„Demersuri, destine, deveniri”

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Ioan Alexandru
(25 dec. 1941, Topa Mică, România – 16 sept. 2000, Bonn, Germania)

Un om extrem de iubit de toată lumea bună a fost poetul Ioan Alexandru. Mai sunt și azi concitadini care povestesc despre discursul său în Baia Mare cu doar câteva săptămâni înainte de finalul „sistemului”.

Mitropolitul nostru Andrei i-a onorat memoria în satul natal de curând. Episcopia noastră i-a reeditat volumul de corespondență cu vrednicul de pomenire Justinian. E bine să ni-l reamintim mereu pe cel mai important imnolog al nostru și asta nu numai când poposim la Rohia (Casa Poetului) sau la Nicula (Crucea Poetului), ci în toate perimetrele fizice sau psihice care pot da glas unei mărturii cu rost, chiar dacă uneori e vorba de tangențe antropotropice. Spre exemplu, prietenul meu (de exact 50 de ani!), Ion Onuc Nemeș de la Sibiu, scrie des în media electronică despre satul său Sâncraiu Almașului, iar eu „alunec mai la deal” spre Topa Mică, la fratele Ioan Alexandru acasă.

Bunătatea lui am descoperit-o din poveștile colegilor lui de la Filo, printre care și cele ale profesorului Aurel Pășcuță de la Jibou. De câte ori îl întâlnesc pe profesorul meu de română și diriginte Relu Pășcuță pomenește despre reacțiile elevului iubitor de literatură ce eram la lecțiile despre Mihai Beniuc.

Ioan Alexandru către Calinic Argeșeanul

Semnalăm apariția unui volum nou în Colecția Bibliotheca la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca: „Frate Calinic… Ioan Alexandru către Calinic Argeșeanul. Viața din cărți, scrisori și dosare secrete”. Volum apărut la 80 de ani de la nașterea poetului Ioan Alexandru. Ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Adrian Alui Gheorghe.

După ce a descoperit calea poeziei mari, lucru confirmat de critica literară, dar și de cititori, Ioan Alexandru a mers mai departe, căutând să descopere calea proprie în poezie. Semnele acestei evoluții în „regăsirea de sine” se află în corespondența către Calinic Argeșeanul, în care există o mare râvnă de descoperire a căii spre transcendent, spre Dumnezeu. În mai toate scrisorile trimise, dincolo de textul vizibil, există o bucurie a rostirii și a comunicării, pe care o resimte chiar și cititorul de azi. 

80 de ani de la nașterea Marelui Imnolog al României!

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Mitropolitul nostru, IPS Andrei, prezent la Baia Mare, la aniversarea celor cinci ani de episcop titular ai PS Iustin, ne-a informat că va sluji în satul Topa Mică (comuna Mihăești, județul Cluj), spre a marca momentul crono – 80 de ani de la nașterea marelui poet și om de spirit Ioan Alexandru (25 decembrie 1941). Tot atunci am aflat că s-a reeditat cartea care prezintă scrisorile dintre Ioan Alexandru și vrednicul nostru Iustinian. Gesturi superbe, adevărate flori de recunoștință publică pentru cel mai mare Imnolog al Maramureșului, al Rohiei și, probabil, al Țării.

Zilele trecute, prietenul meu, părintele greco-catolic Simion Mesaroș, mi-a dăruit cartea „Lui Ioan Alexandru cum îi răspundem? Omagiu la 80 de ani de la naștere”, apărută la Editura Maritain din București, la inițiativa lui Liviu Petrina. Am citit-o pe nerăsuflate și am dăruit-o la rându-mi Bibliotecii,

31 August – Ziua Limbii Române

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

„Iubită vatră a sufletului meu ce ţi-aş putea dori. Cum să te slăvesc să te strig să te arăt semenilor mei. Transilvania, codri străvechi şi oameni veşnici aşezaţi de la-nceputul lumii aici în preajma izvoarelor de unde ascultă liniştea cerului înstelat şi le ţiuie urechile de bucurie că simt, presimt, aud cu toată fiinţa Cuvântarea Universului.”

Oameni care suferă pentru ţară

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Pentru oamenii care suferă există felurite remedii. Naturale sau prefabricate, tratamente medicale sau balneo ş.a.m.d. Pentru oamenii care suferă pentru ţară nu există nicio reţetă de tratare.

