Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 323 (1-15 aprilie)

27/04/2016

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

pr. Alexandru Stanciulescu-Barda_2Dragii mei enoriaşi!

Politica de cadre. Revoluţionar era, spre exemplu, să spui, în urmă cu două mii de ani, că Dumnezeu este tatăl neamului omenesc, că oamenii sunt fraţi între ei, deşi unii sunt împăraţi, iar alţii sclavi, unii bogaţi, alţii săraci, că femeia are demnitate de om şi este egală cu bărbatul în faţa lui Dumnezeu etc.
Nu am vorbit, însă, despre „politica de cadre”, pe care ne-o propune Mântuitorul ca model pentru toate timpurile şi toate locurile. Ea este rezumată în câteva versete din Biblie, versete care au fost prezente în Evanghelia din Duminica a V-a din Postul Mare (Marc., X, 32-45). Doi dintre ucenicii Mântuitorului, Iacob şi Ioan, îi cer să le aprobe ca ei să stea de-a dreapta şi de-a stânga Lui pe tronul suprem din împărăţia cerului. Erau ucenicii Lui, aleşi de El, ucenicii cu care împărţise bucuriile şi necazurile, zilele şi nopţile, ucenicii care îşi părăsiseră familiile, casele şi ocupaţiile ca să-L urmeze, ucenicii de încredere, care vor asista şi la Schimbarea la Faţă pe muntele Taborului, ucenicii care aveau să-I ducă mai departe învăţătura, să întemeieze comunităţi creştine, să suporte batjocuri, bătăi, temniţă şi moarte pentru El. Cine ar fi crezut că-i va refuza? Şi totuşi, El o face! Le răspunde clar: „Nu ştiţi ce cereţi!” Aceasta este prima parte a mesajului. S-o descifrăm mai atent: Citește restul acestei intrări »


Intrarea Domnului în Ierusalim

24/04/2016

Intrarea in Ierusalim

Duminica Floriilor. Duminica a șasea din Postul Sfintelor Paști.

„Venirea Domnului este însoţită de pacea mai presus de cuvânt şi de înţelegere, de pacea harică, vrednică de Dătătorul ei, Care este Domnul. […] Sufletul care îl poartă pe Domnul este plin de Sfântul Duh. Acesta îi dă bucurie duhovnicească, nestricăcioasă, veşnică. […] Dumnezeul nostru este Duh, Duh neasemuit cu nici un duh zidit, la fel cum în toate celelalte privinţe se deosebeşte nesfârşit de toate făpturile: sfintele duhuri zidite sunt scaunele şi carele Lui. El şade şi umblă pe heruvimi; El şade şi umblă pe acele fericite suflete omeneşti care I-au supus Lui şi I-au adus Lui ca ardere de tot însuşirile lor fireşti. Pe aceste suflete umblă împăratul intrând în sfânta cetate a lui Dumnezeu şi aducând în ea sufletele sfinte. Citește restul acestei intrări »


Postul cel Mare şi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

01/04/2016

de pr. conf. dr. Adrian Gh. PAUL
Domeniul Teologie Ortodoxă
Baia Mare, ROMÂNIA

Sf. Efrem SirulNe aflăm pe calea binecuvântată a Postului celui Mare, închinat cinstitelor şi de viaţă mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos şi al slăvitei Sale Învieri din morţi. O perioadă deosebită din cursul anului liturgic bisericesc, unde Biserica ne face invitaţia ca prin intermediul slujbelor religioase din viaţa ei cultică să ne apropiem de înţelegerea tainei dumnezeieşti, „celei din veac ascunse”, descoperite deplin de Mântuitorul Iisus Hristos prin Jertfa Sa supremă pe Crucea Golgotei în vederea mântuirii oamenilor. Iar dacă înţelegem că postul sau perioada postului bisericesc este o cale cu sens, o călătorie ce ne conduce nestingherit şi sigur spre un obiectiv cert, atunci privind la capătul drumului spre care ne orientează Postul cel Mare vom înţelegere chemarea noastră, care e datoria noastră deplină şi orientarea noastră sigură în această viaţă: ne îndreptăm pe calea bătătorită a Bisericii spre mântuitoarele Patimi ale Domnului pentru noi spre a dobândi noi şi bucuria împărtăşită a Învierii Sale. Citește restul acestei intrări »


