de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE
Într-o confuzie a sentimentelor religioase, omul contemporan caută mijloacele necesare identificării naturii sale primordiale, a chipului și asemănării cu Dumnezeu. Sub acest aspect subiectiv, apare termenul persoană ca raportare la întregul creat, ceea ce conturează imaginea unei icoane în care omul este chemat la un dinamism spiritual desăvârșit, prin comuniunea directă cu Sfânta Treime. „Aspectul hristologic al relației Dumnezeu-Om nu reduce dimensiunea absolută a relației în Dumnezeu, deoarece omul îmbrăcat în Hristos se află în dinamismul de sfințenie al Duhului Sfânt, care îl introduce pe om în comuniunea cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”[1].
Nota realității este discordantă, deoarece există un exces al individualismului, o cultură diversă, ce marginalizează trăirea credinței în cadrul unei comuniuni perfecte, așa cum este ea reprezentată în icoana Sfintei Treimi a lui Andrei Rubliov. Declinul coeziunii societății secularizate este o simptomă a unei ideologii mai largi în sfera înțelegerii sistemului supranaturalist definit de iubire. Declinul este, de fapt, o cerere, o lipsă a interesului comun, Citește restul acestei intrări »