Cultură şi spiritualitate la Ulmeni – Maramureş

26/05/2016

pr. Botis_Ulmeni_studiu_coperta

de prof. Mircea BOTIŞ ; pr. Radu BOTIŞ

De la sfârşitul Antichităţii, pe parcursul Evului Mediu şi până în a doua jumătate a secolului XIX-lea, învăţământul şi şcoala erau strâns legate de biserică, primii învăţători fiind de fapt preoţii. Cum era şi normal, cărţile tipărite în spaţiul românesc şi, implicit în zona noastră, au fost de factură religioasă. Astfel, parohia Ulmeni – Ţicău este prima din zonă în care apare carte tipărită în limba română. „Cartea românească de învăţătură – Duminicile de peste an şi la praznice împărăteşti şi la sfinţii mari” a mitropolitului Varlaam, tipărită la Iaşi, în 1643, este cartea la care făceam referire mai sus.

Într-o conscripţie şcolară din anul 1700, se menţionează o întreagă reţea de şcoli săteşti pe teritoriul fostului comitat Sătmar, printre care şi localităţi ce aparţineau de plasa Baia Mare, între ele fiind amintită şcoala din localitatea Ţicău, cu vechime de un an, avându-l ca învăţător pe Gabriel Pop, de confesiune greco-catolică. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 310 (15-16 septembrie)

06/10/2015

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

foto_Delia Florea_1Educaţia sexuală. Abia trecuse tărăboiul cu scoaterea icoanelor şi a religiei din şcoală şi a apărut altul: introducerea educaţiei sexuale în şcoală, începând de la grădiniţă. Pe mai multe posturi de televiziune s-au înghesuit tot felul de indivizi, alături de persoane cu funcţii politice şi administrative şi au „dezbătut” această problemă. Ascultându-i, aveai impresia că învăţământul românesc a ajuns o stână fără câini şi fără stăpâni şi fiecare umblă prin el, ca vodă prin lobodă!
De un sfert de veac încoace, se fac tot felul de experienţe în învăţământ, iar bieţii copii sunt adevăraţi cobai. S-au schimbat nenumăraţi miniştri ai învăţământului şi fiecare a vrut să rămână în istorie. Pentru aceasta, fiecare a modificat ceva în învăţământ. Fiecare s-a socotit mai interesant dacă a apelat la exemplul unui sistem de învăţământ străin: francez, belgian, german. Aproape în fiecare an s-a pus problema schimbării programei, manualelor, introducerii sau scoaterii unor materii, unor examene. Din păcate, nu am auzit pe unul singur spunând că vrea să revină la învăţământul tradiţional românesc, aşa cum l-a ctitorit Spiru Haret, la acel învăţământ care a scos o elită de intelectuali români de talie internaţională. Din 1960 sunt în învăţământ: ca elev, ca student, iar de douăzeci şi cinci de ani ca profesor. Cred că sunt în măsură să fac o comparaţie: învăţământul de dinainte de 1989, cu toate păcatele lui privind îndoctrinarea, se caracteriza prin seriozitate şi disciplină. Altfel spus, se învăţa carte. După 1989, am avut senzaţia, de la un an la altul, că învăţământul merge în picaj, că nivelul de învăţământ scade treptat, de la un an la altul. Parcă cineva a avut tot interesul să se deterioreze şi această instituţie sfântă a neamului: Şcoala. Parcă cineva a avut tot interesul să se ajungă la ceea ce numea Domnul acad. Răzvan Theodorescu: mitocanizarea României. Citește restul acestei intrări »


