În zori de gustar

03/09/2016

Gabriela Gentiana Groza cu palarie de paiede Gabriela Gențiana GROZA

Casa părintească, curtea și grădina, părăsite în grabă, semănau mai curând cu o fărâmă de lut modelată cu grijă altădată și lăsată la bunul plac al stihiilor, năvălind nestingherite din văzduh… De când, oare, nu s-a mai auzit aici nechezatul calului? Altădată, în grajdul vitelor, Irundel și Irundica, o pereche de rândunele, sosea în fiecare an la cuibul sudat parcă pentru veșnicie de peretele de paiantă.Ca să nu mai amintesc de văcuța Fulga și de istețul ei vițel, Fulger… Cel care, înainte de a fi fost fătat, comunica cu celulele din trupul mamei sale, care îl aștepta cu atâta drag. Iar el întârzia să vină pe lume… Unde sunt numeroasele păsări: gâște, curci și găini, cele care se înțelegeau de minune între ele? Toate animalele de curte îl respectau pe câinele Buță Lăbuță, stăpânul curții, paznicul mereu la post, în care aveau mare încredere. Pustiul pusese stăpânire de câțiva ani buni pe locul animat odinioară de forfota zilnică. A urmat plecarea năprasnică la cele veșnice a gospodarului, în timp ce cosea iarbă, într-o zi de vară cu arșiță nemiloasă. De atunci, toate încremeniseră într-o așteptare nefirească. Citește restul acestei intrări »