Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 306 (16-31 iulie)

07/08/2015

foto_Delia Florea_

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Ticăloşii. În ultimele zile am fost cutremuraţi toţi, aflând de ticăloşiile petrecute în domeniul medical. Nici nu se uitase bine scandalul analizelor falsificate de anul trecut. Acum au fost descoperiţi medici specialişti în tratarea cancerului, care primeau sume imense, cât şi plata unor concedii în străinătate, excursii etc., pentru a prescrie bolnavilor anumite medicamente, iar acestea erau… apă distilată! „Medicamentele” respective erau decontate de Casa de Asigurări, adică din banii publici adunaţi de la contribuabili. Erau implicate în această megaescrocherie nu numai medici, ci şi fabricanţi şi difuzori de medicamente. Indivizii aceştia nu făceau răul pe care-l făceau de foame, fiindcă erau printre cei mai bogaţi, ci, pur şi simplu, din plăcerea de-a câştiga cât mai mult, indiferent de mijloacele prin care obţineau profitul. Puteau, oare, să doarmă liniştiţi, să mănânce liniştiţi, să-şi privească în ochi copiii, ştiind cum au câştigat averea?
Cancerul este cea mai cumplită boală a începutului mileniului acesta. Dacă în mileniul trecut au secerat milioane de vieţi omeneşti ciuma, holera, tuberculoza şi altele, de data aceasta un nou monstru hămesit înghite fără saţ mii şi mii de vieţi omeneşti. Aş putea spune că aproape jumătate dintre înmormântările la care am participat în ultimul sfert de veac au fost ale unor oameni doborâţi de cancer, în urma unor suferinţe cutremurătoare. Trăim cu speranţa că într-o bună zi – pe care o dorim cu toţii să fie cât mai apropiată –, minţile luminate ale lumii vor reuşi să dea la lumină medicamentul miraculos, care să pună capăt acestei cumplite maladii. Ne rugăm pentru aceasta lui Dumnezeu, aşa cum ne rugăm şi pentru alinarea suferinţelor celor atinşi de boală. Este revoltător, însă, când afli că tocmai cei care ar trebui să ne pună la dispoziţie cele mai bune medicamente, ne înşală şi ultima speranţă! Sperăm că instituţiile îndreptăţite îşi vor face datoria şi în cazul de faţă şi sistemul va fi curăţit de asemenea uscături! Citește restul acestei intrări »


Acelaşi putregai, altă şmecherie enciclopedică

17/04/2013

de Maria Diana POPESCU,
Agero www.agero-stuttgart.de

Maria Diana PopescuNu doar în tomberoane se găsesc gunoaie. Resturi alterate sînt cu duiumul în crîşmele politice, unde se vînd şi se cumpără doctrine pentru cleptomani, dar şi în găştile transpartinice, care acum se înfruntă pentru prăzile de la viitoarele raioane. Deocamdată, Romgaz şi Transgaz. Ce să mai! E război între baronii locali şi cei de la centru. Numai că nu se mai trage cu puşca. Intrînd de fiecare dată pe uşa secretă a conflictului dintre esenţă şi aparenţă, dintre ceea ce sînt cu adevărat şi ceea ce vor să pară pristandalele noastre, dau tot timpul de acelaşi putregai şi de fosforescenţa eternelor figuri, gata să se ia la trîntă în orice moment pentru vrabia din mînă. Aceleaşi mecanisme stricate, pe care e musai să le strîng cu uşa, musai să le sufoc în oprobriu, demontîndu-le miturile. Tot soiul de muşterii şi excentrici originali şi-au găsit locul nefiresc de „cald” în politica încăpătoare, mai ceva decît Arca lui Noe, tocmai pentru că nimeni nu mişcă un deget ca să le confere adevărata legitimitate. Cam toţi parveniţii care folosesc un scaun de birou politic se molipsesc de cleptomanie şi concep urgent planuri solide de ciupeală. Vă mai amintiţi brandul „Să trăiţi bine”? Destui rătăciţi mai cred în el, cum mai nou cred în proaspăta mişcare populară de buzunar. Altă şmecherie, cu o mînă de aderenţi, cît să încapă într-un autobuz.

A nu se confunda inteligenţa cu şmecheria enciclopedică! Mişculaţia e una şi aceeaşi cu „Mişcarea Populară” şi cu petardele din noua ladă de zestre, pregătită mezinei moştenitoare, cu gînd ascuns, de către grijuliul tată, în puţinul timp pe care îl mai are de petrecut, ca flotant, la palat. Cum să nu-i laşi copilului o moştenire vie, colcăitoare, care să-i asigure alte mandate de euro-parlamentar! Pentru moment, mişcare browniană pe dreapta, mai tîrziu, mişcare de rotaţie, de revoluţie, apoi, în final, rectilinie, în paralel cu mişcarea curbilinie! Exemplarele acestea unicat ar trebui „admirate” peste secole la Antipa, împăiate şi cu ordonanţele mîncate de molii. Decît să facă muzeul bani pe exponate umane care au suferit cîndva, ca în cazul „The Human Body”, mai bine ar face bani pe cei care au făcut poporul să sufere. Măcar aşa, într-un viitor îndepărtat ar fi de ajutor Ţării. Organizatorii expoziţiei de la Antipa, alcătuită din trupurile moarte ale unor deţinuţi chinezi, care au fost maltrataţi şi schingiuiţi, sînt fără doar şi poate nişte barbari fără moralitate, fără scrupule. Să faci bani pe seama suferinţei, dincolo de faptul că e revoltător, depăşeşte gradul de cruzime umană! Ministerul Educaţiei ar trebui să interzică şcolilor vizitarea controversatei expoziţii. Anatomia pe piese umane conservate se învaţă în mediu controlat, universitar, cu rigoare, respect şi discreţie, în scop nobil, util chirurgilor şi altor medici. Nu expui mumii decorticate pentru bani, fără nicio altă utilitate nobilă, ca să le fotografieze exaltaţii şi să umple netul cu ele. Citește restul acestei intrări »