Toamna tincană şcolăriţă

22/09/2015

gabriela-gentiana-grozade Gabriela Genţiana GROZA

Septembrie se apropie de sfârşit. După o vară caniculară, ultimele zile ale lui răpciune sunt plăcute. În grădini şi pe câmp gospodarii culeg roadele care au mai rămas. La şcoală însă, acum se primeneşte câmpul roadelor ce vor fi culese la vară. În iunie, fiecare şcolar va arăta felul în care s-a străduit să primească şi să respecte regulile de convieţuire în comunitate. Fiecare va trebui să arate dacă ştie să citească pagini din cultura şi civilizaţia omenirii. Profesiunea mea de dascăl de biologie, timp peste trei decenii şi jumătate, îmi aduce aminte mereu, în septembrie, de începutul şcolii. Şi, cum „Toamna e o şcolăriţă / Care poartă coroniţă / Are-n mână un penar / Şi carnetul de şcolar”, cum scriam de curând într-o poezie, am intrat la volume_Gabriela Gentiana GrozaLiceul „Nicolae Jiga” din Tinca să iau pulsul acestor zile, care mă fac să vibrez odată cu dascălii şi elevii lor. I-am aflat în plină activitate, cu puţin timp înainte de sărbătoarea Zilelor şcolii. Le-am citit din poeziile şi povestirile mele inspirate de peisajul tincan în schimbare, în funcţie de anotimp. I-am simţit pe elevi plini de frumoase sentimente faţă de natura localităţii lor, pe care au datoria să o păstreze şi să o înnobileze cu un comportament adecvat. Tuturor slujitorilor liceului tincan le doresc sănătate deplină şi putere de lucru, acum, la început de an şcolar, cu nădejdea că mă vor inspira în continuare pentru scrierile mele, aşa cum s-a petrecut de peste un deceniu de când i-am cunoscut! Citește restul acestei intrări »


DIN NOU, LA ŞCOALĂ

10/09/2015

de Corina Diamanta LUPU

Corina_LupuA fost odată ca niciodată un basm despre copii silitori, care aşteptau cu nerăbdare să înceapă şcoala. Copii care aveau temele de vacanţă făcute aşa cum scrie la carte şi lecturile suplimentare la zi. Copii pentru care şcoala era mai de dorit decât vacanţa, copii care în timpul orelor stăteau tot timpul cu mâna sus, spunând: „Eu, răspund eu, eu!” Copii care imediat ce veneau de la şcoală se puneau pe învăţat, lăsând la o parte orice distracţie. Copii care îşi doreau să fie întotdeauna primii la învăţătură, să ştie cât mai mult, să fie de neîntrecut.

Dar, aşa cum am spus, acesta este un basm. În realitate, copiii sunt mai fericiţi să se joace şi să îşi petreacă timpul alături de prieteni, povestind lucruri de-ale lor, decât să înveţe. Le este peste mână să se apuce de teme, când ştiu că toată săptămâna, până în weekend, dar chiar şi atunci, cu măsură, trebuie să îşi vadă de carte şi nu de ceea ce li se pare lor a fi cu adevărat, atractiv. Citește restul acestei intrări »


Problema existenţei orei de religie – o abordare teologică şi apologetică

24/07/2015

de dr. Stelian GOMBOŞ

foto_Delia FloreaNoi, oamenii, pe tot parcursul vieţii pământeşti, trebuie să trăim cu credinţa şi convingerea că în Biserică toţi suntem tineri, căci una este vârsta tinereţii – cu aspiraţiile şi asperităţile ei inerente şi fireşti – şi altceva înseamnă a fi tânăr şi receptiv din punct de vedere spiritual, adică în stare să primeşti mereu noi impulsuri, care te îmbogăţesc şi te împlinesc duhovniceşte.

Şi ei, tinerii, vin întotdeauna cu prospeţimea şi sinceritatea lor în modul de a aborda adevărurile vieţii, ceea ce ar putea fi un important ajutor acordat societăţii pentru a se putea elibera de servituţile dedublării. Puritatea, curăţia, sinceritatea, spontaneitatea şi curajul tinerilor în analizarea cu multă obiectivitate şi imparţialitate a problemelor lumii postmoderne pot veni în sprijinul maturilor şi al vârstnicilor – care sunt generaţii rănite de atâtea experienţe negative şi dureroase. Aceştia, la rândul lor, i-ar putea apăra pe tineri de a mai trece din nou prin astfel de experienţe.

