Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 441 (1 – 15 Martie)

23/03/2021

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Infricosatoarea judecataDragii mei enoriași!

Judecata lui Dumnezeu. În Sf. Evanghelie după Matei (cap. XXV, vers. 31 – 46), care se citește într-una din duminicile premergătoare Postului Sf. Paști, numită Duminica Înfricoșatei Judecăți, Mântuitorul vorbește de judecata universală, care va avea loc la sfârșitul lumii. Atunci, spune Mântuitorul, va reveni El în lume „pe norii cerului, înconjurat de sfinții îngeri”, se va așeza pe scaunul de judecată și va judeca lumea Pentru aceasta va împărți oamenii din toate timpurile și toate locurile „cum împarte păstorul oile de capre”. Oile vor fi de-a dreapta, iar caprele de-a stânga Judecătorului. Va zice atunci celor de-a dreapta: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu în împărăția ce v-a pregătit-o Tatăl Meu de la întemeierea lumii, căci flămând am fost și  Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau, gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine!”. Cei din dreapta vor fi nedumeriți, fiindcă nu-și vor aminti când L-au hrănit, adăpat, îmbrăcat, când l-au vizitat, bolnav sau în temniță fiind. Mântuitorul le răspunde: „Întrucât ați făcut unora dintre aceștia mai mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut!”. Va zice apoi celor de-a stânga Sa: „Duceți-vă, blestemaților, în focul cel veșnic pregătit vouă, căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost …..!. Apoi vine precizarea: „Întrucât nu ați făcut unora dintre aceștia mai mici ai Mei, Mie nu Mi-ați făcut!”.

De-a lungul timpului am citit multe predici, exegeze și comentarii la acest text. În toate se pune accent pe identificarea Mântuitorului cu oricare dintre semenii noștri, pe milostenia trupească (hrănirea, adăparea….) și sufletească (mângâierea, încurajarea… etc.) celui aflat în nevoie și în suferință.

În rândurile de mai jos Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 440 (16 – 28 Februarie)

09/03/2021

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la numărul 440 al „Scrisorii pastorale”. E mult, e puțin, nu știm. Dumneavoastră sunteți în măsură să apreciați. Am socotit-o în permanență o posibilitate de a fi în legătură cu Dumneavoastră, enoriașii sau cititorii noștri. Dacă v-a fost de folos, iarăși sunteți cei în măsură să apreciați. Timp de 20 de ani am trecut împreună și prin momente bune și prin vremuri mai grele. Pe filele „Scrisorii pastorale” s-au înregistrat nu numai gânduri, sfaturi pastorale, informații legate de viața parohială, ci și multe aspecte care au interesat oameni din afara parohiei. Ne-am asumat de multe ori riscul de a lua atitudine față de unele anomalii din viața politico-socială din țară și din străinătate. De fapt, am tradus astfel gândurile și simțămintele Dumneavoastră, ale acelei Românii Tainice, care a știut să sufere, să rabde, să se bucure, să spere, indiferent de ceea ce s-a spus în presa și de la tribunele oficiale. Nimeni nu este mai în măsură să cunoască mai bine gândurile și trăirile României Tanice decât preotul care trăiește în mijlocul oamenilor, în mijlocul Dumneavoastră. Lucrul acesta a determinat mai multe reviste din țară și din străinătate să preia parțial sau în întregime conținutul publicației noastre. În felul acesta numele parohiei noastre s-a făcut cunoscut până în Australia, ceea ce a constituit întotdeauna un imbold pentru noi de a nu abandona această lucrare. Regretăm că puține parohii au preluat exemplul parohiei noastre de a scoate  o publicație cât de modestă. Asistăm de la un an la altul la topirea demografică a satelor noastre, la dispariția lor, și prin aceasta la dispariția unor elemente de cultură și civilizație populară inestimabilă. Astfel de „publicații” ar putea consemna multe elemente de acest gen, salvându-le de la uitare; ar putea deveni prin vreme adevărate „cronici” de epocă, menite să reînvie oameni și fapte.  Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 439 (1 – 15 Februarie)

22/02/2021

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Scânteie divină. Una dintre pildele Mântuitorului, cunoscută sub denumirea de Pilda talanților se citește ca pericopă evanghelică în Duminica a XVI-a după Rusalii.

Socotim că majoritatea cititorilor noștri cunosc această pildă: un proprietar și-a chemat trei dintre slugile sale de încredere și le-a dat niște bani: unuia cinci talanți, altuia doi și altuia unu. Proprietarul a plecat undeva departe, iar peste multă vreme, când s-a întors, i-a chemat pe cei trei și i-a întrebat ce au făcut cu talanții încredințați. Cel cu cinci a adus zece, spunând că a negustorit cu cei primiți; cel cu doi a adus patru. Și el negustorise cu talanții lui. Ce care primise un talant, l-a adus înapoi și a spus că s-a temut că-l va pierde și de aceea l-a îngropat, iar acum îl restituie. Stăpânul i-a lăudat pe primii doi și le-a spus că „peste puține ați fost puși, peste multe vă voi pune!” S-a supărat însă foarte tare pe cel de-al treilea, i-a luat talantul și l-a dat celui cu zece talanți și pe slujitor l-a trimis la temniță.

Ca în toate pildele Mântuitorului, fiecare element este un simbol. În cazul de față, Citește restul acestei intrări »