„O comunitate vie”

08/12/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Duminică, 8 decembrie 2013, la Runcu Salvei, a fost organizat un mare eveniment cultural. Lansarea monografiei localităţii, intitulată foarte neaoş „Fabricat în Runcu Salvei” şi inaugurarea Bibliotecii Comunale.

Câteva menţiuni de responsabilitate pentru această carte care face paşi uriaşi spre vârful clasamentului cărţilor din domeniu. 883 pagini, pe hârtie cretată, copertă cartonată şi supracopertă. Pe coperta I este reprodus un tablou al celebrului pictor bistriţean Marcel Lupşe „Veduta Runcu Salvei”, care în realitate, ca tablou, a fost şi donat, în format 100×100 cm, ulei pe pânză, primarului Anchidim Pavelea. Prefaţă: acad. Ioan Aurel Pop, Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Responsabili de proiect: Alexandru Bogdan Bud, Vasile George Dâncu, Leon Pinti. Editura Eikon din Cluj-Napoca. Coordonatori: Vasile Lechinţan, Adrian Onofreiu, Mircea Prahase. Autori: 29 persoane. Printre aceştia: Vasile Sebastian Dâncu, sociolog, fost ministru.

„Un sat cât o fărâmă de veşnicie” – zice Ioan Aurel Pop. Un sat care acordă un mare premiu cultural, „Premiul de la Runc”, începând cu 2011, Citește restul acestei intrări »


Revista „Caiete silvane” sărbătoreşte zece ani de apariţie

21/03/2015
Anca Goja

Anca Goja

de Anca GOJA

Revista zălăuană de cultură „Caiete silvane” sărbătoreşte, în această perioadă, zece ani de existenţă, alături de prieteni şi colaboratori. Zilele revistei „Caiete silvane”, ajunse la ediţia a VIII-a, au început joi, la Cluj-Napoca, unde au fost lansate cărţi, reviste şi a fost marcată în avans Ziua Internaţională a Poeziei (21 martie). Vineri şi sâmbătă, programul a continuat la Zalău. Astfel, vineri, 20 martie, de la ora 13, scriitorii din ţară şi din Sălaj s-au întâlnit cu elevi şi profesori de la licee din municipiu. Iar sâmbătă, 21 martie, toţi invitaţii au plecat într-o excursie de documentare, însoţită de lecturi publice şi prezentări de reviste şi cărţi, pe ruta Zalău – Grădina Zmeilor – Jibou – Zalău.

caiete_silvane_martie2015_6

Un punct consistent în program l-a constituit evenimentul care a avut loc vineri, de la ora 16, în sala „Dialoguri europene” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, cu lansări de carte şi un recital de poezie.

Teodor Ardelean_Saluc Horvat_caiete_silvane_martie2015_19

Dr. Teodor Ardelean, Săluc Horvat

Evenimentul a fost moderat de managerul Centrului de Cultură şi

Daniel Sauca_caiete_silvane_martie2015_3

Daniel Săuca

Artă, scriitorul Daniel Săuca. Sala, deosebit de încăpătoare, s-a umplut cu poeţi, prozatori, critici literari şi traducători sosiţi din toată ţara. Programul a început într-o notă de cafe-concert, cu un recital muzical susţinut de Ansamblul Folcloric „Meseşul”. Apoi, pe un ecran a fost proiectat un film cuprinzând imagini semnificative din cei zece ani de istorie a revistei. Citește restul acestei intrări »