Drept urmare, tinerii trebuie să fie chemaţi să facă parte din viaţa de zi cu zi a slujirii Bisericii, căci fără ei cu siguranţă că multe aspecte ale împlinirii şi înaintării misiunii în social, de pildă, s-ar face cu mai multă dificultate. Ei trebuie să vină la un soroc firesc al existenţei în cetatea creştină şi-n Biserică, cu un „snop” şi un „buchet” de fapte strâns legate cu firul de cicoare al dragostei de Dumnezeu şi de semeni şi să ni se prezinte ca parte a întregului Ecclesiei. Citește restul acestei intrări »


CONTRA-FĂCĂTORII DE LIMBĂ ŞI DIS-PREŢUITORII CULTURII

18/02/2015

Vivre_foto_Delia Florea

de Mihai LITINSCHI

„A fost odată” (se poate spune şi aşa, de vreme ce au trecut peste patru decenii), când, la ore matinale, profesorul Alexandru Graur sancţiona într-o emisiune zilnică pe stricătorii de limbă română, arătându-ne calea cea dreaptă şi lămurind cu perseverenţă, chiar repetându-se uneori, celor interesaţi, probleme mai dificile din uzanţele vocabularului şi exprimării corecte. Până când, agramaţii de la putere i-au interzis apariţia atât de aşteptată şi pilduitoare de la postul de radio naţional. L-au urmat, cu aceleaşi bune intenţii, mai aproape de zilele noastre, profesorii Ştefan Cazimir şi George Pruteanu, care au extins demersul, prin avantajul de a fi parlamentari, din sfera audio-vizualului şi spre fotoliile „aleşilor poporului”. Citește restul acestei intrări »


ŞCOALA ROMÂNEASCĂ, ÎNCOTRO?

09/02/2015

de prof. Mihai LITINSCHI

Mihai Litinschi

Mihai Litinschi

Încerc, cu autoritatea conferită de peste 40 de ani în slujba catedrei, cu zeci de participări la olimpiade naţionale, judeţene, locale, la concursuri de admitere şi de bacalaureat, să exprim un punct de vedere, deloc exclusivist, chiar participativ, din ce în ce mai îngrijorat de o amplă deteriorare ce se constată de la an la an în şcoala românească la toate nivelurile şi de toate tipurile. Subliniez de la început, cu toată fermitatea şi convingerea, că nu elementul uman de calitate lipseşte, nivelul IQ-ului chiar a crescut în ultimul deceniu, prin îmbogăţirea surselor de informare şi a posibilităţii alternării acestora în funcţie de preferinţe, pentru a răspunde şi celor mai riguroase cerinţe ale unui tineret studios din ce în ce mai evoluat şi mai exigent. Dovadă, reprezentările, în continuare remarcabile, la olimpiadele internaţionale, la concursurile de inventică, participarea elevilor şi studenţilor români la proiecte naţionale şi internaţionale de anvergură. Nu este mai puţin important de subliniat însă şi un cras dezinteres pentru studiu, dar şi pentru muncă în general, al unor reprezentanţi ai tinerei generaţii aflaţi pe cealaltă parte a curbei lui Gauss în ceea ce priveşte inteligenţa, dar şi educaţia, cei care umplu foile matricole şi tabelele afişate după testările naţionale, examenele de admitere sau bacalaureat, cu note mult sub 4; tot aceştia măresc alarmant procentul şomerilor, pentru că nu sunt atraşi de munci necalificate, iar pentru o minimă pregătire au nevoie de absolvirea unor cursuri de calificare oferite gratuit de stat, de care de asemenea nu sunt atraşi, preferând să trăiască pe spinarea părinţilor sau să se implice în afaceri ilegale cu droguri şi ţigări, ori în bande organizate, să atace bănci şi magazine sau case locuite de bătrâni neajutoraţi. Nu mai vorbim că barurile şi restaurantele sunt pline-ochi cu ei, iar consumul de droguri, alcool şi ţigări a devenit un adevărat flagel naţional. Aşadar, dacă gradul de înzestrare genetică este în continuare mulţumitor pentru români – până când urmările agenţilor de depreciere a sănătăţii populaţiei enumeraţi mai sus nu vor dezechilibra evident dotările naturale, cum începe să se întâmple deja în câteva ţări din lume – nu acelaşi lucru se poate afirma despre dotarea materială şi ştiinţifică a instituţiilor de învăţământ româneşti, anulându-se astfel un principiu elementar că „la condiţii egale – cerinţe egale”. Cum să pretinzi aceleaşi rezultate de la şcoli fără cadre didactice calificate, fără mijloace de învăţământ, fără curent electric şi căldură, fără spaţii sanitare civilizate, cu dimensiuni ale spaţiilor de învăţare şi cu bănci improprii desfăşurării procesului de învăţare, care poate dura uneori chiar şi 6 ore zilnic? Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2014), nr. 294 (15-31 ianuarie)

