BUGETUL PERSONAL AL SCRIITORULUI ŞI FOAMEA PE CARE VOR ALEŞII SĂ I-O TIMBREZE

24/02/2015

de Corneliu LEU
image_001

Mă sună confraţii agitaţi, confraţii indignaţi, confraţii nedumeriţi de ceea ce vor aleşii lor din Uniuni, precum şi aleşii aleşilor lor din Parlament cu acest timbru; şi mă acuză că stau insensibil, privind cu prea mult calm.

Mă sună, dintre cunoscuţi, telespectatorii mai obiectivi şi mă-ntreabă ce părere am despre ce se tot spune la televizor, că timbrul ar schimba soarta famelică a scriitorului.

Mă sună profesionişti buni care mă-ntreabă dacă avem ceva de câştigat din asta şi mă sună grafomani care speră că, ieşind scandal, să-i primească şi pe ei în Uniunea Scriitorilor.

Mă sună, mă sună, mă sună!…

Înainte vreme aş fi spus că telefonul meu sună-ntr-una ca la Gara de Nord; dar cu foamea asta generală, în care nu mai sunt bani pentru biletul de tren, singura comparaţie e cu urgenţele de la unu, unu, doi!… Mă sună, iar eu nu pot să răspund fiindcă râd şi râd şi râd…

Nu, nu râd de moftul lor, al celor care spun populist că fac toată această tevatură pentru mine şi pentru nivelul meu de trai; nici de rafinamentul celor care vorbesc elevat despre „condiţia biblcreatorului”!… Nu. Fiindcă asta nu e de râs. Logica simplă îmi spune că, pentru mine, ca scriitor pe piaţa liberă, care depind de modul în care mi se vând cărţile, orice scumpire mă îndepărtează de cumpărător, deci mă lasă mai flămând. Eu ştiu clar că doar relaţia mea intermediată de editor, cu cititorul care mă cumpără, îmi face masa mai bogată sau mai săracă. În vreme ce relaţia încasărilor mele intermediată de o organizaţie ce le timbrează, acoperă cel mult salariile celor care o timbrează. Aşa că nu mă bag în această poveste şi, la fel cum cetăţeanul agresat de fiscalitate se roagă la Dumnezeu să nu-l mai binecuvânteze guvernul cu vreo taxă, eu sunt mulţumit cu orice stare care nu-mi alungă sau nu-mi împuţinează cititorii. Citește restul acestei intrări »