BAVNA – „PĂDURE DE GÂNDURI”

06/11/2014

DSCN1780

de Gelu DRAGOŞ

Încă din pruncie m-am îndrăgostit definitiv de Rezervaţia de stejar pedunculat Bavna Lucăceşti-Fersig. În fericita mea copilărie, îmi închipuiam că acolo trăiesc zâne, pitici, că sunt cabane în care vânătorii au în curtea lor căprioare, cerbi, iepuraşi şi veveriţe, că pădurarii vânează urşi, porci mistreţi şi lupi. După ce am crescut mai măricel, am descoperit pârâul Măriuş când mergeam cu tata sau unchii mei, Ioan şi Vasile, la cules de hribe. M-au impresionat cetele, păsări foarte asemănătoare cu berzele. În adolescenţă, cred că eram în clasa a XI-a la liceu, eram la cules de cartofi cu familia mea în locul numit La Pădure, cel mai apropiat teren agricol de Rezervaţia Bavna, despărţit de aceasta de păşunea satului. Atunci l-am cunoscut pe profesorul Ioan Nădişan, care, venind pe un drum lăturalnic, s-a împotmolit cu Dacia sa 1300 şi ne-a rugat să împingem maşina ca să iasă din noroiul în care intrase. Mama mea, curioasă, l-a întrebat ce caută un „domn” în zonă, iar el ne-a povestit ce bogăţie verde avem lângă noi. Ne-a mai spus că merge să monitorizeze colonia de stârc cenuşiu (Ardea cinereea) înainte de a pleca în ţările calde şi că acestea şi-au găsit lăcaş pe o arie de aproximativ 71 de stejari, în partea de nord a rezervaţiei, la o distanţă de circa 80-100 de metri de liziera pădurii. Tatăl meu, Aurel, brigadier de câmp, l-a întrebat de unde ştie atâtea lucruri, iar acesta şi-a continuat cu patos discursul, spunând că sunt aproximativ 160 de cuiburi, câte trei până la şapte cuiburi într-un copac. Fascinat de ceea ce spunea profesorul, i-am rugat pe ai mei, cu toate că mai erau cartofi de cules, să mă lase să-l însoţesc pe misteriosul străin. Avea la dânsul un aparat foto, rusesc, cred, cu care dorea să facă fotografii, şi un carneţel în care nota ceea ce i se părea important. Am obţinut cu greu acceptul alor mei, spunându-le că voi încărca sacii cu cartofi la întoarcere, şi am plecat bucuros cu dânsul, iar lui i s-a luminat chipul, deoarece nu era singur şi avea un tovarăş care cunoştea în amănunt relieful şi îl putea ghida cu autoturismul pe drumul cel mai bun posibil. Citește restul acestei intrări »


Ce mi-ai înseninat ziua Fritillaria meleagris de Lucăceşti! Ne revedem la anul!

02/04/2014

Fritillaria_meleagris

de Gelu DRAGOŞ

Gândul că nu am s-o mai văd un an de zile pe Fritillaria meleagris, adică LALEAUA PESTRIŢĂ, m-a făcut să mă trezesc sâmbătă dimineaţă la ora 5.30, să mă echipez corespunzător şi să iau drumul Rezervaţiei de stejar pedunculat „Bavna” Fersig-Lucăceşti sau Cogna, cum îi spunem noi, localnicii. Temperaturile ridicate din această primăvară au făcut ca laleaua pestriţă să înflorească mai devreme, de obicei ea înflorind la începutul lunii aprilie.

În jurul orei 6, eram pe drumul principal, cu aparatul foto „Praktica luxmedia” în buzunar – cel de 16 mega pixels, de care nu mă despart în astfel de situaţii –, şi mă întâlnesc pe drum cu Lenuţa Găvrilii Remeţanului căreia-i dau bineţe. Mă întreabă unde plec aşa de matinal, îi răspund că am un pământ arat din toamnă la pădure şi merg să văd dacă-l pot freza. Mi-era ruşine să-i povestesc despre dorinţa mea. Intru apoi pe dulăul (drum secundar) lui Nistoru lui Călăuz şi o iau în diagonală spre Drumul Ciurzii, de teama câinilor vagabonzi sau lăsaţi liberi noaptea de către stăpânii lor, prin locurile numite Goron şi Suhărăt, locuri, de altfel, unde părinţii mei şi familia noastră au pământ. Intru pe Drumul Ciurzii, observ că este pietruit (sărmanele vaci fără potcoave!), privesc atent peisajul şi totul pare neschimbat: în stânga, agaţii (salcâmii) de pe Dâmbul lui Şandor, mai sus, fostul cimitir al animalelor. Citește restul acestei intrări »