07/02/2015

foto_Delia Florea_Casiel_crop

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Eu nu sunt Charlie! Începutul acestui an a fost marcat de crimele abominabile săvârşite de câţiva musulmani în Franţa şi în alte ţări europene. Zeci de oameni şi-au pierdut viaţa, fie împuşcaţi, fie sfârtecaţi de explozii. Mii de poliţişti şi de lucrători în tot felul de servicii secrete au fost puşi în alertă, ca să prindă pe cei care au săvârşit acele fapte incalificabile, sau pe cei care ar fi avut de gând să pună altele la cale de acest gen. Teama a cuprins lumea civilizată de pretutindeni, au avut loc manifestaţii, mitinguri, declaraţii şi alte forme de exprimare a dezaprobării faptelor menţionate. Milioane de oameni, unii chiar înalţi demnitari politici europeni, şi-au pus embleme pe care scria în diferit limbi: „Eu sunt Charlie!” S-au ridicat tot felul de bannere cu această afirmaţie, europenii vrând să-şi exprime prin aceasta solidaritatea cu ziariştii ucişi mişeleşte în redacţia publicaţiei franceze. Citește restul acestei intrări »


BIBLIOTECARUL, PAZNIC LA POARTA NEMURIRII…

28/01/2015

Interviu cu DANIELA PETRAN,

realizat de Iuliana-Andrea POP

Daniela PetranDaniela Petran, bibliotecară la Şcoala cu clasele I-VIII „Petre Dulfu” din Baia Mare, instituţie care are una dintre cele mai vechi biblioteci şcolare din oraşul nostru, este, între mulţi alţii cu aceeaşi meserie, omul care stă de veghe la intrarea în universul cărţii. Între rafturi prăfuite şi pagini care îşi aşteaptă prea des în zadar cititorii, bibliotecara aduce un suflu de viaţă lumii înmărmurite în tăcere. Ce e cartea fără cititor? Cuvinte ferecate-n file… Minunile tipărite cer cu înfrigurare mâna pricepută care să le scoată la lumină… şi să le dea cu împrumut măcar unor ochi şi minţi în căutare de nemurire. Daniela mărturiseşte că face această slujbă, dacă putem să o numim astfel, cu multă pasiune. O meserie veche, prezentă încă din Antichitate, născută în marile biblioteci din Alexandria, Grecia, Imperiul Roman, Egipt…

Cum au trecut anii petrecuţi în bibliotecă, înconjurată de atâtea voci, de sunetul minunat al cunoaşterii?

Cu multă linişte sufletească. Nimic nu e mai odihnitor decât să lucrezi în liniştea oferită de cărţi, dar să şi vrei să auzi ce vor ele să spună. Biblioteca e un fel de altar al şcolii, iar atunci când eşti înconjurat ca bibliotecar de cărţi, dar şi de un colectiv minunat care te susţine, meseria e uşoară, te satisface spiritual în proporţie de sută la sută. Dar biblioteca nu e tăcută. În nici un caz. Parcă ţi-ar vorbi o mie de voci în acelaşi timp… E gălăgie între aceste rafturi uşor prăfuite… Lumi care cer să fie dezvelite…

Un bibliotecar, presupun, citeşte… Uneori mai mult ca cei din jur… Care este cartea ta preferată? Dar autorul? Ce anume te-a atras mai mult la el?

