In memoriam prof. dr. George Achim

04/10/2021

prof. dr. George Achim
(27 februarie 1960 – 03 octombrie 2021)

Profesorul George Achim, unul dintre cei mai distinși intelectuali ardeleni ai momentului, a părăsit prematur lumea aceasta, trecând DINCOLO și lăsând un gol imens în sufletele celor care l-au înțeles, iubit și admirat. Fără el, comunitatea academică rămâne mai săracă. Distins profesor universitar, critic literar, eseist și poet, conducător de doctorat, șeful școlii doctorale băimărene de științe socioumane, George Achim a fost un colaborator apropiat al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, un coleg exemplar, împărtășind cu generozitate din vasta lui cultură. Ne vom gândi cu drag la el. Ne vor lipsi zâmbetul lui cald, disponibilitatea către dialog și prietenie. Suntem aproape de familia greu încercată și Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Colectivul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”

* * * * * *

George Achim (n. 27 februarie 1960, Valea Chioarului, Maramureș, d. 03 octombrie 2021, Baia Mare, Maramureș) a fost directorul Școlii doctorale de Științe umaniste, renumit profesor de literatură contemporană, critic literar, poet și eseist.

A urmat cursurile liceului „Ady-Șincai” din Cluj-Napoca și pe cele ale Facultății de Filologie din Cluj și București, specializarea română-spaniolă.

Experiență profesională:

În anii studenției, 1979 – 1983 a făcut parte din Citește restul acestei intrări »