O cultură a infracţonalităţii (3). RESTURILE DE DEMNITATE ALE CLASEI POLITICE

31/12/2014

foto_Delia Florea

de Corneliu LEU
image_001

Aparţinând unui alt regn decât cel al persoanei umane contemporane – din structura căreia nu poate lipsi, oricum ar fi ea, latura morală decât dacă se constată una dintre acele boli în care unii cromozomi lipsesc din paralelismul lor genenetic – acest tip de individ, ca un virus rău, ce se pretinde „clasă politică”, impune un paradox altădată de neconceput: Pe măsură ce se extinde devoalând faptul că, în ultimă instanţă, este lipsit de conştiinţă, el se fixează, din păcate, tot mai spre mediul intelectual: Şcolindu-se, urmând studii şi obţinând diplome în ştiinţele fraudării. Prin asta, fie se mută procentajul de infracţionalitate din mediul interlop în cel intelectual, fie tot mai mulţi intelectuali se mută în mediul interlop sau îşi găsesc identitate cu acesta. Iar pericolul cel mare este că, într-un asemenea mod, chiar continuă decapitarea societăţii de elitele intelectuale începută în comunism. Tot prin legarea lor de puşcărie, dar într-un alt fel: În vreme ce bolşevismul îi închidea ca să-i extermine, această postdecembristă „aripă tânără” a lui, îi extermină făcându-i să-şi însuşească cultura infracţionalităţii care-i conduce spre puşcărie.

Iar cu aşa ceva nu-i de glumit! Pentru că este vorba de contaminarea şi pervertirea intelectualităţii, care a format întotdeauna latura masivă de „apostoli ai neamului”, ideea de cultură, de învăţătură, însemnând şi acea dăruire socială spre idealuri tot mai depărtate de jaf şi împilare, tot mai contrare demagogiei şi corupţiei profitoare, tot mai dăruite progresului naţional: Dacă infracţionalitatea ajunge să contamineze şi mediile ei, învăţătura superioară însemnând doar malefica tehnicizare în slujba unor inginerii de natură infracţională, intelectualitatea îşi pierde tocmai esenţa de dăruire pentru cauza cinstită a formării generaţiilor viitoare. Iar aceasta este crima la care se face părtaş politicianul contemporan.

Ca să nu mai vorbim de injuriile, rănile, buboanele, infecţiile puroioase şi, până la urmă, infecţia generalizată pe care asemenea indivizi le provoacă democraţiei, dorindu-se neapărat stăpâni şi diriguitori ai ei. Ai acestei democraţii a cărei conotaţie reprezintă exact contrariul a ceea ce ei şi-au permis să facă din guvernare, învăţând şi punând în practică tot ceea ce este împotriva populaţiei şi a drepturilor ei de a se emancipa prin iniţiativa cât mai liberă şi cât mai bine stimulată. Chiar dacă se pretind tineri, aceşti guvernanţi n-au învăţat (sau, după cum arătă situaţia din cele trei nuclee sociale pe care le-am comentat, au deprins contrariul), cum să se pună, prin măsuri legislative în slujba libertăţilor în cadrul cărora oamenii au sperat întotdeauna la liberalizare şi la afirmare prin iniţiativă personală, sau cum să stimuleze, să faciliteze, să asigure prin măsurile guvernării iniţiativele de producţie şi dezvoltare. Purtători de bir asupritor, de birocraţie alungătoare şi concesioneri de avuţie naţională, ei ne-au demonstrat că antipodul avantajelor învăţăturii nu e dezavantajul acesteia, ci folosirea învăţăturii în dezavantajul semenilor. Citește restul acestei intrări »