„Sărbătoarea Portului şi Cântecului Popular” de la Cupşeni. Dialog cu prof. NICOLAE BUDE, dirijorul Corului de bărbaţi „Dacii liberi” din Libotin

19/04/2015

realizat de Angela-Monica JUCAN

Pe când primăvara se pregăteşte să se preschimbe-n vară, a devenit o tradiţie ca în hotarul satului Libotin să se organizeze „Sărbătoarea Portului şi Cântecului Popular” a comunei Cupşeni (de care aparţine administrativ Libotinul). În 2013, serbarea a avut loc în 18-19 mai. Prin bunăvoinţa domnului profesor Nicolae Bude, consilier pe probleme sociale la Primăria Cupşeni şi dirijor al Corului de bărbaţi „Dacii liberi” din Libotin, am aflat mai multe despre acest festival popular. (Precizăm că interviul datează din anul 2013.)

Cine, când a iniţiat Sărbătoarea Portului şi Cântecului Popular din Cupşeni?

Nicolae Bude

Nicolae Bude

Sărbătoarea comunei Cupşeni a luat naştere în anul 2005, la iniţiativa consilierului local Ioan Buda, director, în acea vreme, al Şcolii din Ungureni, şi cu susţinerea primarului de atunci şi de azi – libotineanul Mircea Ioan Boga.

Unde se petrece?

Locul în care se desfăşoară sărbătoarea nu a fost ales întâmplător. Este o intersecţie acolo a drumurilor care duc spre satele comunei şi este chiar un epicentru rutier al comunei Cupşeni (localnicii îi spun foarte frumos: Crucile Drumului). Totuşi, pământul de acolo este al Libotinului. Locul unde e scena e al lui Andronic Ferenţ, căruia îi chiar place şi e fericit că poate fi util în acest fel. Pe partea cealaltă a drumului, vizavi de scenă, unde se instalează bazarul cu obiecte de artizanat, jucării, podoabe etc., e terenul lui Mircea Bota. În dreapta scenei – zona bufetelor de campanie – este proprietatea doamnei consilier local Silvia Sima. Toţi sînt libotineni, nici unul nu primeşte bani, nu se supără de stricăciuni (minore, de altfel), toţi trei găzduiesc cu bucurie serbarea.

Când are loc? Este vreun motiv special pentru care s-a optat pentru această dată? Citește restul acestei intrări »


INVITAŢIE LA O NUNTĂ TRADIŢIONALĂ LA LIBOTIN, ÎN ŢARA LĂPUŞULUI

26/01/2015

de Ioan PERHAIŢĂ

Ioan Perhaita

Ioan Perhaiţă

Stimate cititor, om al zilelor noastre, te invit la o întoarcere în timp într-o călătorie în vechea Ţară a Lăpuşului. Îţi imaginezi acele drumuri de ţară neasfaltate pe care vedeai din când în când câte o maşină urmată de un nor de praf. Dacă ai reuşit să ajungi în Ţârgu Lăpuşului anilor ’60 din secolul trecut, te descurci cum poţi ca să ajungi într-un sat cu un nume străvechi, Libotin. Dar fă în aşa fel ca să ajungi sâmbătă seara pentru ca să te însoţesc la o nuntă tradiţională, caracteristică acelor vremi.

A!… Nu ştii să vii? Îţi explic: Dacă ai norocul să găseşti un mijloc de transport, eşti fericit. În caz contrar vii pe jos pentru că în vremea aceea era cel mai sigur şi mai la-ndemâna omului. Din Târgu Lăpuş n-ai de străbătut decât 13 km. Ţii drumul care duce spre Băiuţ, un vechi centru minier, dar, ajuns în localitatea Rogoz, te abaţi din drumul mare spre stânga pe un drum mai îngust şi te asigur că n-ai cum să te rătăceşti, căci prima aşezare este cea pe care o cauţi, Libotinul.

