COMUNICAT DE PRESĂ

06/09/2020

Prefectura MM_logo

În contextul necesităţii luării de măsuri pentru reducerea impactului socio-economic pe care epidemia de COVID-19 îl poate avea în perioada imediat următoare cu efecte pe termen scurt, mediu şi lung asupra grupurilor vulnerabile și a măsurilor luate la nivelul întregii Uniuni Europene, pentru evitarea riscului de sărăcie extremă în rândul populației, Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi, ordonanță publicată în Monitorul Oficial în data de 12 august 2020.

Astfel, copiii cei mai dezavantajaţi din învățământul de stat preşcolar, primar şi gimnazial vor primi tichete sociale Citește restul acestei intrări »


Oportunități de înfrățire și relații de colaborare între județul Maramureș și Republica Armenia

05/02/2020

COMUNICAT DE PRESĂ

Prefectul Nicolae-Silviu Ungur s-a întâlnit în această dimineață cu Excelența Sa, Sergey Minasyan, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Armenia în România, care vizitează județul nostru. Au fost discutate aspecte referitoare la deschiderea relațiilor de colaborare și a oportunităților de înfrățire.

„Am discutat cu diplomatul armean despre situația societăților comerciale cu capital mixt care desfășoară activitate în județ, respectiv despre deschiderea și identificarea oportunităților de colaborare în diverse domenii de activitate, care să sprijine dezvoltarea economică și socială a comunităților locale”, a spus prefectul de Maramureș.

Excelența Sa, Sergey Minasyan, Citește restul acestei intrări »


Paradă militară de Ziua Națională a României în municipiul Baia Mare

29/11/2019

COMUNICAT DE PRESĂ

În municipiul Baia Mare se vor desfășura, în data de 1 decembrie a.c., de la ora 11.00, manifestări dedicate Zilei Naționale a României. Autoritățile județene și locale, împreună cu comandanții unităților militare din Garnizoana Baia Mare, veterani de război, cadre militare în rezervă și retragere vor depune coroane de flori la monumentele reprezentative din municipiul reședință de județ.

Ceremonialul militar și religios va începe la ora 12.30, pe Bd. Unirii, în zona Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” și va debuta cu întâmpinarea prefectului județului Maramureș, prezentarea onorului, salutarea Drapelelor de Luptă și trecerea în revistă a Detașamentului de Onoare. După Intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios și prezentarea alocuțiunilor de către autorități, va avea loc defilarea Detașamentului de Onoare și a tehnicii militare. Citește restul acestei intrări »


Cupa „1 Decembrie” la șah pentru copii și juniori

27/11/2019

COMUNICAT DE PRESĂ

Instituția Prefectului – Județul Maramureș, Consiliul Județean Maramureș, Inspectoratul Județean de Jandarmi „Pintea Viteazul” Maramureș și Clubul Sportiv Sig-Mar Sighetu Marmației organizează, în data de 30 noiembrie a.c., de la ora 10.00, la Liceul Tehnologic Forestier din Sighetu Marmației, concursul Cupa „1 Decembrie” la șah pentru copii și juniori.

Competiția este destinată elevilor din învățământul primar și gimnazial, care cunosc tainele jocului. Organizatorii vor asigura materialele necesare bunei desfășurări a concursului de șah (table, piese, ceasuri), dar și arbitri. Ședința tehnică va începe la ora 9.45.

Înscrierile la competiție se realizează până în data de 28 noiembrie a.c., ora 16.00 la următoarele adrese de email:  Citește restul acestei intrări »


Măsuri stabilite pentru salvarea Casei de Cultură din Baia Mare

30/10/2019

COMUNICAT DE PRESĂ

Prin ordinul prefectului nr.421/2019 o comisie mixtă de verificare alcătuită din reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Maramureș, Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” al Județului Maramureș, Direcția de Sănătate Publică, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului, Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș, Primăria Municipiului Baia Mare, societăți de utilități publice (alimentare energie electrică, gaz metan și apă) s-a deplasat la Casa de Cultură. Acțiunea de verificare a clădirii a fost coordonată de prefectul Vasile Moldovan.

Din punct de vedere juridic Casa de Cultură nu se află în domeniul public sau privat al Municipiului Baia Mare. Citește restul acestei intrări »


Festivitatea de premiere a celei de a doua ediții a proiectului educațional „Arta de a conduce”

29/10/2019

COMUNICAT DE PRESĂ

Cea de a doua ediție a proiectului educațional „Arta de a conduce” s-a desfășurat în holul Palatului Administrativ, astăzi, 29 octombrie a.c., unde au fost premiați elevii selectați să ocupe pentru o zi funcția de prefect al județului Maramureș, președinte al Consiliului Județean Maramureș și inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș. Citește restul acestei intrări »


Plan de măsuri pentru perioada sezonului rece

28/10/2019

COMUNICAT DE PRESĂ

Institutia Prefectului Judetul Maramures_antet 

În ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, desfășurată astăzi, 28 octombrie a.c, la Palatul Administrativ s-a aprobat planul de măsuri pentru sezonul rece și planul de activități al CJSU pentru anul viitor.

Planul de măsuri pentru sezonul rece include: activități specifice de prevenire, dar și de intervenție în cazul producerii unor situații de urgențe specifice, funcționarea serviciilor de utilitate publică, limitarea factorilor de risc, Citește restul acestei intrări »


Identificarea unor oportunități de colaborare între județul Maramureș și Republica Africa de Sud

22/05/2019

COMUNICAT DE PRESĂ

Prefectul Vasile Moldovan s-a întâlnit Excelența Sa, Jabu Mbalua, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Africa de Sud în România, aflat în vizită oficială în județul nostru. Acesta este însoțit de secretarul politic Tiba Bethwell și secretarul social Veronica Nicolau din cadrul ambasadei. Diplomatul vizitează pentru prima dată județul nostru și are stabilite întâlniri cu autoritățile administrației publice locale, oameni de afaceri pentru a identifica oportunități de colaborare cu Republica Africa de Sud. Citește restul acestei intrări »


Invitație

08/05/2019

Institutia Prefectului Judetul Maramures_antet

Vă invităm să participați în data de 9 Mai, ora 10.00, la Monumentul Ostașului Român, de la intrarea în parcul municipal din Baia Mare, la ceremonialul militar și religios dedicat acestei zile.  Citește restul acestei intrări »


Concert caritabil „SUFLET LÂNGĂ SUFLET – Șansă la viață pentru Sarah”

18/04/2019

COMUNICAT DE PRESĂ

Instituția Prefectului – Județul Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Asociația ASSOC Baia Mare și Asociația Esperando, organizează în data de 19 aprilie 2019, de la ora 16.00, la Teatrul Municipal Baia Mare, un concert caritabil „SUFLET LÂNGĂ SUFLET – Șansă la viață pentru Sarah”.

Sarah este o fetiță de trei ani și șase luni, diagnosticată la vârsta de șapte luni, cu amiotrofie spinală tip1, o boală degenerativă care îi atrofiază mușchii, inclusiv mușchii respiratori și cei de deglutiție. Părinții au reușit să acceseze singurul tratament pentru această boală, numit Spinraza, la vârsta de un an și șapte luni. Tratamentul constă în injecții în ziua 1, 15, 30, 60, după care o injecție din patru în patru luni, respectiv tratament pe viață. Acest tratament stopează boala și ajută la recuperarea funcțiilor motorii.

Donațiile vor fi utilizate pentru alimentație, consumabile, terapii, deplasări și două sisteme ortopedice: scaun ortopedic și verticalizator. Citește restul acestei intrări »