La un sfârșit de veac

12/01/2022

de Valer POPEAN 

Secundele mă contopesc în drumul către infinit
Într-o iubire fără leac iar nesfârșitul mi-e stăpân,
La margine de timp zăresc cărările ce-au devenit
O clipă la sfârșit de veac când doar esențele rămân,

Și printre clipele ce-ating eternitatea în Ardeal
Plin de speranțele rămase aștept sfârșitul meu de timp,
Iar drumul mi se pare lung, chiar peste văi și peste deal
Cărarea-i grea și amândoi nu vom ajunge în Olimp,
Citește restul acestei intrări »


In memoriam col. (rtr.) dr. Eugen-Nicolae Rotărescu

25/10/2021

Col. (rtr.) dr. Eugen-Nicolae Rotărescu
(8 iunie 1949 – 24 octombrie 2021)

Scurs din preaplinul existenței, timpul a încetat să-i mai fie prieten col. (rtr.) dr. Eugen-Nicolae Rotărescu, colaboratorul revistei noastre. Vestea decesului, neașteptată și nedorită, ne-a fost transmisă pe 25 octombrie a.c.

Amintirea unui suflet nobil, care și-a dedicat toată viața semenilor, așa cum frumos a precizat îndoliata familie, va rămâne în conștiința colaboratorilor săi, printre care se numără și revista „e-Bibliotheca septentrionalis” a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.

Eugen-Nicolae Rotărescu s-a născut în 08 iunie 1949, în comuna Sadu. A urmat cursurile Liceului Teoretic „Gustav Grundisch”, din Cisnădie, apoi pe cele ale Școlii Militare de Ofițeri de Miliție din București. În 1973 este licențiat în drept în cadrul Facultății de Drept, București.

Și-a început activitatea în 1970 – în municipiul Sibiu – an în care s-a căsătorit cu Ana Cristea, soţia alături de care a construit o familie frumoasă, având doi copii: Ramona-Ileana (medic) şi Eugen-Bogdan (jurist); fiul i-a dăruit singura nepoată, arhitect rezident în Cluj-Napoca.

A cunoscut toate treptele carierei profesionale. În 1973 a devenit comandantul plutonului de pază generală Citește restul acestei intrări »


O duminică tristă pentru români!

05/09/2021

„Suntem din plămada din care sunt făcute visele, iar scurta noastră viață o întregește un somn”.
(Prospero – „Furtuna”, W. Shakespeare)

Ne-au părăsit două personalități uriașe ale sportului și teatrului românesc! Ivan Patzaichin și Ion Caramitru! E prea mult…!

Ivan Patzaichin (n. 26 noiembrie 1949, Mila 23, Crișan, Tulcea, România – d. 5 septembrie 2021, București, România) a fost un canoist român, de etnie lipoveană, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 și 1984 și triplu laureat cu argint.

A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport în 1975, și a devenit membru al Clubului Sportiv Dinamo din București.

A participat la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice Citește restul acestei intrări »


In memoriam Nicolae Felecan. Non omnis moriar

24/08/2021

de Daiana FELECAN
Universitatea Tehnică  din  Cluj-Napoca,  Centrul  Universitar  Nord  Baia  Mare,  România 

Marile personalități culturale, științifice, au reprezentat modele pentru mulți discipoli, care s-au format sub îndrumarea Domniilor Lor, contrazicând, parcă, afirmația lui Brâncuși: «rien ne pousse à l’ombre des grands arbres»” (Felecan 2020: 358).

