ÎNCREDERE vs. NEÎNCREDERE

21/10/2013

Prietenia sfârşeşte acolo unde începe neîncrederea (Seneca).

Vavila Popovicide Vavila POPOVICI
Carolina de Nord

Conform dicţionarului, ÎNCREDEREA se defineşte prin a pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva.

Încrederea ne dă liniştea sufletească de care avem nevoie în foarte multe aspecte ale vieţii: în familie, în societate, în oamenii cu care lucrăm şi cu care avem relaţii, în credinţa pe care o purtăm cu noi de la botezul pe care-l primim, în afaceri – cei cu care tranzacţionăm, în politica internă, dar şi în cea externă.

Încrederea este umărul pe care ne sprijinim pentru a avea energia şi voinţa de a merge mai departe în drumul pe care ni l-am ales. Ea nu se obţine uşor, de multe ori se câştigă foarte greu şi trebuie acordată tot atât de greu, pentru a evita eroarea. Încrederea se cultivă cu ajutorul voinţei, şi pentru ea trebuie mintea să lucreze pentru nu se înşela.

Sunt oameni care prezintă dintr-un început respect şi încredere prin gândurile lor spuse sau scrise, dar sunt şi alţii – majoritari – cu care trebuie muncit, dialogat, justificat, exemplificat, în fine, folosindu-ne de raţionamente, stabilim o relaţie de încredere, de linişte, de pace. Este, în acest caz, ca şi cum am aştepta fierberea unui must şi transformarea lui într-un vin de calitate cu proprietăţi stabile, după ce l-am observat în tot acest timp şi am intervenit ori de câte ori era nevoie. Citește restul acestei intrări »