Uitați prin așternuturi

05/12/2022

de Valer POPEAN 

Te răstignesc pe așternut de șoapte
Cu florile iubirii presărat
Când clopotele încă bat în noapte
În sărutări de foc te-am îmbrăcat.

Și răstigniți pe clipele tăcute
Arzând precum feștila-n felinar
Ne rătăcim prin dorurile multe
Uitând de filele din calendar.
Citește restul acestei intrări »


Să ne aducem aminte de un om de mare omenie…

02/11/2022

de Marin VOICAN-GHIOROIU

Doru Dinu Glăvan
(7 iunie 1946 – 31 octombrie 2021)

DORU DINU GLĂVAN, Preşedinte al UZPR, a fost un OM de înaltă omenie… care a înnobilat profesia de ziarist şi comentator sportiv, a lăsat în urma sa amintiri de neuitat. Cu foarte mulţi ani în urmă am fost alături de poetul Mircea Micu şi Rodica Subţirelu, două personalităţi de marcă ale culturii române, ctitorii Fundaţiei Culturale „MIHAI EMINESCU”, care edita Revista Fundațiilor, iar datorită unor momente triste petrecute pe eşicherul cultural ale acestor vremi… uneori potrivnice, această citadelă de cultură, prin care păstram memoria nemuritorului poet naţional, Mihai Eminescu, Fundaţia a fost desființată.

Prietenul nostru, Doru Dinu Glăvan, care avea un suflet de mare patriot, a venit în întâmpinarea noastră, iar revista Cronica Fundaţiilor a luat numele de CRONICA TIMPULUI, trecând în custodia Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, cu dna Rodica Subţirelu redactor şef. Doresc să menţionez câteva din acţiunile culturale pe care le-au realizat: spectacole de muzică şi poezie ţinute la Institutul Cultural Român, sala AGIR, Sala de teatru Nottara şi alte locaţii. Doru Dinu Glăvan şi-a dedicat întreaga viaţă ziaristicii, susţinerea şi obţinerea legală ca membrii UZPR să beneficieze de un plus de 50% adaus la pensia personală. Cinste şi onoare veşnică dragului nostru prieten Doru Dinu Glăvan.

TIMPULE, MAI AI RĂBDARE

Motto:
„Toamna, strai regal îmbracă,
Şi la Dumnezeu se roagă”

Timpule, nu-mi fi duşman,
Mai întârzie un an!
Nu te grăbi, ce-ai cu mine?
Mai lasă-mi din ale zile!…
Dorul cui să-l las pe lume,
Să stea singur fără mine,  Citește restul acestei intrări »


Moment de suflet la Sohodol!

17/10/2022

Ioan Nicoară
(n. 28.11.1937 – d. 24.10.2017)

Biblioteca Comunală Sohodol a fost ieri, 16 octombrie 2022, gazda unui eveniment de animație culturală, un moment de suflet dedicat in memoriam Ioan Nicoară, fiu al comunei Sohodol. Pictor și reprezentant al literaturii de călătorie, Ioan Nicoară și-a scris cărțile cu „penița” sufletului, iar picturile le-a colorat într-un mod admirabil, exprimând trăiri, gânduri, în special sentimentul de dragoste nemărginită față de ceea ce însemna „acasă”. Dorința continuă de a călători a declanșat inspirația de a scrie, făcând-o de fiecare dată cu aceeași pasiune și sinceritate.

Cu această ocazie a fost lansat și volumul-jurnal „De la Sohodolul moților la șamanii peruani”, Citește restul acestei intrări »


In memoriam prof. univ. dr. ONUFRIE VINȚELER

16/09/2022

Onufrie Vințeler
(10 august 1930, Căptălan/Alba – 14 septembrie 2022, Cluj-Napoca)

Prof. univ. dr. ONUFRIE VINȚELER este o personalitate binecunoscută în peisajul cultural clujean, iar renumele său a ajuns, de mai bine de o jumătate de veac, peste hotarele țării, fiind unul dintre cei mai importanți lingviști și slaviști.

Născut pe data de 10 august 1930 în satul Căptălan din județul Alba, fiind cel mai mare dintre copiii unei numeroase familii de țărani, încă de tânăr își ia destinul în propriile mâini și hotărăște să învețe o meserie, ca să-și facă un rost în viață și să-și poată ajuta familia. După absolvirea școlii profesionale din Sibiu, este selectat de o comisie pentru a-și continua studiile la o școală specială cu profil real, pe care o absolvă cu rezultate foarte bune în 1952, având posibilitatea ca ulterior să urmeze Institutul Feroviar, pentru a deveni inginer.

