ÎNSCRIS ÎN GENE

13/08/2012

de Gabriela Genţiana Groza

__Gabriela_Gentiana_GrozaCiteam cu nesaţ literatura potrivită vârstei mele de copil, eram fascinată de povestiri, recitam cu plăcere poezii şi, de ce să nu recunosc, mă depărtam uşurel de disciplinele ştiinţifice. Tatăl meu, preotul poet Nicolae Martinescu era mulţumit, având o moştenitoare a talentului său literar. Eu am fost singura dintre cei cinci copii ai săi înclinată spre literatură. Mama, care mi-a fost învăţătoare, spera să mă preocup şi de matematică, ştiinţe ale naturii, ştiind că voi avea nevoie să mă descurc mai apoi la examene. Aşa că, de voie, de nevoie, am învăţat bine şi la materiile care mă atrăgeau mai puţin. Îmi plăcea să o ascult pe buna mea învăţătoare, fermă de altfel, nu puteam să o dezamăgesc. Cum îmi amintea uneori: „tu să fii un exemplu”… Şi eu aşa voiam să fiu şi chiar să devin ca ea dăscăliţă.

Încă din anii de gimnaziu, compuneam poezii. Le ofeream colegelor mele, pe câte o foiţă de hârtie, câte o dedicaţie, de care mi-au amintit ele mai târziu, la întâlnirile noastre ocazionale. Citește restul acestei intrări »