„Tatăl nostru”

24/04/2015

Tatal nostru_

de Cornel MĂRGINEAN

În predicile sale, părintele Nectarie de la Mânăstirea Recea, Mureş, strecoară câte o idee, ici colea, de o anumită frumuseţe şi subtilitate.
Pe lângă vocea sa, parcă legată organic de numele său de călugăr, pe care mi-o imaginez ca pe acelea ce pot veni dinspre Rai, conţinutul predicilor pe care le rosteşte mai este înfrumuseţat şi de anume înţelesuri.

În rugăciunea creştinului: „Tătăl nostru”, cea spusă mulţimilor de către Iisus prin cuvântarea de pe munte, simplitatea este formată dintr-o încărcătură de linişte atât de mare, încât este o mirare pentru minte, cu fiecare cuvânt, cu fiecare propoziţie şi cu fiecare idee.

E atât de mică şi densă această rugăciune, încât, în timp ce pluteşte ca fulgul pe buzele ce o vorbesc, ea cade pătrunzând în gândul omului, cu greutatea pietrelor ce se rostogolesc de pe munţi. Primii creştini au spus-o sute de ani, ca singură cunoştinţă teologică de credinţă şi ca singură adăpostire imaginară, dar şi efectivă, reală, a fiinţei lor fizice, împotriva unei prigoane reale, oficiale. Citește restul acestei intrări »


Trădarea lui Iisus

12/04/2015

foto_Adrian Pop

de Cornel MĂRGINEAN

Trădarea este fie cea a vânzării, fie cea a abandonării.
Situarea între limitele celor două personaje biblice, cele ce înfăptuiesc aceste trădări, este plaja în care se regăsesc muritorii. Cea de sus este desolidarizarea în care apostolul Petru s-a regăsit prin lepădare. Cea de jos, a vânzării, este limita pe care a ajuns-o Iuda.

Apostolul Petru a atins performanţa de a se lepăda şi apoi de a regreta, vindecându-şi trădarea. Acest nivel de trădare devine pentru creştin etalonul rezonabil al relaţiei dintre oameni. Lepădarea este o limită firească. Adică trebuie acceptată ca atare. Ea ascunde frica.

Vânzarea nu mai este acceptabilă. Vânzarea ascunde moartea. Soarta trădătorilor a fost aceeaşi şi înainte, şi după scrierea Evangheliilor. Ei au urmat exemplul lui Iuda, doar dacă au avut puterea lui Iuda. Trădătorul trebuie pedepsit. Aici se ascunde teama de dreptate.

Iuda este singurul personaj apropiat lui Iisus din Evanghelii care moare. Oare această semnificaţie nu trece neobservată? Când pătimeşte, Iisus nu are alături pe niciunul dintre apostoli. Oare şi această semnificaţie trece neobservată? Citește restul acestei intrări »


Tristeţea lui Iisus

11/04/2015

foto_Adrian Pop

de Cornel MĂRGINEAN

Ce este tristeţea unui om simplu? Este o amărăciune, o duioşie, o melancolie ce se cuibăreşte în sufletul său. O toamnă. O floare. O aminitire. O suferinţă.

Ce este, atunci, tristeţea unui om sfânt? Este ea aceeaşi? Este privirea lumii din locul mai înalt pe care îl ridică rugăciunea lui neîncetată.

Ce este, atunci, tristeţea unui zeu? Este durerea despre iubirea sa, neînţeleasă şi neîmpărtăşită la fel, de către oameni.

Iisus a fost foarte trist în seara petrecută în Grădina Ghetsimani. Era cuprins de tristeţe şi de mâhnire adâncă. Ispita era mai tare decât puterea apostolilor săi.

