Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

– 8 noiembrie –

de Maica Preoteasă
(Florica BAŢU-ICHIM)

După cum ştim, ziua de luni a fiecărei săptămâni este dedicată îngerilor. În copilărie bunicile ne învăţau să ne rugăm îngerului păzitor. Înger, îngeraşul meu este, poate, prima rugăciune pe care am învăţat-o. Când am devenit adulţi, mulţi dintre noi am cam uitat de îngerul nostru. În fond, în ziua de azi, când avem televizor şi computer, cine mai crede în îngeri şi diavoli?

Cineva spunea că cea mai mare înşelătorie a vremii noastre este să-l faci pe om să creadă că diavolul nu există. Dacă ne gândim bine, inventarea roţii a fost o invenţie mult mai mare decât inventarea TV-ului şi a computerului. Marea deosebire însă este că, având TV-ul care ne spală creierul şi computerul care ne fură timpul, cădem în păcatul mândriei crezând că noi ştim totul, putem totul şi nu mai avem nevoie de îngeri, de sfinţi, de Dumnezeu.

Scrisoare pastorală, foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 285 (1-15 septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Idolii vremii noastre. Sentimentul religios a fost înnăscut în om. A venit cu el pe lume. Oriunde a existat o comunitate omenească, a existat şi o manifestare religioasă, indiferent ce forme a îmbrăcat ea. Descoperirile arheologice dovedesc cu prisosinţă acest lucru. Sunt scoase la lumină obiecte de cult, sunt identificate tot felul de practici rituale de înmormântare care spun că acea populaţie a avut o credinţă religioasă. Omul dintotdeauna a fost conştient că trebuie să existe o forţă supranaturală creatoare şi conducătoare a universului şi a încercat să cunoască această forţă. A socotit că este un element al naturii: soarele, luna, stelele, munţii, apele, copacii, pietrele; a socotit că este sub forma unei fiinţe omeneşti nevăzute, extraordinar de puternice; a crezut că este o idee mai presus de lume. A socotit că fiecare element al naturii are deasupra o asemenea forţă protectoare: marea îl avea pe Poseidon, focul pe Hefaistos; timpul pe Cronos; fiecare activitate umană, bună sau rea, avea un zeu, un idol: comerţul pe Mercur, războiul pe Jupiter, vânătoarea pe Diana; fiecare însuşire sau trăsătură spirituală umană deosebită îşi avea zeul ei: frumuseţea pe Afrodita, înţelepciunea pe Sofia, beţia pe Bachus. Asta, ca să vorbim doar de religiile greco-romane. Şi la alte popoare era la fel: spre exemplu, la asirieni zeul binelui era Ormuz, al răului Ahriman. Exemplele pot continua. Erau popoare care aveau zeci de astfel de zei. Ele se numeau popoare politeiste. Puţine au fost popoarele monoteiste, adică cele care s-au închinat unei singure forţe supranaturale, care concentra în sine toate energiile. Am putea menţiona în acest sens pe evrei cu Iahve, pe daci cu Zamolxe, iar mai târziu creştinii, care-L cinstesc pe Dumnezeu.