Însă destinul îi pregătește altceva. La începutul anului următor, la Brașov vine o comisie care selecta candidați pentru facultățile umaniste și tânărul dornic de carte acceptă să devină student al Facultății de Citește restul acestei intrări »


Neagu Udroiu – un mentor inspirațional!

12/09/2022

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare,
Redactor-șef al revistei „Familia română”

Neagu Udroiu
(3 aprilie 1940 – 10 septembrie 2022)

La ora potrivită de ceasurile cerurilor lăsăm tot nimicul acumulat într-o viață și luăm în brațe relieful veșniciei, unde numai sufletele au acces nețărmurit. Nu știu de ce prietenul Neagu Udroiu s-a grăbit să plece în depărtările lipsite de apropieri și comuniuni, dar mă întăresc cu gândul că memoria și-a pietrificat-o cu multe și mari făptuiri.

Întâmplarea a făcut ca știrea să-mi parvină printr-un prieten comun, iar mai apoi să citesc un comunicat de suflet de la Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Uniune la care Neagu Udroiu a fost membru încă din începuturile sale gazetărești, după ce a depășit stagiul ingineriei metalurgice pentru care și-a împlinit școlarizările superioare. Uniune la care am aderat și eu în iulie 1972, pe vremea în care președinția acestei organizații era deținută de Nestor Ignat, alt mare prieten comun. Uniune care a reînviat în urmă cu puțini ani, sub bagheta magică a lui Doru Dinu Glăvan, sfetnicit sapiențial de același magistral mentor inspirațional Neagu Udroiu.

Ne-am cunoscut cu adevărat cu ocazia unor vizite oficiale ale Președintelui Ion Iliescu în Lituania, China și Coreea de Sud, într-un turneu cu adevărat antologic, din care multe amintiri poartă pecetea felului excelent Citește restul acestei intrări »


La un sfârșit de veac

12/01/2022

de Valer POPEAN 

Secundele mă contopesc în drumul către infinit
Într-o iubire fără leac iar nesfârșitul mi-e stăpân,
La margine de timp zăresc cărările ce-au devenit
O clipă la sfârșit de veac când doar esențele rămân,

Și printre clipele ce-ating eternitatea în Ardeal
Plin de speranțele rămase aștept sfârșitul meu de timp,
Iar drumul mi se pare lung, chiar peste văi și peste deal
Cărarea-i grea și amândoi nu vom ajunge în Olimp,
Citește restul acestei intrări »


In memoriam col. (rtr.) dr. Eugen-Nicolae Rotărescu

25/10/2021

Col. (rtr.) dr. Eugen-Nicolae Rotărescu
(8 iunie 1949 – 24 octombrie 2021)

Scurs din preaplinul existenței, timpul a încetat să-i mai fie prieten col. (rtr.) dr. Eugen-Nicolae Rotărescu, colaboratorul revistei noastre. Vestea decesului, neașteptată și nedorită, ne-a fost transmisă pe 25 octombrie a.c.

Amintirea unui suflet nobil, care și-a dedicat toată viața semenilor, așa cum frumos a precizat îndoliata familie, va rămâne în conștiința colaboratorilor săi, printre care se numără și revista „e-Bibliotheca septentrionalis” a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.

Eugen-Nicolae Rotărescu s-a născut în 08 iunie 1949, în comuna Sadu. A urmat cursurile Liceului Teoretic „Gustav Grundisch”, din Cisnădie, apoi pe cele ale Școlii Militare de Ofițeri de Miliție din București. În 1973 este licențiat în drept în cadrul Facultății de Drept, București.

Și-a început activitatea în 1970 – în municipiul Sibiu – an în care s-a căsătorit cu Ana Cristea, soţia alături de care a construit o familie frumoasă, având doi copii: Ramona-Ileana (medic) şi Eugen-Bogdan (jurist); fiul i-a dăruit singura nepoată, arhitect rezident în Cluj-Napoca.

A cunoscut toate treptele carierei profesionale. În 1973 a devenit comandantul plutonului de pază generală Citește restul acestei intrări »


O duminică tristă pentru români!

