DE LA LATINĂ LA LIMBILE ROMANICE: MATERNITATEA ILUSTRATĂ ÎN PROVERBE

20/05/2019

de CS dr. Adelina Emilia MIHALI

Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”
Cluj-Napoca

Potrivit religiei creştine, din Haosul preexistent, Dumnezeu a creat lumea: cerul şi pământul, plantele şi animalele şi omul pentru a stăpâni şi lucra pământul. Alături de bărbat, Dumnezeu a făcut femeia, să-i alunge singurătatea şi să-i fie sprijin la greu.

De-a lungul timpului, femeii i s-au atribuit mai multe roluri (fără a i se nega însă acela de procreare, cel mai important factor în perceperea femeii ca personalitate): de la casnică, agricultoare, moaşă până la implicarea ei în politică şi chiar la statutul de „business woman” din zilele noastre.

În Roma anticǎ, în Grecia sau mai târziu, în Evul Mediu şi pânǎ aproape în zilele noastre, obligaţia moralǎ a femeii era aceea de a da naştere la cât mai mulţi copii, aceștia ducând mai departe numele şi religia familiei (transmisibilă pe linie paternă), de aici şi interzicerea celibatului. Pe drept cuvânt „condiţia de dependenţă şi subordonare a femeii ateniene este vizibilă în primul rând în viaţa fetelor nemăritate şi în modul cum ajung ele să se căsătorească” (Flacelière 2006: 62). Sterilitatea reprezenta un motiv de divorţ, de repudiere, femeile care nu puteau avea copii fiind marginalizate de societate. Interdicţia de a se sustrage legilor firii, de a folosi leacuri sau practici magice cu efect contraceptiv era o cerinţǎ a religiei, fie cǎ vorbim de religia casnicǎ a romanilor, fie de creştinismul de mai târziu.

În Evul Mediu, scopul mariajului rămâne procrearea. Citește restul acestei intrări »