Îmi plac autorii clasici, de ce să nu recunosc. Ei reprezintă un etalon, şi chiar şi contemporanii noştri, care vor să fie diferiţi, să revoluţioneze, tot de la clasici pornesc, în ciuda „rebeliunii” lor. Acesta este adevărul. Citesc cu plăcere Charles Dickens, de exemplu. Mă uimeşte mereu prospeţimea acestui autor. Şi parcă ar fi o enciclopedie. Mereu descopăr ceva nou. Marile speranţe este romanul meu favorit. Dintre autorii români, prefer opera lui Marin Sorescu. A, să nu uit! Mai aproape de noi este John Steinbeck, un scriitor care a reuşit să ne apropie pe toţi de ceea ce înseamnă cu adevărat spiritul american. În general, nu am o mare pasiune pentru operele secolului XX. Bestsellerurile şi cărţile foarte premiate nu mă atrag neapărat. Întotdeauna clasicul va fi mai bun. Clasic înseamnă model de urmat, cu siguranţă. Oricum, nu sunt eu critic literar. Fiecare cu ce îi place. Până la urmă, şi cărţile le alegem în funcţie de gusturile noastre, de personalitatea noastră, iar eu sunt mai tradiţionalistă. Citește restul acestei intrări »


PROFESORUL DE RELIGIE, UN MODEL DE CONDUITĂ PENTRU UCENICII SĂI ŞI UN MEDIATOR ÎN ŞCOALA ÎN CARE ÎŞI DESFĂŞOARĂ ACTIVITATEA

22/11/2014

Moto: Prin diversele mijloace pe care le are la îndemână, profesorul de religie trebuie să reuşească în demersul lui să înlăture temerile care îi frământă pe adolescenţi: teama de a nu fi luat în seamă, teama de a fi neînţeles, marginalizat, minimalizat şi ironizat, teama de a fi sancţionat pentru neîmplinirea aşteptărilor celor maturi, teama de a nu se cunoaşte destul de bine sau teama de banal sau de obişnuit. Pentru a contura însă la alţii o cultură spirituală solidă, profesorul de religie trebuie să o deţină el însuşi şi să o practice, devenind astfel un model pentru ucenicii săi (fragment dintr-un discurs al Patriarhului Daniel al BOR).

de Stelian GOMBOŞ

IMG526Ştim cu toţii că omul, copilul, este un univers deschis, limitele acestui univers fiind aceleaşi dintotdeauna: abisurile tenebroase ale căderii, ale păcatului şi ale patimilor şi înălţimile sau piscurile senine ale virtuţilor. Păcatele, patimile, ca fiind izbucnirile cele mai violente şi grosiere ale energiilor şi resurselor umane, şi virtuţile, care constituie adevărata vocaţie şi lucrare a omului, au fost aceleaşi de la început, deşi au fost numite diferit. Ceea ce s-a schimbat nu este atât modul lor de desfăşurare, cât mai ales intensitatea şi generalizarea lor – susţine părintele Ioan Cristinel Teşu, în lucrarea sa Omul – taină teologică, apărută la Editura Christiana din Bucureşti, în anul 2001.

vedere spre CerCând vorbim despre educaţie, nu trebuie să uităm de latura sa religioasă. Scoaterea educaţiei religioase din şcoală şi din societate ar echivala cu imposibilitatea de a primi cuvintele Domnului, cele care, aşa cum spune El, „sunt duh”, adică vii şi, în acelaşi timp, aducătoare de viaţă veşnică. Mai mult, dacă cele învăţate prin ştiinţe sunt temporare, cele învăţate prin educaţie religioasă sunt veşnice, iar eliminarea acesteia înseamnă oprirea accesului la comuniunea în iubire cu Dumnezeu.

Fiecare etapă din viaţa unui om are importanţa ei, iar un sistem educativ va fi complet numai atunci când va cuprinde toate formele de informare şi de formare, pentru toate nivelurile de vârstă: preşcolar, şcolar, adolescent, tânăr. Altfel spus, pentru reuşita orei de religie, sunt necesare o bună cunoaştere a particularităţilor etapelor de dezvoltare psihogenetică şi adaptarea la specificul acestora, aşa cum şi Sf. Ap. Pavel vorbeşte, în Epistola sa către Evrei, despre tratarea diferenţiată a oamenilor în învăţare: „[…] Pentru cei tari, trebuie hrană tare, pentru cei mici, lapte. Pentru că oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvântul dreptăţii, de vreme ce este prunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul”. Citește restul acestei intrări »