Nicolae Felecan
(1941-2020)

Am tot amânat să scriu acest nefericit text și nu pentru că n-aș fi avut ce spune oricând, ci pentru că a reprezentat acea parte, din „ceea ce trebuie” (necesse est) făcut în astfel de circumstanțe, care mi-a revenit mie (Oliviu dixit). Mai explicit, mi-a fost încredințată redactarea necrologului Dascălului meu preferat, socrului meu desăvârșit, Omului meu exemplar. Din 26 noiembrie 2020 – de când cu siguranță fără voia lui, dar din culpa unui conglomerat de nebăgări de / în seamă ale nătângului sistem medical românesc, Nicolae Felecan a trecut Styxul, bătând camaraderește umărul lui Charon – mintea și sufletul mi s-au zăvorât. Au refuzat fie să chibzuiască la nenoroc(ire), fie să ostoiască zarva încremenită de pierdere și să găsească acea liniște ce le-ar fi permis să se aștearnă într-un consens scriptural. O fac acum și simt cum baierele inimii slăbesc și se dezleagă, cum durerea se prelinge într-o multitudine de firișoare vinete și se varsă în albia (Cât de încăpătoare? Cam cât apăsarea unei cruci purtate sisific pe Golgota celor rămași mai în urmă?) organizată geometric în zona de centru-stânga a pieptului. În altă parte și cu alt prilej, notam că noiembrie este luna îndrăgostirii. Când începi să pierzi șiruri de ființe dragi ție atunci, n-o mai poți socoti decât un levant împustiit.

Era tot toamnă, dar era asemănătoare celei ab origine. Era lumină, nu frig și ceață. (Mereu m-am rugat lui Dumnezeu că, dacă va decide să-i ia pe-ai mei înainte-mi, să nu o facă pe frig și ceață. Mă tem că acestea două ar mușca hulpav din mine și părți considerabile din carne mi se vor duce și ele și voi rămâne un trup descărnat, cu ochi înfipți incolor, ale căror lacrimi vor fi înghețat pe modul unei spaime supraomenești).

Era un laborator de chimie, Citește restul acestei intrări »


Alexandru Mociran – „când am crezut că stăpânesc ceasul, m-a furat clipa”

09/04/2021

Alexandru Mociran Criștof

Un om deosebit, complex, jovial, spiritual, amabil, plăcut, împărtăşind idei, învăţături şi sentimente cu entuziasm, pasionat de tot ce înseamnă spirit, frumos, adevăr şi bine, Alexandru Mociran Criştof a trecut în eternitate.

A fost un intelectual de înaltă ținută, cu pregătire umanistă largă, un dascăl rafinat, un teolog temeinic, actor și director al Teatrului de păpuși, scriitor, un poet fin, care în liniştea şi miracolul naturii îşi scrie gândurile, reușind să publice o parte din creațiile sale în volumul de versuri „Ospățul risipei”.

Lucrările sale sunt creaţii ale naturii, cărora el le-a identificat şi şlefuit sensul. A adunat în jur de 130 de măşti şi dorea să transforme casa din Cărbunari în muzeu.

Citește restul acestei intrări »


La trecerea în veșnicie a pr. GHEORGHE URDA

09/04/2021

Pr. Gheorghe Urda
4 septembrie 1951 – 8 aprilie 2021

Părintele Gheorghe Urda, cel ce a reînviat Mănăstirea Voievodală de la Bârsana, sora mănăstirii istorice Peri (1391), împreună cu creștinii din localitatea Bârsana, a trecut la cele veșnice.

S-a născut la data de 4 septembrie 1951 în localitatea Leordina. A absolvit studiile teologice la Institutul de Teologie de la Sibiu, promoția 1970-1974. A fost hirotonit de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teofil Herineanu de la Cluj în zilele de 9 și 10 noiembrie 1974, mai întâi pentru Parohia Moisei II, Izvorul Dragoș. Din 01 ianuarie 1981, a fost numit preot slujitor pe seama Parohiei Ortodoxe Bârsana până la pensionare, în anul 2018.  Citește restul acestei intrări »


O zi tristă de primăvară!

01/04/2021

Prof. dr. Ștefan Mariș
(1963-2021)

Astăzi, 1 aprilie 2021, în jurul orei 17, la Cluj-Napoca, a trecut în eternitate prof. dr. ȘTEFAN MARIȘ, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș.

