Palimpsest văratic

de Adrian POP 

Pop Ioan Adrian
30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021

mi-ai scrijelit pe tîmplă
un palimpsest uitat
de vremi, de oameni, neguri şi vecie
în lumea asta nimeni nu l-a dezlegat
doar ochiul tău revine şi mîngîie…
şi am să trec cu pas şoptit prin faţa
vitrinelor cu amintiri spălate
de ploaia naşterilor mele, de lipsa
naşterilor tale…
s-a desluşit din tine un izvor 

sigiliul tăcut. comoara nebănuită

Pop Ioan Adrian
(30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021)

Singur sînt pe drum,
Ce las în urma mea e scrum…
Acum
Ştiu că nici o stea
Nu mă vrea la ea…

Singur sînt pe drum
Şi tot ce las în urma mea e fum,
Gîndurile-n spate
Mă-mpresoar-acum…

Un suflet vreau
Nu o scara pîn’ la cer
Un suflet vreau
Şi un ţel

Doar gîndul meu
Şi un cerb cu dinţi de fier
Îmi sînt răspuns
Şi îndemn…

Un prieten bun
Să mă scoată din vîltoare,
Din vîlvătaie
Şi din fum…
Un prieten bun
Care să m-aştepte-n zare
Să nu mă-ntorc acum din drum…

lumină divină. pe cale să vină

de Adrian POP 

Pop Ioan Adrian
(30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021)

E cineva care ne uită… (ce drag ţi-am fost odată,
mai demult), un străin prin ţara
de sus cînd trecea altădată

Un suflu ce nu cugetă la noi şi pe obraz,
ca un surîs, se  prefiră…

Somn lin și împăcare, Adi Pop….

de Nicolae SCHEIANU

„Ne mor prietenii, ne mor/ murim și noi în moartea lor”…. „Ne ducem toți, câte puțin mereu/ către-un liman de tihnă și-mpăcare”… Păunescu și Esenin – doi mari poeți pe care Adi Pop – prietenul meu, cu care mergeam primăvara să bem sevă de mesteacăn pe culmile Prelucilor – îi iubea cu precădere, așa cum iubea lumea folkului, a versului cantabil, în stare să miște din rădăcini resorturile adânci ale sufletului uman.

A fost un visător și în lumea asta visul e de multe ori o pedeapsă, o himeră care te ademenește în ținuturile ei fără să te mai lase să te întorci la ai tăi, fără să te cruțe. Îi plăcea să vadă lumea în mișcare, pentru că visul e mișcare, e căutare și el era, în același timp, în căutare de sine. Avea o inteligență sclipitoare și ar fi fost în stare de sinteze și de apropieri spirituale originale pe care le-ar fi putut face cândva, dacă „timpul ar mai fi avut răbdare” cu el. Sau el – cu timpul…

Gânduri la aniversarea lui Adrian Pop in absentia. Prima după plecarea lui în lumile de dincolo de lumea asta efemeră…

de Gelu DRAGOȘ

Pop Ioan Adrian
30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021

Cu Adrian Pop m-am împrietenit pur şi simplu! Timizi amândoi, ne-am intersectat de mai multe ori, ba la Tabăra de literatură „Archeus” la maestrul Ioan Marchiş acasă în Ocoliş, ba la prezentarea revistei „Vatra chioreană” la el în bătătură, la Copalnic Mănăştur, dar de cele mai multe ori la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, unde muncea cu o pasiune şi devotament cum rar întâlneşti în ziua de azi!

Apoi, după un timp, printr-o prietenă comună, mi-a trimis câteva poezii ca să le public pe blogul meu „Moara lui Gelu”, am citit poemele şi de atunci a crescut şi mai mult în ochii şi sufletul meu. Ne-am întâlnit după aceea la şedinţele

Cantautorul

de Nicoară MIHALI

Pop Ioan Adrian
30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021

Nu știa să cânte, cu alte cuvinte definiția din DEX nu era pentru el, cântăreț care își compune singur muzica și textul. Cantautorii sunt recunoscuți cu numele de folkiști. Îi ziceam așa ca să ne distrăm. Avea o voce muzicală de menestrel medieval cu care cucerea femeile, mai ales la telefon.

Cât privește legătura cu folkiștii, îi știa pe toți din țară. Pe toți care au fost pe scena cenaclului Flacăra, chiar și pe cei mari: Socaciu, Alifantis, Baniciu. Pe cei mai scăpătați îi ajuta cu bani, din puținii pe care-i avea și el. În acest sens a organizat câteva gale de muzică folk la Baia Mare, la Bistrița, Satu Mare și Zalău. Se ocupa de masa și de cazarea cantautorilor. Le vindea biletele la intrarea în sală. De aceea, într-un fel, numele îl avea pe merit. Când îl prezentam unor prieteni, nu uitam să le spun că a fost însurat de șapte ori, exageram desigur, dar el nu se supăra. Regreta că, din toate escapadele conjugale, nu s-a ales cu un copil.

