Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 446 (16 – 31 Mai)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași! Hristos a Înviat!

Recviem pentru Tudor Vladimirescu.

Te-au mâncat, Tudore! Ca lupii te-au sfâșiat! La miez de noapte ți-au spintecat burta cu sabia și ți-au tras mațele cu sucala, așa cum mama ta aduna firul de pe vârtelniță pe țevi, ca să poată apoi să-l țese! Și tu erai viu! Și unii dintre bandiți te țineau de mâini, alții de picioare, alții îți potriveau călușul! Ce-o fi fost în mintea ta atunci? Ce-a fost în sufletul tău? Cum te-ai lăsat în mâinile lor? Aveai atâția căpitani și atâția panduri, care și-ar fi dat viața pentru tine, care ar fi luptat până la ultima picătură de sânge ca să te apere. Și, totuși! Te-ai gândit că tâlharii aceia sunt de aceeași credință cu tine, au același Dumnezeu, slujesc patriei lor, așa cum tu slujeai patriei tale, luptați împotriva aceluiași dușman, aveați idealuri aproape comune! De asta te-ai dus singur la tratative, convins fiind că mergi între prieteni. Nu bănuiai că sunt lupi cu piei de oaie!

Cu două sute de ani în urmă, un alt fiu al Neamului Românesc, Mihai Viteazul, cădea străpuns de sulițele soldaților lui Basta, în tabăra de la Turda. Și ei erau tovarăși de luptă, de arme, comandanți ai aceleiași armate, în slujba aceluiași împărat, luptători împotriva aceluiași dușman. Ca printr-o minune dumnezeiască, capul lui Mihai, capul acela frumos, care, la vreme de mânie, băga groază și urgie în hoardele turcești, a fost trecut munții și adus la Mănăstirea Dealu, ca să-și doarmă somnul de veci până la obșteasca Înviere.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVI (2017), nr. 358 (16-30 septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Povara identității românești.
Scriu aceste rânduri cu durere în suflet, în urma unei călătorii în Serbia și Bulgaria.
Acolo sunt mii de români care-și pierd identitatea cu fiecare zi ce trece. Poartă în suflet povara unei cruci lăsate din moși-strămoși, aceea de a se numi vlahi. O poartă cu mândrie, o afirmă ori de câte ori este nevoie, iar autoritățile de acolo chiar se bucură de aceasta. Limba curată românească pe care o vorbesc și portul popular sunt cartea lor de identitate, care spune lumii întregi că fac parte dintr-un popor mare, poporul românesc, trăitor în spațiul carpato-dunărean de mii de ani. În toată Europa de Sud-Est, dar mai ales în Peninsula Balcanică, sunt risipiți românii, dar, din păcate se definesc sub alte denumiri: vlahi, vlași, aromâni etc.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 334 (16-30 septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Doină, Doină, cântec dulce…! Regină a sufletului românesc din adâncimi de vremi, nemuritoare, mereu tânără, mereu fără de seamăn între frumusețile lumii, ne mângâi și ne mai dai speranță!
Cei ce cunosc mai bine zic că nici un neam din lume nu te cunoaște, sau, mai bine-zis, tu nu cunoști alt neam. Te-ai născut aici, în Carpați, între munți și mare, între Dunăre și Țara Codrilor, pe un plai de dor și-un picior de rai. Poate ești un înger trimis de Dumnezeu în grădina Maicii Sale, ca să semene florile, să unduie valurile, să legene ramurile și să bucure sufletele.
Dacă din colinde românii au țesut scutecele Pruncului Sfânt, din tine, Doină, și-au cusut straie pentru sufletul lor. Cu ele s-au îmbrăcat când s-au dus cu oile în munți, când au ținut plugul pe brazdă, când au legănat copiii, când au plecat la cătănie ori la război, când au gustat iubirea, când și-au plâns bătrânețile și nefericirea, când și-au condus morții la țintirim.