Credinţa în Iisus

20/04/2015

de Cornel MĂRGINEAN

Sf. Ap. TomaParcă pentru a pune în discuţie credinţa, imediat după Învierea lui Iisus, Evanghelia după Ioan relatează despre apostolul Toma. Biserica respectă acest criteriu de credinţă al apostolului Toma.
El este necredincios, aşa cum îl descriu şi proverbele, în timp ce este, totuşi, un exemplu de credinţă.

Credinţa se măsoară prin necredinţă. Adică se măsoară în însăşi intenţionalitatea credinţei şi printr-o nevoie a întăririi ei prin veridicitate.

Decât a nu crede deloc şi a supune credinţa nepăsării este preferată credinţa pusă sub semnul întrebării, însă posibilă. Verificarea autenticităţii lui Iisus cel înviat şi a verosimilului Învierii sunt trepte necesare credinţei. Credinţei imposibile i se opune credinţa posibilă. De ce? Pentru că este de ajuns un mic sâmbure de credinţă pentru a răsturna munţi. De la posibil, la real, este un drum. De la imposibil, la real, nu este. Citește restul acestei intrări »


Minunea lui Iisus făcută ucenicilor săi

06/04/2015

de Cornel MĂRGINEAN Motivul minunii este regăsit în chiar forma de explicare a esenţei acesteia, într-o frumoasă poveste filosofică: Doi călugări evlavioşi, de rang înalt, se îndreptau spre un vas acostat la malul unei mări. În apropierea portului, ei trec pe lângă un cerşetor ce se ruga spre Dumnezeu cu ardoare. Dar rugăciunea nu era bine spusă. Aşa că cei doi îl întrerup şi îi spun cum este corect să se roage. Cerşetorul le mulţumeşte şi este fericit că va şti, de acum, să se roage cum trebuie. Călugării se îmbarcă şi ies în larg. La un moment dat, toţi cei de pe vas privesc cu mare uimire spre mal, de unde un om, umblând pe apă, se apropia de vas şi le făcea semne să fie aşteptat. Când s-a apropiat, cei doi călugări l-au recunoscut pe cerşetor. Acesta uitase cum să se roage corect şi îi ruga acum, umblând pe apă, să îi mai spună o dată rugăciunea. Subiectul minunii prin care Iisus merge pe apă pentru a-şi salva apostolii, îmblânzind marea, este estompat, pentru a deveni o lecţie, atât pentru apostoli, cât şi pentru oricare cititor al Evangheliilor, de încercarea lui Petru în a-L întâmpina ieşindu-i înainte. Atâta timp cât Petru, plin de credinţă, are convingerea că umbletul său pe apă este posibil, el va păşi spre Iisus. Dar imediat ce vede şi realizează pericolul valurilor din jur, înspăimântându-se, picioarele îi pătrund spre adâncul apei şi spre înec. Credinţa, adică forţa de a face imposibilul, de a păşi pe apă, înseamnă înfruntarea oricărui pericol. Iisus îl salvează de la înec pe apostolul său Petru, dojenindu-l. Ce înseamnă dojana lui Iisus? Înseamnă dragoste.

de Cornel MĂRGINEAN

Motivul minunii este regăsit în chiar forma de explicare a esenţei acesteia, într-o frumoasă poveste filosofică:

Doi călugări evlavioşi, de rang înalt, se îndreptau spre un vas acostat la malul unei mări. În apropierea portului, ei trec pe lângă un cerşetor ce se ruga spre Dumnezeu cu ardoare. Dar rugăciunea nu era bine spusă. Aşa că cei doi îl întrerup şi îi spun cum este corect să se roage. Cerşetorul le mulţumeşte şi este fericit că va şti, de acum, să se roage cum trebuie. Călugării se îmbarcă şi ies în larg. La un moment dat, toţi cei de pe vas privesc cu mare uimire spre mal, de unde un om, umblând pe apă, se apropia de vas şi le făcea semne să fie aşteptat. Când s-a apropiat, cei doi călugări l-au recunoscut pe cerşetor. Acesta uitase cum să se roage corect şi îi ruga acum, umblând pe apă, să îi mai spună o dată rugăciunea.

Subiectul minunii prin care Iisus merge pe apă pentru a-şi salva apostolii, îmblânzind marea, este estompat, pentru a deveni o lecţie, atât pentru apostoli, cât şi pentru oricare cititor al Evangheliilor, de încercarea lui Petru în a-L întâmpina ieşindu-i înainte. Citește restul acestei intrări »