La malul mării

07/07/2016

Gabriela Gentiana Groza cu palarie de paiede Gabriela Genţiana GROZA

În vacanţa de vară, obişnuiam să plec la Constanţa, la bunici. Locuiau într-o casă cu curte, aproape de plaja Trei Papuci. În timp ce bunica rămânea acasă şi pregătea prânzul, eu şi Cati, sora mai mică, mergeam la plajă cu bunicul. Ne plăcea cu el. Era şugubăţ şi intra în mintea noastră, dar ştia să ne facă şi să îl ascultăm.
Marea Neagra_pictura de Gabriela Gentiana GrozaCând îşi răsucea mustaţa şi se uita serios la noi, era semn că ceva nu-i bine. Ne coceam la soare şi intram  mai întâi noi în mare, lângă mal. Urma să intre bunicul. La peste şaptezeci de ani, se avânta în valuri dincolo de geamandură. „Ia te uită la moşul!…” se minuna câte unul. „Ce departe se duce! Să nu se înece!…” Nu ştia că pe bunicul îl cunoaşte marea şi are grijă să ni-l aducă înapoi. El se întorcea radios, cu un zâmbet trufaş, parcă spunea: „Ei, ce ştiţi voi, sunt încă verde!” Culoarea ochilor lui se confunda cu nuanţele mării în clipele ei de mare limpezime. Citește restul acestei intrări »


Ghioceii de pe pârtia de schi

01/03/2016

gabriela-gentiana-groza_cropde Gabriela Gențiana GROZA

Adiere de vânt –
mulțime de ghiocei
înviorând zarea

Cine spune că primăvara din anul acesta este Teo Groza_campioncapricioasă are numai parțial dreptate. Cum am putea să fim nedrepți cu ea atâta timp au răsărit atâția ghiocei răspândiți pe toate coclaurile și aduși la colț de stradă în buchețele gingașe spre bucuria acelora care îi dăruiesc celor dragi? Într-o zi de duminică, la sfârșit de Făurar, pe aleile parcurilor clujene, Teo Groza_locul Ilipsite de nea, locuitorii au ieșit la plimbare cu animalele de companie, copiii cu trotinete sau cu triciclete, iar unii adulți cu biciclete. În aceeași zi, la distanță de aproape 60 de kilometri de urbe, pe muntele Băișorii, pe pârtia de la Buscat, acoperită de nea, au apărut ghioceii, copiii de felurite vârste, echipați adecvat, înfrumusețând peisajul. Aerul proaspăt alpin le-a produs bună dispoziție, mai cu seamă că și-au arătat măiestria în coborârea în viteză pe pârtie, ocolind obstacole. La finele întrecerii, au fost răsplătiți cu dragostea celor din jur, cu diplome și cupe, care să fie în amintirea lor, să le mențină ambiția trează pentru alte momente asemănătoare din viață. Citește restul acestei intrări »


Un glas de clopoțel printre fulgii de nea

23/01/2016

Gabriela Gentiana Grozade Gabriela Gențiana GROZA

Zvon de clopoțel –
printre fulgii de nea
un gând de copil

Sosită anul acesta puțin mai târziu decât ne-am fi așteptat, neaua a fost primită cu aceeași bucurie de către copii. Pe de altă parte, au trecut, iată, numai câteva zile de la aniversarea, în miezul lui Gerar, a zilei de naștere a poetului nostru Mihai Eminescu, cel care strălucește prin versurile sale în mintea și inima celor care simt cu tot sufletul lor, românește. Într-o zi în care puzderie de fulgi imaculați acopereau cenușiul străzilor, cu oameni preocupați de grija firească a treburilor cotidiene, mi-am îndreptat pașii spre un locaș de cultură din urbea noastră, despre care auzisem și citisem câte ceva. Aveam să aflu că Școala Gentiana_Scoala Speciala_1Gimnazială Specială nr. 2 – C.R.D.E.I.I. din cartierul clujean Mărăști este deosebită de celelalte unități de învățământ, prin profilul său. În cele 24 de clase, învață elevi care prezintă cerințe educative speciale. Școala aceasta a fost declarată drept Centru de Resurse și Documentare privind Educația Incluzivă/Integrată, primul centru de acest fel din România. În prezența doamnei directoare, a doamnei bibliotecare și unor dăscălițe cu pregătire specifică pentru educația elevilor dintr-o astfel de școală, am petrecut cu dragii mei cititori, cărora le compun povestiri și versuri, câteva momente pe care le-am închis cu drag în sipetul cu amintiri scumpe inimii mele. Sulfinică, Lăbuș și alte personaje create cu drag pentru Gentiana_Scoala Speciala_2ei m-au însoțit la întâlnirea cu niște copii sensibili, frumoși, dornici să afle pagini din viața necuvântătoarelor de lângă ei. Printre elevii de azi de la această școală am putea să vedem adulții de mâine, cu nimic deosebiți de cei educați în alte școli, dar cu însușirile unor cetățeni iubitori de patrie și cu gândul curat la semenii lor. Le dedic elevilor școlii o poezie despre clopoțelul ghiduș, care le „comandă” programul cu orele și recreațiile școlare. Citește restul acestei intrări »


