Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 455 (1 – 15 Octombrie)

27/10/2021

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

pr. Stanciulescu-BardaDragii mei enoriași!

Frica de moarte. Trăim vremuri cum puține dintre generațiile precedente au trăit. Zi de zi auzim de sute de morți, auzim că spitalele sunt arhipline, că bolnavii sunt ținuți pe coridoare sau în ambulanțe, că nu sunt medicamente, că medicii au ajuns la limita puterilor. Vedem mereu înmormântări de Covid în parohia noastră, oficiate după reguli necunoscute până acum în tradiția românească. Umblăm cu măști pe față de nu ne mai cunoaștem unii cu alții; stăm la distanță, ne este frică să ne mai vizităm, să mai dăm mâna. Ne culcăm seara, dar nu știm dacă ne mai sculăm a doua zi, noi sau cei dragi ai noștri. Parcă nici în timpul războiului nu au murit atâția. Unii se vaccinează, sperând că astfel își dau o șansă de supraviețuire, alții se tem, considerând că aceasta ar însemna o moarte sigură. Am ajuns într-o situație paradoxală: ne temem mai mult de vaccin decât de boală; ne temem mai mult de spital decât de moarte! Foarte ciudat!

În vremea aceasta, pe toate canalele internetului se lăfăie materiale în care oameni de toate profesiile și culorile au devenit specialiști peste noapte în medicină, în virusologie, în vaccinuri și ne sfătuiesc să nu ne vaccinăm, să nu purtăm măști, să nu ne izolăm, să nu facem exact ceea ce ne sfătuiesc Citește restul acestei intrări »