Ei se consumă fără să se stingă, ei luminează fără să consume; la ei şi umbra lucrurilor este aducătoare de griji nocturne.

A suferi pentru ţară înseamnă, de fapt, a suferi pentru ceilalţi. E ceva împotriva regulii generale, care induce şi introduce egoismul peste tot. A suferi pentru ţară înseamnă minimul de solidaritate şi doza de altruism, fără de care neamul nu mai e neam, ci o populaţie oarecare, în ordinea statistică a lucrurilor.

Dar oamenii care suferă pentru ţară sunt din ce în ce mai puţini. Când vezi oameni vii, adevăraţi, reali care suferă pentru ţară e ca şi cum ţi s-ar îndrepta coloana vertebrală, gârbovită de stresul existenţei. Căci cei mai mulţi dintre astfel de oameni sunt deja icoane. Citeşti despre faptele Reginei Maria,

Jertfele românilor: Sacrificii și suplicii pentru apărarea pământului străbun

de Angela FAINA

Românii sunt un neam născut din topirea a două suflete într-un singur trup, din amestecul sângelui latin cu vechiul sânge getic. De la începutul începuturilor, destinul nostru istoric a fost vreme de două milenii, deosebit de aspru și amar.

„Popor de plugari, de păstori și de ostași, încă de pe vremea Daciei, lăsam să treacă veacurile peste noi, îndârjindu-ne să ne apărăm pământul, credința și graiul. Țara era bogată, dar noi rămâneam săraci. Poporul era ager la minte, dar noi rămâneam în urmă cu învățătura timpului, fiindcă în toată istoria  românilor, nu există 20 de ani de liniște și de odihnă. Am luptat pentru dreptate, iar toate neamurile vecine se întovărăşeau să ne fure dreptatea. Am luptat pentru libertate, iar istoria trecutului nostru e un îndelung lanţ de robii. Am luptat pentru pământ, iar rodul pământului a fost întotdeauna al altora. Fără prieteni, aruncaţi în mijlocul noroadelor vrăjmaşe, vândut şi trădat, înşelat şi asuprit, românul nu-şi mai putea încredinţa sufletul decât vântului, păsărilor, frunzelor codrului, isvoarelor și râurilor” – scrie Cezar Petrescu în „Cartea Unirii”, capitolul „Cartea Robilor”.

„Țăranii ctitori, jupuiți de vii
Ostași martiri cu fețe cuvioase,
Oriunde intră plugul în pământ,
Dai de un coif și-o patrie de oase” – Versuri de Ioan Alexandru – poezia „Patria” – vol. „Imnele Transilvaniei” – 1978.

Transilvania, este o „țară mândră și binecuvântată de Dumnezeu” – o caracterizează Bălcescu.

Bogăţia culturală, farmecul unui spaţiu binecuvântat, Finteuşu Mare, într-o carte de excepţie semnată Angela-Monica Jucan

de Gelu DRAGOŞ

 

    Angela-Monica Jucan

 

O prietenă şi o colegă bună, Angela-Monica Jucan, originară din Cluj-Napoca, cea care s-a ocupat cu profesionalism şi dăruire de revista şi site-ul „Bibliotheca septentrionalis” părăseşte Baia Mare şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, locul ei de muncă, dar nu oricum, ci lăsându-ne ca zestre, nouă, maramureşenilor, volumul „Înstelatul Finteuş”, editat de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”.

Cartea apărută sub egida bibliotecii în programul cultural „Maramureşul perpetuu”, seria „Aniversări”, coordonator dr. Teodor Ardelean, se referă la Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare, un cor înfiinţat odată cu Marea Unire şi care şi-a susţinut primul concert la Şomcuta Mare. Citind cartea scrisă de Angela-Monica Jucan mi-am dat seama ce muncă de Sisif, cât timp a trebuit să aloce pentru a ieşi o carte mai ceva ca o monografie!

Autoarea se opreşte cu migală la fiecare membru al corului, se apleacă asupra locului naşterii, a familiei, a ceea ce cântă fiecare – tenor I, tenor II, bariton, bas – ba, mai mult, şi la direcţiile zodiacale clasice ale fiecăruia, după calendarul arboricol şi după cel asiatic.