Promenadă pe malul Someşului

31/08/2015

Gabriela Gentiana Groza cu palarie de paiede Gabriela Genţiana GROZA

Seară de gustar –
deasupra Someşului
lilieci în zbor

Canicula e mai astâmpărată în preajma apei. Suntem pe malul râului, în dreptul Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca. Debitul acvatic e surprinzător de bogat. Pietrele colţuroase din albie devin dintr-o dată piedici uşor de trecut de undele mai grăbite ca altă dată. Din loc în loc, se pot vedea pânze de apă albăstrii scuturate în voie de mâini magice. Raţele sălbatice şi pescăruşii completează peisajul parcă uşor adumbrit de orele serii strecurate ingenios printre sălcii pletoase. Liliecii înfometaţi zboară în zig-zag prinzând gâzele mai puţin norocoase. Ne plimbăm pe mal, admirând vietăţile legate unele de altele prin propriile instincte. Câini de rase felurite se întâlnesc şi se salută în felul lor. Se gudură, dar şi latră, uneori suficient de vocal. Mie îmi cam produc, sincer, un pic de teamă. Încerc să mi-o înving, să nu devin subiect de zâmbete din partea stăpânilor, care îi lasă liberi, fără lesă. Bicicliştii îşi fac tura de seară. Citește restul acestei intrări »


SUNT COPIL DE GRĂDINIŢĂ

14/05/2015

gentiana_grozade Gabriela Genţiana GROZA

Zumzet de-albine –
pe meleaguri tincane
salcâmi înfloriţi

E mult, e puţin de când am călcat pentru prima oară în localitatea Gurbediu, locul de baştină al soţului meu? Era prin 1964, Bihorul mi se părea departe de Ploieştiul în care am crescut. Deşi m-am născut şi eu la ţară, în comuna Vadu Săpat, judeţul Prahova, n-am reuşit să mă bucur de frumuseţile dealurilor presărate cu vii şi migdali decât până la vârsta de nouă ani. Împrejurările au făcut să devenim orăşeni, eram cinci copii la părinţii noştri: patru fete şi un băiat. Tata, preot şi mama, învăţătoare au avut dorinţa ca noi să învăţăm mai mult decât şapte clase, câte se puteau absolvi în satul natal. Am rămas cu nostalgia satului, a oamenilor care te salută chiar dacă nu te cunosc, a încăpăţânării cu care ei luptă cu dificultăţile vieţii şi nu se dau bătuţi… Fiii noştri au fost în fiecare vacanţă la bunici, oameni cu credinţă în Dumnezeu, harnici şi cu iubire de nepoţi. La dânşii am văzut o duioşie rar întâlnită, la dumnealor am învăţat apropierea cu sufletul de copiii lor şi de nepoţi. Şi fiindcă la Tinca eu şi soţul meu grădinărim de primăvara până toamna, am cunoscut, de-a lungul anilor, colegi dascăli cu ajutorul cărora m-am apropiat de copiii pentru care scriu versuri şi povestiri. Citește restul acestei intrări »


LUMINIŢA DIN FLOAREA OCHIULUI

20/01/2015

gentiana_grozade Gabriela Genţiana GROZA

O urmă de vis
licărind între pleoape –
nicio lacrimă

Revenim la staţiunea cu băi termale după o pauză de zece ani. Îl reîntâlnim pe maseurul care îmi liniştise, în urmă cu ani, durerile reumatismale.

Orb din naştere, la cei patruzeci şi cinci de ani, este cunoscut şi apreciat atât pentru energia binefăcătoare a mâinilor, cât şi pentru istorisirile din viaţa lui, depănate în timpul şedinţelor de tratament. Povestite de el, întâmplările capătă o aură aparte, stârnind interesul interlocutorului. Mi-a recunoscut vocea şi m-a întâmpinat ca pe o veche cunoştinţă.

– N-aţi mai fost de mult pe la băi, remarcă el.

– Aşa e, au trecut ceva ani. N-am avut răgaz să mă mai gândesc la ce mă mai doare… Am venit acuma, de mare nevoie. Mi-a zis medicul să am grijă că am un început de coxartroză. Trebuie să fac tratament, până ce nu-i prea târziu. Data trecută, după ce am fost aici, la băi, m-am simţit bine, o perioadă.