Ajuns în sat, de-ţi vei ciuli bine urechile, vei auzi un ritm de gordon (contrabas). Te ghidezi după sunet şi vii într-acolo. Mă vei găsi şi pe mine acolo. Da, ajuns aici vei găsi tineri (şi nu numai) jucând după ceteră, contră şi gordon. Este casa mirelui unde, sâmbătă seara dinaintea nunţii, se joacă la cusutul steagului. Aşa e, prietene, la nunta tradiţională steagul este nelipsit. Un grup de fete şi feciori mai pricepuţi îl pregăteau aşa cum se cuvine. La şură, alţi tineri joacă jocurile noastre tradiţionale: „Jocu-n sus”, jocul de început cu perechi („Ţigănescu”), „P’a lungu” şi de-nvârtit („Mânânţălu”). „Jocu-n sus” este un joc exclusiv bărbătesc, cu elemente asemănătoare celui din Maramureşul voievodal. Gazda ne serveşte cu câte un pahar de horincă şi ceva din bucatele de nuntă şi îl invit pe cititor să poposim şi la casa miresei. Da’, după cum vezi, nunta se desfăşoară la ambii miri, numai că la mireasă nu mai este vorba de cusutul steagului, dar şi aici se joacă. Sunt nuntaşii miresei, ceteraşii miresei. Jocul, atât la mire cât şi la mireasă, ţine până către miezul nopţii când toţi se îndreaptă către casele lor urmând ca a doua zi să o ia de la capăt. Citește restul acestei intrări »


Vocea Cosânzenei (partea a doua)

07/12/2014
Ioan Perhaita_foto_Ioan Alexandru Roman_cr

Ioan Perhaiţă

de Ioan PERHAIŢĂ

Adriana Bodea. Este născută la 11 decembrie 1979 în satul Libotin, fiică a lui Dumitru şi a Victoriei Buda. A absolvit şcoala generală din satul natal. Este Adriana Bodea_foto_Doru-Nicolae Pertao fire liniştită dar harnică, aceasta dovedind-o atât la locul de muncă din cadrul firmei S.C. Taparo S.R.L., cât şi în gospodărie, alături de soţ, părinţi şi frate. Activează în grup din Postul Crăciunului anului 2008, când se face remarcată prin versuri ce precedă colindele, acea formulă cu care colindătorii îşi cer permisiunea gazdelor de-a colinda. Dă dovadă de multă seriozitate, participând consecvent la activităţile grupului.

Aurelia Boga. S-a născut la 29 septembrie 1982 în satul Libotin, în Aurelia Boga_foto_Doru-Nicolae Pertafamilia Pavel şi Maria Lucian. Este absolventă a zece clase. S-a căsătorit cu unul din membrii Corului de bărbaţi „Dacii liberi”, pe nume Augustin Boga. Au doi copii (Ioan şi Nicolae), elevi ai şcolii din Libotin. Aurelia şi Augustin deţin o gospodărie frumoasă, fiind destoinici agricultori şi crescători de animale. Aurelia îndrăgeşte cântecul tradiţional, colindele şi pricesnele. Activează în grupul vocal feminin încă de la începuturile lui. Este o femeie energică, mobilizatoare, gata oricând să intervină cu un deosebit spirit critic.

Olimpia Cârtiţă. Un mărţişor născut în 1979 (1 martie) în satul Olimpia Cartita_foto_Doru-Nicolae PertaLibotin, fiică a lui Ioan şi Călina Filip. Este căsătorită cu Mircea Cârtiţă, fost membru al Corului de bărbaţi „Dacii liberi”. Au doi copii (Marius şi Livia), elevi. Au o gospodărie frumoasă, pe care şi-o întreţin în ciuda faptului că au şi câte un loc de muncă. Olimpia este o muncitoare harnică, fruntaşă la firma S.C. Taparo S.R.L. din Târgu Lăpuş. Este o fire veselă, optimistă. Are calităţi vocale şi o receptivitate de invidiat. Iubeşte pricesnele, pe care le interpretează impecabil, în special ca solistă a grupului. Activează în actualul grup, de la înfiinţarea lui. Citește restul acestei intrări »


