25 ianuarie 1844 – s-a născut Ioan Mihalyi de Apşa – figură luminoasă de cărturar patriot

de dr. Mihai DĂNCUŞ

Ioan Mihalyi de Apșa

Este în tradiţia poporului nostru ca la perioade de timp anume să-şi amintească cu recunoştinţă şi să-i pomenească pe cei dragi care au trecut în nefiinţă nu fără a lăsa zestre generaţiilor care îi vor urma. Ioan Mihalyi de Apşa, mare cărturar, patriot înflăcărat, sprijinitor al ţăranilor din stirpea cărora se trăgea şi care-i ziceau: „Domnul nostru Iancu Mihaly”. Prin opera sa a „dezgropat gloria străbună şi a înviat conştiinţa naţională”. Revista Tribuna, care apărea la Sibiu, în numărul 179 din anul 1894 publică un articol intitulat „Din Maramureş” şi semnat de Ioan Russu Şirianu, articol care-l surprinde pe Ioan Mihalyi astfel: „l-am găsit între nişte acte. Un om pentru care sărbătoare este cînd poate lucra mai mult. Istoric profund, jurist de primă forţă şi în acelaşi timp la curent cu literatura română. Mi-a plăcut de la prima vedere. Mic de statură, aşezat, rar la vorbă, cu ochii pătrunzători şi buni în acelaşi timp, dr. Ioan Mihalyi în adevăr îţi face impresia unui savant.

Se ocupă mai ales de istoria Maramureşului, având o colecţie interesantă de acte inedite din trecutul Maramureşului. Posedă „o bibliotecă bogată, reviste şi foile româneşti, cărţi din România”. Savantul de 50 de ani, descris atât de plastic de I. Russu Şirianu, s-a născut la Ieud, la 25 ianuarie 1844, ca fiu al Iulianei Man de Şieu şi Găvrilă Mihalyi, fost comite, comisar revoluţionar la I 848 şi, în ultimii ani ai vieţii, judecător la curtea regească.

Studiile gimnaziale le începe la Sighetu Marmaţiei, apoi le continuă la Ungvar, Casovia, Budapesta, în anul 1868, luându-şi doctoratul în drept şi examenul de avocat. La universitate, aşa cum mărturiseşte în autobiografie, „am luat cursuri de limba şi literatura română, binevenite mie…”. Tot aici urmează, în paralel, cursuri private de arheologie, numismatică şi paleografie, istorie şi altele.

Dovedind exigenţă şi mare seriozitate în pregătirea universitară, Ioan Mihalyi se pregătea pentru ceea ce va face toată viaţa:

Pe „Drumul patrimoniului muzeal maramureșean” la Sighetu Marmației

de Adrian MAN
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare

Sighetu Marmației: Palatul Comitatens (azi Curtea Veche), Palatul Cultural Astra, Biserica Romano-Catolică, Palatul Reduta (azi Cinematograf Mara), Biserica Reformată

Fotoreportaj

Recent au avut loc o succesiune de evenimente care toate vin și contribuie esențial la promovarea turistică a Maramureșului. „Drumul patrimoniului muzeal maramureșean”, care cuprinde 34 de muzee și case memoriale din județ, publice și private, a luat un premiu special la Atena, la cea de-a XIV-a ediție a conferinței „Revitalizarea Turismului European prin Cultură, Patrimoniu și Creativitate”; includerea Muzeului Maramureșean, cu două dintre obiectivele sale: Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș”, cotat cu două stele, şi Casa Memorială „Elie Wiesel”, cotată cu o stea în prestigiosul ghid aniversar Michelin – „România 500. Peisaje, destinații, experiențe” – din acest an, precum și acordarea titlului onorific de Tezaur Uman Viu maramureșeanului Dumitru Pop Tincu, continuatorul marelui meșter popular Stan Ioan Pătraș, creatorul Cimitirului Vesel de la Săpânța, de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.

Aceste evenimente, însumate, m-au determinat să realizez o incursiune, cu tentă de fotoreportaj, la câteva dintre obiectivele enumerate mai sus, în special casele memoriale aflate în patrimoniul Muzeului Maramureșean. Altfel spus, două zile de imersiune în identitatea culturală, etnografică, artistică și istorică la nord de Țara Maramureșului – Giulești, Sighet, Sarasău, Săpânța.

PE VALEA IZEI, ÎN INIMA MARAMUREȘULUI ISTORIC

de Adrian MAN
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare

„Maramureșul este cununa României… este osul domnesc al sufletului nostru, ochiul voievodal căruia îi datorăm înainte de toate împrăștierea luminii cuvântului românesc în limba daco-romanilor peste toată românătatea”
(poetul Ioan Alexandru)

Fotoreportaj

Valea Izei este una dintre cele mai pitorești regiuni ale Mararmureșul istoric, cu sate tradiționale seculare, cu locuri unde istoria abundă, la fel ca și lăcașurile sacre – repere emblematice înscrise în Patrimoniul Cultural UNESCO. Valea Izei nu este doar răspântia de drumuri către obiectivele turistice prea mediatizate – Mocănița de la Vișeu de Sus și Mănăstirea Bârsana. Ci este chiar tărâmul primordial maramureșenesc, în care călătorul pătrunde într-un spațiu pe alocuri, atemporal, asaltat de simboluri tradiţionale, valori unice, măiestria meșterilor populari, unde la fiecare pas, pe alocuri musai călăuzit fiind, i se relevă un patrimoniu cultural de excepţie.

La Ieud, Biserica din deal, monument UNESCO, unde s-a descoperit cea mai veche carte religioasă românească; Muzeul etnografic al Familiei Pleș, Casa Muzeu Dunca Pâțu, celebră pentru locul jucat în istoria locală în lupta de rezistenţă împotriva ocupantului sovietic; Cuhea, azi Bogdan Vodă, locul de unde a plecat descălecătorul de țară și întemeietorul dinastiei Mușatinilor în Moldova, Bogdan I; Dragomirești, cu un muzeu unic închinat țărăncii române și Săcel, ultima localitate de pe Valea Izei, celebră prin numărul mare de meșteri populari, al căror renume a depășit granițele țării. Am poposit, într-un mijloc însorit de noiembrie, pe la câteva dintre aceste locații și incinte sacre, în care tradiția și meșteșugul autentic s-au păstrat nealterate în lupta cu „noul”, „kistch-ul” sau ”trendul” cultural și, mai ales, turistic.

Atelierul de ceramică dacică din Săcel

Cunoscutul olar din Săcel, Tănase Cocean (1925-2006) și în prezent fiul și nepotul, au păstrat nealterat de 13 generații meșteșugul tehnicii olăritului din vremurile dacilor. Atât în forma creării vaselor de ceramică roşie nesmălţuită cât şi în tehnica de lucru, prin arderea la roşu, lustruirea cu piatră și vopsitul. Multe din vasele lucrate