Să ştii că masajul făcut de dumneata m-a ajutat.

Şi, în timp ce mă pregătesc pentru masaj, îl întreb cum îşi mai petrece zilele. Ştiu că-i place să comunice cu oaspeţii veniţi la tratament. Îmi vorbeşte despre grindina care a căzut în localitate zilele trecute şi a afectat culturile din grădini şi de pe câmp. Îmi spune apoi cum mai merge piaţa din Oradea, bogată anul acesta ca şi altădată. Vin oamenii cu legume, carne şi fructe din satele din jur. Preţurile sunt potrivite pentru buzunarul fiecăruia. Vorbeşte cumpănit, făcându-şi în acelaşi timp datoria cu silinţă. Discutăm şi despre articolele din revistele editate în alfabetul Braille pe care ştiu că le citeşte. Conversaţia curge de la sine. Îi place să se ştie la curent cu multe lucruri. Cum ar putea vieţui altfel, ca om cu mintea întreagă, în lumea lui, în care lumina lipseşte cu desăvârşire?

– Aveţi copii? Îl întreb.

– Nu avem, ar fi prea riscant să facem vreunul. La noi în familie, se naşte un copil orb, tot la a doua generaţie. Nu ştii niciodată când vine necazul. Am citit undeva că asta se transmite ereditar, continuă el, vădit resemnat. E greu de trăit şi pentru cei cu vedere, darmite pentru cei care se nasc fără lumina ochilor… Avem însă o nepoată pe care am îndrăgit-o de mititică. Ţine mult la noi, e ca şi cum ar fi fetiţa noastră. La toamnă va fi şcolăriţă, e tare drăguţă… Are voce frumoasă, cântă şi spune poezioare, ca să ne bucure, măcar că eu n-o pot vedea. Citește restul acestei intrări »


SĂ TRĂIEŞTI, MAICA MEA!

19/07/2013

Haibun

de Gabriela Genţiana GROZA

O adiere –
printre spicele coapte
cosaşii săltând

gabriela-gentiana-grozaLa Tincuţa, cum îmi place mie să numesc comuna Tinca, Tenke, în maghiară, fiecare îşi vede de treaba lui. Sunt şi au fost şi aici localnici plecaţi la lucru, în Italia, mai cu seamă. Dar şi în Spania, Anglia, Germania, Olanda, Franţa, America etc. Cu sacrificiile de rigoare, şi cu realizările sau cu decepţiile pe care le simţi în conversaţiile întâmplătoare cu cei care şi-au încercat norocul peste tot în lume. Tincuţa mai are şi oameni bătrâni sau mai tineri plecaţi, de data asta, „dincolo”, unde suntem aşteptaţi toţi, fără să ştim de ce şi când. Vecinii noştri, decedaţi pe neaşteptate într-un accident stupid de circulaţie, ne spuneau uneori că n-ar dori să rămână unul fără altul. Clipa nefericită i-a luat pe amândoi deodată anul trecut în sâmbăta Paştelui. A rămas gospodăria lor singură, aşteptând o rezolvare a situaţiei create ad-hoc. Alt vecin a făcut infarct şi a căzut cosind iarbă, acum patru ani, la vremea amiezii, în grădina unui tincan. Familia rămasă fără el a luat drumul bejeniei, „la Italia” cum spun nepoţii rămaşi fără „toto”, pe care îl iubeau tare mult. S-au aclimatizat de urgenţă copiii, noilor condiţii, printre străini, unde n-au cum să zburde ca aici, la Tincuţa. Merg acolo la grădiniţă, dar, când se întorc acasă, nu au voie să iasă la joacă, să nu-i deranjeze pe vecinii lor. Vara, Seba şi Alex vin cu drag aici, cu părinţii şi bunica văduvă, câteva zile, la căsuţa în care s-au născut. Aleargă nestingheriţi prin curtea plină altădată de orătănii şi, mai ales, însufleţită de glăscioarele lor vesele. Sunt tare bucuroasă când îi revăd şi ei simt acest lucru. Le ofer dulciuri şi îmi mulţumesc: „graţie”, în limba lui Cicero. Citește restul acestei intrări »