Prof. dr. Ștefan Mariș (n. 17 iunie 1963, Sighetu Marmației) – absolvent al Facultății de Fizică, a fost profesor asociat la Universitatea de Nord Baia Mare, şi-a susţinut doctoratul în filosofie cu teza Finitudine şi imortalitate în filozofia occidentală, iar din anul 2001 este director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş şi redactor şef al revistei Memoria Ethnologica. Domenii de interes: antropologie, antropologia morţii, etnologia urbanului. Citește restul acestei intrări »


O prietenie „de virtute”!

20/03/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
     Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
     Redactor-șef al revistei „Familia română”

acad. Nicolae Dabija și dr. Teodor Ardelean

În urmă cu o săptămână primeam de la Chișinău, Filiala „Maramureș”, vestea că academicianul Nicolae Dabija și-a luat zborul spre înălțimi celeste. O moarte neașteptată, un tribut al tribunului plătit pe noul altar „COVID”, o pierdere greu de cuantificat acum, un gol uriaș pentru sufletul românesc în mare-lucrarea-lui!

L-am cunoscut în ianuarie 1991, la Chișinău, la Troița dusă de noi spre cinstirea lui Eminescu. Apoi la „Independență”, la „prima zi” a limbii române, la inaugurarea bibliotecilor „Transilvania” și „Maramureș”, la alte evenimente importante cultural, întinse pe acești ultimi treizeci de ani, cu deosebire la lansările cărții „Ochii Basarabiei” a lui Gheorghe Pârja, editată de biblioteca băimăreană în tiraj esențial, cu prefața transmisă de „fratele Nicolae” și cu postfața subsemnatului.  Citește restul acestei intrări »


In memoriam acad. NICOLAE DABIJA

12/03/2021

Nicolae Dabija
(n. 15 iulie 1948 – 12 martie 2021)

Timpul pământean s-a scurs foarte repede pentru scriitorul și publicistul basarabean Nicolae Dabija, un prieten și colaborator al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, care a trecut în eternitate.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Colectivul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

*****

Date biografice

Nicolae Dabija – scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, s-a născut la data de 15 iulie 1948, în satul Bișcotari, raionul Cimișlia, Republica Moldova, ca fiu al Cristinei Dabija și al lui Trofim Ciobanu. Urmează școala primară în satul de baștină, iar liceul la Sagaidac și Cimișlia. În anul 1970 se înscrie la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Chișinău. Între anii 1972-1975 ocupă funcția de redactor la postul de televiziune din Chișinău, Citește restul acestei intrări »


„Am impresia că descalecă sufletul nostru încă o dată dinspre Maramureş”

12/03/2021

Nicolae Dabija

Zile de ianuarie pe malul Prutului. Aici, pe malul drept al apei, care încă mai este graniţă între oameni de acelaşi neam şi sânge, mă întâlnesc cu binecunoscutul scriitor şi om politic din Basarabia. Nicolae Dabija. Era în ziua de 14 ianuarie 1992, deci în preziua naşterii lui Eminescu. Eu mă îndreptam cu un grup de maramureşeni spre Căpriana şi Chişinău, dânsul pleca la Putna pentru a-şi ridica un premiu literar. Drumurile noastre s-au întâlnit în punctul de frontieră Sculeni. Cu toată graba noastră, l-am rugat să aibă răgazul unui dialog, aici la Prut.

Gheorghe Pârja: Domnule Nicolae Dabija, au venit şi maramureşenii spre Basarabia. Am venit cu istoria şi cu sufletul deschis să ne cunoaştem, că prea mult am stat despărţiţi unul de altul de o apă nevinovată şi o vinovată sârmă ghimpată. Deci, am venit.

Nicolae Dabija: Am impresia că descalecă sufletul nostru încă o dată dinspre Maramureş, aşa cum a descălecat odinioară sufletul românesc al lui Dragoş, care nu s-a oprit la apa Prutului, fiindcă atunci, la 1352, nu exista încă grănicerul sovietic. Din ceea ce ştiu eu, a venit întâi Dragoş, ca vasal al regelui Ungariei, şi după aceea, în 1359, a venit Bogdan ca voievod al unei ţări independente, care a fost Moldova. Pentru noi anul 1359 este o dată mai importantă, Citește restul acestei intrări »