Cu cărţile pe masă

10/09/2017

de Viorel ŞERBAN,
Geoagiu-Băi

viorel-serbanAcum, când mesajul poeziei abia se mai întrezăreşte printre aşchiile cioplitorului care îşi şlefuieşte opera până dincolo de esenţă, eu încerc, fără însă a şti în ce măsură am să reuşesc, să spun lucrurilor pe nume. Mărturisesc că oricât am încercat, nu am reuşit niciodată să creez ceva fără a fi, într-un fel, legat de realitate, de trăirile şi sentimentele mele.

Atât poezia, cât şi proza mea vreau să redea ceea ce a simţit sufletul meu, încercând să prezinte trăirea cât mai acută a sentimentelor din momentul derulării lor. Dorinţa de a cunoaşte m-a împins să explorez cât mai multe domenii, destul de diferite unele de altele.

Domeniul poeziei l-am cercetat în diferite etape ale vieţii, cu mari intervale între ele. Dacă e să fiu sincer, trebuie să recunosc că am acordat destul de puţină atenţie creaţiei personale, până în apropierea anului 2000, considerând-o lipsită de valoare. Citește restul acestei intrări »


Eroii copilăriei mele

05/04/2015

de Cornel MĂRGINEAN

Am citit cu plăcere şi nostalgie o povestire a unei prietene de pe internet, Maria-din-america, despre mămăliga din copilăria ei, cu tocană de pui şi castraveţi şi rugăciunile părinţilor ei.

M-am reîntors în timp, lângă părinţii şi cei şase fraţi ai mei, foto_Amza Jucan_3cum mâncam noi, iar mama rodea oasele, pe motiv că îi plac la nebunie, după ce noi ne scărpinam sătui pe burtă, mai mult de sos şi mămăligă decât de carne. Mama avea şi un text pe care îl repeta când împărţea ritualic porţiile în farfurii. Băieţilor, mie şi fratelui meu, picioarele, că noi vom pleca şi va trebui să muncim pentru viitoarele noastre familii. Fetelor mai mari, aripile, ca să zboare, să se mărite primele. Fetelor mai mici, picioruşele, ca să se joace. Pentru tata, capul şi gâtul, că el e capul familiei.

Făceau ai mei o tocană cu o pricepere rară, cu mult sos, din câte un pui trist, pestriţ şi golaş, de casă. Mama ne punea şi pătrunjel proaspăt, direct în farfurie, tăiat mărunt. Ceea ce eu fac şi acum la fiecare tocană şi face şi băiatul meu în continuare.

Mămăliga o facea tata, cu o anumită tehnică de împăturire, răsucind mestecătorul, felie cu felie. Aveam o oală mare, pe foto_Amza Jucan_4care o punea jos, o prindea între picioare, între nişte prosoape ţesute din cânepă, adică nişte cenuşare, să nu se ardă, şi cu un mestecător lung din lemn, lua felii şi le rostogolea în cir (apa fiartă) până era gata şi apoi o pripea pe sobă şi o răsturna pe o farfurie mare. Parcă văd aburul ridicând mămăliga şi scăpând pe marginea oalei, de parcă ar răbufni din lava unui vulcan. ,,La o parte! că vine mămăliga!” şi zup, ridica oala cu fundul în sus, să cadă ca un tort mare şi galben. Mie îmi plăcea când mai scapa câte un grăunte de făină neamestecată bine pe marginea oalei. Cocoloaşele acelea le scoteam cu degetele şi le înghiţeam pe loc. Citește restul acestei intrări »