Vocea Cosânzenei (partea întâi)

07/12/2014

foto_Ioan Alexandru Roman_crop

de Angela-Monica JUCAN

Şoseaua, prietenoasă, cât o linie de mocăniţă. Jur-împrejurul aproape peste tot departe, învăluit de fodre de dealuri. Câte-un stol de copaci, din când în când, zboară pe lângă maşină. Lumina – chihlimbarie, coaptă încet de un soare binevoitor, care nu-ţi coace şi creierul, ca cel de mai toată vara asta. O oră de drum, şi se face Libotin.

Eram (joi, 15 august 2013, de sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului) în deplasare de documentare pentru acest material, cu Sandu pe post de proprietar de autoturism, şofer amator şi fotograf de ocazie şi aveam să aflu mai târziu că tot el a fost în urmă cu ani buni inginer-şef în acelaşi loc de muncă cu instructorul Ioan Perhaiţă al Grupului vocal-folcloric feminin „Cânt şi dor” din Libotin, despre care urma să adunăm date în cuvinte şi imagini.

Grupul vocal feminin CANT SI DOR_foto_Ioan Alexandru Roman

Surpriza a fost că fetele pe care le-am cunoscut (n-am avut ocazia să întâlnesc întregul grup) sînt mai tinere decât credeam – majoritatea eleve, două studente, aflate încă sub autoritatea părinţilor, şi abia două din cele prezente atunci au întemeiate familii. Nu-mi fixasem dinainte întrebări, dar ce să-ntreb! Satul face – parafrazând vorba Poetului – ce face de mult. Ziua de ieri, ziua de-alaltăieri, ziua de mâine înseamnă în acest sezon lucru la fân. Ce să-ntreb!

Din informaţii minimale şi impresii personale, am încercat totuşi să schiţez nişte portrete, inevitabil, subiective. Citește restul acestei intrări »


CORUL DE BĂRBAŢI „DACII LIBERI” DIN LIBOTIN

04/07/2014

de Ioan PERHAIŢĂ

Foarte curând după actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, în ziua de 5 decembrie a aceluiaşi an, la Târgu Lăpuş s-a organizat o mare adunare populară, în scopul de a informa locuitorii despre marele eveniment. Forţele reacţionare maghiare însă au provocat un masacru în rândul populaţiei româneşti din Lăpuş. În memoria victimelor de atunci, libotinenii au avut iniţiativa organizării unor manifestări culturale periodice. La acestea participa de fiecare dată colonelul în rezervă Aurel Vaida, din Baia Mare, un mare istoric, care prezenta materiale legate de eveniment. Un grup coral format din veterani de război împlinea manifestarea prin emoţionante cântece patriotice. De aici, ideea înfiinţării unui cor bărbătesc.

Corul din Libotin_foto_Alexandru Roman

Corul de bărbaţi „Dacii liberi” din Libotin

Profesorul Ludovic Filip, sprijinit de mai tinerii pe atunci Gheorghe Bodea, Leon Perţa şi Ioan Perhaiţă, face demersurile şi reuşeşte să adune peste 80 de bărbaţi. Dar mai era nevoie de un dirijor. Se face apel la Grigore Leşe (pe atunci profesor de muzică la Şcoala din Lăpuşul Românesc), care primeşte propunerea. Încă de la început, în repertoriul corului au figurat cântece ale Marii Uniri, ale Războiului de Independenţă etc., precum: „Hora mare”, „Ardealul”, „Drum bun, toba bate”, „Haideţi, fraţi, cu arma-n mână”, „Noi suntem bravi eroi”, „Ginta latină”, „Treceţi, batalioane române, Carpaţii”. Citește restul acestei intrări »