de Constantin Marin
Se cuvin, cred, trei cuvinte, în ceea ce priveşte cartea pe care o avem în vedere: bucurie, recunoştinţă, îmbărbătare. Bucurie – pentru că o asemenea carte este echivalent cu un colet, primit pe adresa personală; recunoştinţă – pentru că este un semn de la Dumnezeu, care este Părintele iubit, adorat, care niciodată nu îşi uită copiii şi le trimite cadouri; îmbărbătare – deoarece ,,coletul” cuprinde sfaturi practice pentru viaţa cea de fiecare zi a unui creştin.
Autorii acestei frumoase isprăvi duhovniceşti sunt doamna Cezarina Adamescu, părintele Radu Botiş şi Constantin Vlaicu. ,,Nici o întâlnire între prieteni nu poate fi mai temeinică decât aceea dintre copertele unei cărţi. Ea conferă trăinicie simţămintelor şi bucuria dăruirii totale. Locaşul spiritual al cărţii este acoperământul ales astăzi pentru a ne împărtăşi gândurile, cuvintele, sentimentele. Este un acoperiş pentru rugă”, motivează doamna Cezarina Adamescu demersul care a stat la realizarea acestei cărţi.
,,Îndreptar de terapie divină – breviar sufletesc” constituie un sprijin de folos pentru fiecare dintre noi, Citește restul acestei intrări »