Ultimele ore petrecute cu ucenicii au fost deosebit de dramatice. Creştinismul este o religie unică. Este religia care se suprapune minut cu minut sieşi. Conţinutul acestei religii este însuşi conţinutul vieţii şi morţii persoanei personajului central. Iisus. Citește restul acestei intrări »


Zâmbetul lui Iisus

10/04/2015

de Cornel MĂRGINEAN Nu am citit în Evanghelii despre zâmbetul sau râsul lui Iisus. Şi nici nu ştiu dacă se relatează undeva dacă Iisus a râs, a surâs sau a zâmbit măcar. Se spune despre veselie sau întristare, mâhnire, mustrare sau poate furie. Nu am citit cu o astfel de atenţie în texte. Într-un singur loc se petrece o referire în care este posibil ca Iisus să fi zâmbit. Atunci când I-au fost aduşi nişte copilaşi să-şi pună mâinile peste ei şi să se roage pentru ei. Este pasajul în care Iisus spune: ,,Lăsaţi copiii să vină la Mine, şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.” Filmele despre Iisus în care este redată această întâmplare îl redau pe Iisus zâmbind atunci când îi vede pe copii. Un alt moment în care Iisus zâmbeşte este cel al intrării în Ierusalim, moment în care lumea este fericită, iar copiii sunt şi ei foarte bucuroşi, aducând lui Iisus un zâmbet. Este totuşi, sigur, zâmbetul Său, atunci când vorbeşte cu blândeţe celor suferinzi, pe care îi îmbărbătează. Vestea Sa despre o lume a dreptăţii nu putea veni decât cu optimism şi veselie. Îndemnul pe care-l adresează credincioşilor este acesta. Cu ce se poate asemăna zâmbetul lui Iisus? Cu dragostea Sa pentru oameni. Ce transmite acest zâmbet? Transmite adevărul.

de Cornel MĂRGINEAN

Nu am citit în Evanghelii despre zâmbetul sau râsul lui Iisus. Şi nici nu ştiu dacă se relatează undeva dacă Iisus a râs, a surâs sau a zâmbit măcar. Se spune despre veselie sau întristare, mâhnire, mustrare sau poate furie. Nu am citit cu o astfel de atenţie în texte.

Într-un singur loc se petrece o referire în care este posibil ca Iisus să fi zâmbit. Atunci când I-au fost aduşi nişte copilaşi să-şi pună mâinile peste ei şi să se roage pentru ei. Este pasajul în care Iisus spune: ,,Lăsaţi copiii să vină la Mine, şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.”

Filmele despre Iisus în care este redată această întâmplare îl redau pe Iisus zâmbind atunci când îi vede pe copii. Un alt moment în care Iisus zâmbeşte este cel al intrării în Ierusalim, moment în care lumea este fericită, iar copiii sunt şi ei foarte bucuroşi, aducând lui Iisus un zâmbet.

Este totuşi, sigur, zâmbetul Său, atunci când vorbeşte cu blândeţe celor suferinzi, pe care îi îmbărbătează. Vestea Sa despre o lume a dreptăţii nu putea veni decât cu optimism şi veselie. Îndemnul pe care-l adresează credincioşilor este acesta. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 298 (16-31 martie)

09/04/2015

Iconostas_foto_Delia Florea

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Ierusalimul din noi. Se apropie cu paşi grăbiţi marea Sărbătoare a Învierii Domnului. Cu o săptămână înainte, respectiv în Duminica Floriilor, comemorăm Intrarea în Ierusalim a Domnului Iisus. Fiindcă această sărbătoare are o semnificaţie importantă în viaţa noastră sufletească, vom zăbovi puţin asupra ei în cele ce urmează.

