr a reuşit să fugă. Pe drum, a găsit un tovarăş de călătorie, dar acesta, în loc să-i fie sprijin, a încercat să-l vândă sarazinilor. Prin grija lui Dumnezeu, un creştin a auzit cum se făcea tocmeala şi i-a spus lui Lazăr, iar acesta a reuşit să scape fugind într-un munte din apropiere. Rătăcind prin munte, a întâlnit un călugăr, căruia i-a povestit totul, iar acesta l-a sfătuit, ţinând cont de vârsta lui fragedă şi de lipsa de experienţă în lupta spirituală, să amâne plecarea la Ierusalim şi să stea pentru un timp în mânăstirea din acel munte, la care călugărul era stareţ. Citește restul acestei intrări »


Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir – 26 octombrie. Sfântul Dumitru cel Nou (Basarabov); Sfântul Mare Mucenic Nestor – 27 octombrie

26/10/2016

de Maica Preoteasă
(Florica BAŢU-ICHIM)

sfantul-mare-mucenic-dimitrie-izvoratorul-de-mirSfinţii sunt oameni care în timpul vieţii s-au străduit să facă întru totul voia lui Dumnezeu, ducând o viaţă morală şi religioasă perfectă. După moarte au făcut minuni şi, prin anumite semne, s-a arătat oamenilor că ei sunt sfinţi şi stau în apropierea lui Dumnezeu. Noi trebuie să citim vieţile sfinţilor şi să învăţăm de la dânşii cum să-L iubim pe Dumnezeu şi să facem voia Sa. Unii sfinţi au făcut minuni şi când erau în viaţă, şi după ce au murit. Despre alţi sfinţi noi ştim că au făcut minuni numai după ce au murit. De fapt, minunile sunt făcute de Dumnezeu, prin intermediul acestor sfinţi. Noi îi venerăm pe sfinţi şi ne rugăm lor să ne ajute pe noi şi pe apropiaţii noştri. Sfinţii, în cer, se roagă lui Dumnezeu atât pentru oamenii vii, cât şi pentru cei morţi.

Dimitrie, cel care avea să devină Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, era copilul voievodului Tesalonicului. Când s-a născut el, creştinismul era interzis, aşa că părinţii l-au botezat în ascuns. Citește restul acestei intrări »