Se întâmplă la bibliotecă. Agenda săptămânii 16-21 ianuarie 2017 – Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

de Ştefan SELEK

Luni, 16 ianuarie
ora 17, sala de conferinţe

Departamentul pentru Cultură al Episcopiei Greco-Catolice de Maramureş are plăcerea de a vă invita la conferinţa „EMINESCU. Spiritualitatea şi căutările sale”.
Intervin:
prof. univ. dr. Cornel Munteanu
pr. dr. George Marius Nicoară
Recital: actorul Claudiu Pintican

Sever Suciu – feţele timpului

de Daniela Cecilia BOGDAN

Dacă pe plan naţional l-am ales pe Brâncuşi ca să ne reprezinte lumii în domeniul sculpturii, pe plan local i-am delegat lui Sever Suciu sarcina de a ne reprezenta în faţa aceleiaşi lumi.

Sever Suciu? Este omul, sculptorul, filosoful pietrei şi al lemnului, care a prelucrat natura folosind datele pe care i le-a transmis forţa lui interioară, transformându-le într-o materie spirituală, formându-le.

Sever Suciu s-a născut la 17 februarie 1924 în satul Gâmbuţ, comuna Biriş, din judeţul Mureş şi a plecat dintre noi la 2 august 1997. Şcoala absolvită s-a redus la şapte clase primare, urmate în comuna natală, restul vieţii acumulând serioase cunoştinţe, mai ales de filosofie, istoria şi estetica artelor. Din 1949 şi până în 1974 (când s-a pensionat) a lucrat ca muncitor, la Combinatul Chimic Târnăveni. Cel mai activ în domeniul artistic a fost între 1971-1985, lucrând pe strada Narciselor nr. 18 din Târnăveni, locul atelierului, deopotrivă cu cel al domiciliului.

Un număr de 30-40 de sculpturi şi tot atâtea lucrări de pictură naivă conţine opera sa. Sculpturile în piatră, ce ţin loc de pavăză a casei au titluri deosebite: «Familia psihologului», «Echilibrul antic», «Iubirea de Unire», «Suferinţele Atenei», iar cele din lemn sunt, parcă, corespondente ale statuilor megalitice din Insula Paştelui şi poartă numele de «Arborele vieţii», «Iov», «Împăratul Carpaţilor», «Apostolul sărac», «Alegorie dacică» şi pot fi admirate în foaierul Casei de Cultură «Mihai Eminescu» din Târnăveni.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 288 (16-31 octombrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei!

Păcate şi păcătoşi! De câtva timp, în multe publicaţii interne şi internaţionale se face mare caz cu privire la două atitudini pe care le-a avut papa Francisc al II-lea recent. La ultimul conciliu, papa ar fi susţinut că şi homosexualii au părţi bune, care ar trebui valorificate; la o conferinţă din mediul academic, papa a afirmat că s-ar putea ca bing-bangul primordial să fie adevărat, oricum, Dumnezeu este cel care ştie mai bine acest lucru.

Nu ştiu ce-au scris publicaţiile bisericeşti catolice despre aceste afirmaţii. Analizându-le însă mai atent, am ajuns la concluzia că papa a ştiut ce vorbeşte. Caracterizat în termeni lumeşti, am putea spune că papa s-a dovedit încă o dată a fi un mare diplomat; caracterizat în termeni bisericeşti, am putea spune că papa s-a dovedit a fi un bun păstor, un arhiereu cu mult tact pastoral.

În primul caz incriminat, comentatorii s-au grăbit să-l pună la zid. Papa nu a acceptat homosexualitatea; n-a făcut din unul dintre cele mai mari păcate o virtute. Dimpotrivă. Papa n-a acceptat păcatul, ci a întins o mână păcătoşilor, celor ce practică acel păcat. Nu făcea altceva decât să împlinească cuvântul Mântuitorului: Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui! Mântuitorul Însuşi nu a venit în lume pentru cei care nu au nevoie de mântuire, ci tocmai pentru păcătoşi, şi S-a jertfit pentru mântuirea lor. Aşadar, papa şi-a făcut doar datoria în acest caz.