Toamnă aurie, la Chiuzbaia pe chindie

de Zenovia ZAMFIR

În fereastra uitată deschisă, toamna se arată mai coaptă, mai obosită un pic, dar de o frumuseţe aparte, ea trăieşte din lumina de miere, blândă, duioasă ca o mângâiere. Toamna e de aur, nu strălucitor, aur blând, primitor şi odihnitor. Un aer rece, cu parfum de struguri copţi şi crizanteme îmbobocite pluteşte peste oraşul încă adormit. Mânaţi de un vânt rece, norii mărşăluiesc cu repeziciune, atât de aproape de pământ, încât pot fi atinşi de vârful copacilor, primele frunze au prins deja culorile focului, iar fumul dimineților dă şi mai mult farmec zilelor de toamnă timpurie.

Distinsă şi mândră, toamna păşeşte pe meleagurile însetate de liniște, aleargă şi se zbenguie gândurile prin frunze, obosesc şi-apoi cad moleşite-n covorul cald, ţesut cu dragoste din frunze multicolore.

Washington DC în aer liber

de Angela-Monica Jucan

Washington DC arată foarte bine, e populat, prietenos, primitor, luminos, cald, cu devreme primăveri, veri lungi topite în toamne blânde, urmate de ierni cu toane termice și zăpadă puțină, uneori, aproape deloc. Vegetație abundentă, veverițe peste tot, oameni binevoitori. Aer european, nu sânt zgârie-nori, multe clădiri datează de pe la începutul secolului trecut, ele, cu grădini-curțile lor (mici sau „nu mari”, dar unele suficient de mari) verzi, înflorate/înflorite, minunat pigmentate și umbrite de copaci, fac pitorești străzi, pașnice și creând impresia de timp destul. Există, sigur, și construcții moderne, străzi flancate de „betoane”, însă și aici găsești cel puțin arbori pe marginea trotuarelor, adesea și jardiniere pe prispa restaurantelor sau mari ghivece cu flori puse în stradă. 

Impresii de la grădina zoologică-safari de pe insula Phú Quôc din sudul Vietnamului

de Calinic JUCAN
(cu completări din relatările tatălui său)

Am sosit pe la amiază (dimineața, la tine) pe insula Phú Quôc din sudul Vietnamului, unde stăm până în data de 25 dimineața când avem avion spre Đà Nẵng (în mijlocul Vietnamului). Încă nu am ieșit să vizităm insula, că ne-am odihnit, dar, din ce-am vazut din mașină, e frumoasă. Vom merge la safari, la plajă și… mai vedem. Safari aici e un fel de grădină zoologică, cu animale în relativă libertate. Nu vânătoare africană!

Muzeul Relicvelor de Război din orașul vietnamez Ho Și Min (Bảo tàng Chứng tích chiến tranh)

de Calinic JUCAN

La vârsta mea, am fost deja în Vietnam. Cu părinții și cu sora mea, care nu are decât un an jumate (eu am împlinit acolo șase ani). Prima oprire a fost în orașul Ho Și Min, dar i se zice și Saigon. Este acolo un muzeu al rămășițelor de război. Sigur, dragă, l-am vizitat.

Suedia – între tradiţie şi pragmatism (V)

Drumurile (1)

de Mihai LITINSCHI

N-aş putea spune, după zeci de mii de kilometri parcurşi pe autostrăzile şi şoselele Europei, că ar fi trebuit să am probleme şi evenimente de interes special demne de a mai fi relatate. Cel mult, cusurgiu şi cârcotaş, să caut nod în papură. Mărturisesc însă, cu mâna pe inimă, cât priveşte această ultimă alternativă, că nu prea am de ce să mă leg. Pentru prima, sunt câteva aspecte care n-ar trebui trecute cu vederea.

Drumurile Suediei au ca primordială caracteristică aceea că sunt construite pentru folosul tuturora. Pentru pietoni, pentru că sunt dotate cu nenumărate elemente de atenţionare şi siguranţă, ca să nu pună nimănui viaţa în pericol, iar şoferii, fie ei amatori sau profesionişti, sunt suficient de educaţi să aştepte, fără să dea semne de nervozitate, trecerea oricărei persoane – bătrân, copil, handicapat – chiar dacă n-ai păşit încă pe spaţiul marcat prin zebră sau denivelare. Pietonilor cu handicap li se oferă pretutindeni pasaje cu treceri de nivel, iar pentru şoferii din aceeaşi categorie sunt locuri de parcare rezervate, unde, dacă faci imprudenţa de a le ocupa, rişti amenzi uriaşe. Pentru biciclişti, care au coridoare de circulat amenajate special în toate oraşele şi pentru toate traseele, mersul pe bicicletă fiind un mod de a lupta împotriva poluării, dar şi un exerciţiu fizic agreabil, practicat la orice vârstă; nu mai vorbesc de accesoriile unui biciclist pentru siguranţa circulaţiei, de la vesta sau încălţămintea reflectorizantă, la mănuşile şi casca de protecţie sau coşul pentru transport bagaje sau bebeluşi.

CHIPUL ETERNITĂŢII DIN INSULA CETĂŢII PROIECTAT ASUPRA CATEDRALEI NOTRE-DAME DIN PARIS

de Octavian LUPU

Am părăsit „axa istorică” a Parisului de îndată ce am păşit afară din Palatul Luvru şi m-am îndreptat de-a lungul Senei către binecunoscutul Pont Neuf, care leagă cele două maluri ale acestui fluviu, dar care deopotrivă îţi permite să ajungi pe renumita Insulă a Cetăţii, în franceză: „Île de la Cité”. Acest loc găzduieşte mai multe obiective turistice obligatorii atunci când vizitezi Parisul, şi anume: catedrala Notre-Dame, Palatul de Justiţie şi închisoarea de tristă amintire unde a fost întemniţată Maria Antoaneta înainte de a fi fost executată într-un mod barbar de către revoluţionarii acelei epoci.

Insula Cetăţii şi insula Saint-Louis sunt singurele „bucăţi de pământ” constituite natural în mijlocul Senei ca urmare a depunerii numeroaselor aluviuni purtate de apele învolburate ale fluviului. Acest fapt sporeşte atractivitatea locului parcă anume pus în mijlocul Parisului cu scopul de a evoca într-un spaţiu relativ îngust diversitatea de timpuri şi epoci care şi-au pus amprenta de neşters într-o simbioză deopotrivă stranie şi contradictorie. În acest sens, relicve din perioade succesive ale istoriei se întreţes într-o structură unică fascinantă, având impresia că distingi pe rând siluetele galilor din tribul Parisii luptând cu trupele lui Iulius Cezar, pentru ca ulterior să distingi umbrele regilor merovingieni confruntându-se cu vikingii invadatori alături de proiecţiile sumbre ale asediilor, nu puţine la număr, suferite de această renumită cetate a Franţei.