Mântuitorul venise în lume cu un scop precis: să se aducă pe Sine jertfă nevinovată pentru păcatele omenirii. Nimeni nu înţelegea aceasta. Nici chiar ucenicii lui. Deducem aceasta din întrebările pe care I le pun, din discuţiile pe care le poartă cu El. Oamenii din Palestina se împărţeau în două grupe mari. O grupă o formau oamenii de rând, nevoiaşii, săracii, bolnavii, care-L însoţeau pe Domnul Iisus pretutindeni, care-L ascultau când le vorbea, care-L rugau să-i vindece şi să le vindece bolnavii. Aceştia erau de ordinul miilor. A doua categorie o formau mărimurile zilei: politicieni, arhierei, ofiţeri şi soldaţi, învăţaţi, funcţionari. Aceştia formau două forţe mari: puterea politică şi cea religioasă. Se ştie că pe vremea Mântuitorului Palestina era sub stăpânire romană. Romanii nu se atingeau de religia popoarelor subjugate şi nici de conducătorii religioşi ai acestora, dar ţineau sub atentă observaţie pe oricare dintre cei care ar fi putut deveni conducători politici, instigatori la răscoală. Dovadă că şi Domnul Iisus Hristos este urmărit pas cu pas. În cele patru Evanghelii care ni s-au păstrat, întâlnim spioni ai stăpânirii, care-I pun întrebări meşteşugite, menite să-L atragă în cursă, doar-doar va rosti vreo vorbă împotriva stăpânirii. Pe lângă aceste menţiuni, avem rapoartele, pe care le trimiteau guvernatorii Palestinei împăratului de la Roma, unde menţionau faptele, vorbele, până şi culoarea părului şi a ochilor lui Iisus. La un moment dat, chiar împăratul îşi manifestase dorinţa de a-L cunoaşte personal pe Domnul Iisus, după ce aflase atâtea despre faptele şi puterea Sa. Romanii nu vedeau cu ochi buni popularitatea Mântuitorului, fiindcă se temeau că va ridica poporul la răscoală împotriva lor. Citește restul acestei intrări »


Cuvintele lui Iisus

09/04/2015

Icoana imbracata_foto_Delia Florea

de Cornel MĂRGINEAN

Oamenii, acele mulţimi strânse, norodul, aşa cum este menţionat în Evanghelii, rămâne în linişte completă, ascultând ideile – cuvinte noi, pe care nu le mai auzise nimeni până atunci.
Sunt Cuvintele lui Iisus.

Uşurinţa de a vorbi şi tâlcul fiecărui cuvânt rostit uimeşte auditoriul, pe apostoli, dar şi pe cei care sunt împotriva Lui.

De ce sunt uimitoare aceste cuvinte, atât de simple, atât de uşor de rostit? Pentru înţelesul lor nou. Acest nou înţeles nu mai răzbate doar în mintea unui om, ci răzbate şi în fiinţa lui.

Unde este diferenţa dintre minte şi fiinţă?

Când un om iubeşte. Sau când un om nu iubeşte, ci este cuprins de ură. Sau când un om este milos ori compătimeşte, sau atunci când se împotriveşte acestora. Atunci nu mintea sa îl face să fie aşa, ci fiinţa sa. Fiinţa sa este cea bună sau cea rea. Citește restul acestei intrări »


Privirea lui Iisus

08/04/2015

de Cornel MĂRGINEAN

Fiecare fel de popor creştin îşi are o reprezentare a feţei lui Iisus.

Iisus_mozaic_foto Delia FloreaCei din Africa îşi zugrăvesc în biserici un Iisus cu pielea neagră, cu buzele cărnoase şi părul creţ mărunt. Merdionalii îl reprezintă brunet, cu părul lung şi lins, cu pielea arămie. Cei din centrul temperat al continetelor îşi desenează un Iisus blond, cu părul răsfăţat în plete. Nordicii îl au pe Iisus roşcat cu părul cârlionţat, cu barbă scurtă şi obrazul osos.

Este firesc să fie aşa. Am văzut aceste feţe ale lui Iisus. Dar Iisus nu impresionează pe nimeni cu pielea, părul şi obrajii săi, ci prin lumina privirii sale.

Pictorii se străduiesc să îl întristeze. Unii îl fac suferind de durerea împunsăturilor coroanei de spini puse pe fruntea sa. Alţii îi arată dezamăgirea pentru firea schimbătoare a oamenilor, a acelora care îl ovaţionau ca apoi să-i ceară răstignirea. Citește restul acestei intrări »