De ce bibliotecar?

de Adrian POP 

Adrian Pop
(30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021)

Am intrat în Bibliotecă pentru a uita ce înseamnă hamul, jugul, colivia, cușca, celula… pentru a uita umilința, disperarea, disprețul, sărutul lui Iuda…

Am intrat în Bibliotecă pentru că am vrut să fiu liber… Să uit că au existat prăpastii și hăuri atât de adânci în viața mea. Să reînvăț să umblu, să mă bucur de fiecare răsărit al soarelui, de fiecare floare, de fiecare copac, de fiecare munte, de fiecare mare, să mă întristeze orice nor ivit din senin, orice frunză îngălbenită ce stă să cadă, orice furnică strivită sub talpa trecătorului grăbit, orice vorbă ce ucide… Și nu puteam să reînvăț toate acestea decât aici, în Bibliotecă, lângă prietenele mele de-o viață – CĂRȚILE.   

Răvaș de la Rohia

de Adrian POP 

Mănăstirea „Sf. Ana”, Rohia

 

Servus,

M-am gîndit la rubrici, cred că cel mai bine ar fi să păstrezi capurile de pagină din ultima revistă, mi se par foarte potrivite.
Adevărul e că aici mă înminunez zilnic, în afara rutinei de prelucrare a cărţilor.
E un tărîm magic…
Şi de alaltăieri a revenit părintele Serafim din spital… sporeşte puterea locului!
Nu pot să scriu decît poeme şi să fac cîteva însemnări zilnice, după ce merg în cameră… totul e copleşitor…
Voi încerca, cînd ajung acasă, la ţară, să mă gîndesc la ceva concret pentru rubrici, aici nu pot…   

In memoriam: Un bibliotecar pe Câmpiile elizee

de Cornel MĂRGINEAN

Adrian Pop
30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021

Despre Vatra Chioreană, cu Adrian Pop

Când am primit mailul, la începutul lui februarie, de la doamna Angela Jucan cu vestea tristă despre plecarea din lume a prietenului nostru Adrian Pop, am avut câteva zile acea percepţie a deşertăciunii întregi, pe care a descris-o, folosind mereu categoricul, regele Solomon în cartea Eclesiastului. Romanii antici erau mai blânzi, privitor la cei duşi, şi credeau în existenţa unor câmpii frumoase în care ajungeau sufletele celor dragi: Câmpiile elizee.

Aşa ne putem închipui şi noi viitorul de vecie al unui bibliotecar, citind la nesfârşit cărţile de pe rafturile acelei câmpii legendare.

Îmi amintesc că, prin anii 2011 sau 2012, i-am dăruit cartea Eseuri despre înţeles pe care mi-a mărturisit că a citit-o de două ori, lucru care m-a impresionat atunci. Dar cel mai mult m-a impresionat faptul că făcuse asta într-o chilie de la mânăstirea Rohia, unde locuia temporar, ocupându-se de biblioteca şi de cărţile mânăstirii. Aşa a ajuns, spre bucuria mea, să fie adăpostit acolo un exemplar al cărţii.

Am avut o corespondenţă pe tema cărţii şi una interesantă despre legătura dintre toponimele „Mureş” şi „Maramureş.” Tot pe atunci mi-a dăruit o revistă în care scrisese, numită Vatra Chioreană.

Mi se pare cel mai potrivit, ca în amintirea sa, să înserez textele a două mailuri schimbate pe tema revistei şi să citim împreună, ascultându-le în mintea noastră, cuvintele şi gândurile lui:

„Dragă Adi,       

Răvaș peste vămi. Lui Adrian Pop, nobil – de spiță și de spirit – de Copalnic-Mănăștur

de Angela-Monica JUCAN

Ce-o mai fi făcând Adrian? Ne-au rămas poveștile neterminate. Pornite dintr-un cuvânt, și-ntinse pe ore.

 

Adrian Pop
(30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021)

***

— Hai să mai și lucrăm. Azi, n-am făcut încă nimic.
― Las’ că recuperăm mâine.
Mâine… tot așa. Și răspoimâine.

***

Heeei, Adrian, deschidem filială la Scăeni? Când se inaugurează centrul ăla de la voi, să fac naveta cu S. și cu M.,