MOTANUL NEÎNCĂLŢAT

24/05/2013

coperta

de Gabriela Genţiana GROZA

Îndată vara –
culorile florilor
pierdute-n parfum

Prea grăbită şi interesantă a fost Primăvara anul acesta! Şi-a împletit cosiţele sub ploi diluviene parcă fără sfârşit. Ea a păşit însă, la fel de maiestuoasă, precum o ştim, pe covorul etern pământesc, sub cerul nefiresc de capricios. Vietăţile s-au mirat neştiind cum să o îmbuneze… Dar nu a fost Primăvara vinovată de schimbările firii!… Omul, omul, tot el, năzdrăvanul, cu nesăbuitele lui cotrobăiri prin natură, a reuşit să dea desen de Andrada-Diana Matei_1peste cap până şi anotimpurile! Şi totuşi… Natura are o cheie a ei prin care reuşeşte, încă, să se autoregleze. Astfel că plantele înfloresc în toată splendoarea lor. Animalele îşi lasă urmaşi; pui de toate felurile se alintă sub oblăduirea părinţilor. Ogorul semănat pregăteşte roadele. Ici acolo, de-a lungul şoselei picuri sângerii, petalele macilor, semnalează că seva pământului musteşte. Trandafirii înfrumuseţează curţile gospodarilor, iar caprifoiul îşi împrăştie cu dărnicie parfumul… Animalele de companie îşi scot stăpânii la plimbare. Vietăţile toate se bucură de frumuseţea naturii în luna Florilor. Aşa, ca şi nostimul motănel, alintat de copii, Sulfy… L-am nemurit în volumul de poezii pentru copii, intitulat chiar aşa: ,,Sulfinică”. E un motan simpatic, nu are cizme precum Motanul Încălţat din povestea nemuritoare a lui Charles Perrault, dar îi încântă pe cei din jur cu ghiduşiile lui. Citește restul acestei intrări »


POEME HAIKU ALE HAIJINILOR CLUJENI

04/02/2013

de Gabriela Genţiana GROZA

Din anul 1993 am frecventat la Palatul Copiilor din Cluj-Napoca şedinţele Cenaclului literar „Octavian Goga” coordonat de poeta gentiana_grozaPersida Rugu. La cenaclu, condus acum de scriitoarea Rodica Scutaru-Milaş, participă dascăli cu preocupări literare. Îmi amintesc cu plăcere de primele noastre întâlniri, la sfârşitul cărora citeam poeme haiku pe care le compuneam la îndemnul poeţilor Ioan Marinescu, Teofil Voinescu şi colegei Ana Marinoiu. Am format în cele din urmă un cerc de haiku la care au aderat ulterior şi alţi poeţi. Existau pe atunci puţine materiale scrise despre lirica niponă, din care puteam să aflăm regulile de compunere a micropoemelor. Poate şi de aceea ne ambiţionam să progresăm stimulându-ne reciproc. Ioan Marinescu a devenit coordonatorul cercului nostru de haiku. Poetul Aurel Rău era Preşedinte de onoare. Fiind o personalitate bine conturată a literaturii române, ne-a obligat la seriozitate în abordarea genului. El însuşi este autor al unor frumoase haiku-uri. Primele poeme le-am publicat în 1995 în revista „Steaua”, la care redactor-şef era Aurel Rău. Am publicat apoi haiku în volumul „Murmurul sevei” în 1999 şi în volumul „Sfârşit de sezon” din anul 2003. În 2006 am publicat haiku şi tanka în volumul „Amurg pe Someş” iar în 2012 în volumul „La mâna lui Cronos”, haibun, haiku şi tanka. Am apărut alături de alţi poeţi în numeroase antologii ale haijinilor români. Iată câteva dintre creaţiile haijinilor clujeni, aşa cum le-am aflat în volumul ,,366 lecţii de haiku’’ publicat de Florin Grigoriu la Editura Amurg sentimental din Bucureşti în anul 2009. Citește restul acestei intrări »


CA UN FRUMOS BUCHET

17/05/2012

DSC02238

de Gabriela Genţiana Groza

La Colegiul Naţional ,,George Coşbuc’’ din Cluj-Napoca coordonez cenaclul literar-artistic „Poiesis” la clasele gimnaziale. Anul acesta am preluat o serie nouă de membri, elevi ai clasei a V-a cu predare în limba germană. Colaborez cu entuziasta profesoară de limba română Gianina Zegreanu. O astfel de activitate presupune o atenţie deosebită privind orarul zilnic şi semestrial al copiilor, astfel încât ei să dorească să solicite întâlnirea cu mine. Să le fie dragă şi de folos fiecare şedinţă. De aceea sprijinul dăscăliţei, ea însăşi creatoare de haiku, a fost de un real ajutor pentru noi. Am avut plăcuta surpriză să constat că şi membrilor cenaclului le place să compună haikuuri. Am creat de la început o atmosferă propice creaţiei. Le dădusem într-o şedinţă anterioară regulile de compunere a haikuului. Citește restul acestei intrări »