05/09/2021

„Suntem din plămada din care sunt făcute visele, iar scurta noastră viață o întregește un somn”.
(Prospero – „Furtuna”, W. Shakespeare)

Ne-au părăsit două personalități uriașe ale sportului și teatrului românesc! Ivan Patzaichin și Ion Caramitru! E prea mult…!

Ivan Patzaichin (n. 26 noiembrie 1949, Mila 23, Crișan, Tulcea, România – d. 5 septembrie 2021, București, România) a fost un canoist român, de etnie lipoveană, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 și 1984 și triplu laureat cu argint.

A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport în 1975, și a devenit membru al Clubului Sportiv Dinamo din București.

A participat la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice Citește restul acestei intrări »


In memoriam Nicolae Felecan. Non omnis moriar

24/08/2021

de Daiana FELECAN
Universitatea Tehnică  din  Cluj-Napoca,  Centrul  Universitar  Nord  Baia  Mare,  România 

Marile personalități culturale, științifice, au reprezentat modele pentru mulți discipoli, care s-au format sub îndrumarea Domniilor Lor, contrazicând, parcă, afirmația lui Brâncuși: «rien ne pousse à l’ombre des grands arbres»” (Felecan 2020: 358).

Nicolae Felecan
(1941-2020)

Am tot amânat să scriu acest nefericit text și nu pentru că n-aș fi avut ce spune oricând, ci pentru că a reprezentat acea parte, din „ceea ce trebuie” (necesse est) făcut în astfel de circumstanțe, care mi-a revenit mie (Oliviu dixit). Mai explicit, mi-a fost încredințată redactarea necrologului Dascălului meu preferat, socrului meu desăvârșit, Omului meu exemplar. Din 26 noiembrie 2020 – de când cu siguranță fără voia lui, dar din culpa unui conglomerat de nebăgări de / în seamă ale nătângului sistem medical românesc, Nicolae Felecan a trecut Styxul, bătând camaraderește umărul lui Charon – mintea și sufletul mi s-au zăvorât. Au refuzat fie să chibzuiască la nenoroc(ire), fie să ostoiască zarva încremenită de pierdere și să găsească acea liniște ce le-ar fi permis să se aștearnă într-un consens scriptural. O fac acum și simt cum baierele inimii slăbesc și se dezleagă, cum durerea se prelinge într-o multitudine de firișoare vinete și se varsă în albia (Cât de încăpătoare? Cam cât apăsarea unei cruci purtate sisific pe Golgota celor rămași mai în urmă?) organizată geometric în zona de centru-stânga a pieptului. În altă parte și cu alt prilej, notam că noiembrie este luna îndrăgostirii. Când începi să pierzi șiruri de ființe dragi ție atunci, n-o mai poți socoti decât un levant împustiit.

Era tot toamnă, dar era asemănătoare celei ab origine. Era lumină, nu frig și ceață. (Mereu m-am rugat lui Dumnezeu că, dacă va decide să-i ia pe-ai mei înainte-mi, să nu o facă pe frig și ceață. Mă tem că acestea două ar mușca hulpav din mine și părți considerabile din carne mi se vor duce și ele și voi rămâne un trup descărnat, cu ochi înfipți incolor, ale căror lacrimi vor fi înghețat pe modul unei spaime supraomenești).

Era un laborator de chimie, Citește restul acestei intrări »


Alexandru Mociran – „când am crezut că stăpânesc ceasul, m-a furat clipa”

09/04/2021

Alexandru Mociran Criștof

Un om deosebit, complex, jovial, spiritual, amabil, plăcut, împărtăşind idei, învăţături şi sentimente cu entuziasm, pasionat de tot ce înseamnă spirit, frumos, adevăr şi bine, Alexandru Mociran Criştof a trecut în eternitate.

A fost un intelectual de înaltă ținută, cu pregătire umanistă largă, un dascăl rafinat, un teolog temeinic, actor și director al Teatrului de păpuși, scriitor, un poet fin, care în liniştea şi miracolul naturii îşi scrie gândurile, reușind să publice o parte din creațiile sale în volumul de versuri „Ospățul risipei”.

Lucrările sale sunt creaţii ale naturii, cărora el le-a identificat şi şlefuit sensul. A adunat în jur de 130 de măşti şi dorea să transforme casa din Cărbunari în muzeu.

Citește restul acestei intrări »