La Viena

13/11/2018

de Ioan SLAVICI

selecția textului: Valentin-Nicolae BERCĂ

„Când am sosit la Viena, am găsit acolo Bucovineni, Ardeleni, Ungureni, Bănăţeni, Moldoveni, Munteni, ba aveam şi-un Basarabean, – Stamati, – precum şi un Macedonean, Carajani. Unii dintre dânşii erau apoi Bariţieni, alţii Babeşişti, ear alţii Şagunişti ori federalişti. Erau înse între noi şi oameni ca mine, care-şi dădeau seama că toţi suntem Români şi în viaţa culturală avem să lucrăm împreună – stăruind fiecare ‘n părerile sale politice.

Citește restul acestei intrări »


Serbările de la Putna (istoric)

31/01/2017

serbarile-de-la-putna

de Viorel ŞERBAN,
Geoagiu Băi

Cum s-au născut serbările de la Putna:

La 1871, cu şase ani înainte de cucerirea independenţei României faţă de Imperiul Otoman, Mihai Eminescu, pe atunci având 21 de ani şi fiind student la Viena, organizează împreună cu Ioan Slavici prima serbare a românilor de pretutindeni. Ea a fost organizată în luna august.

S-a ţinut la Putna, pentru că aici se afla mormântul lui Ştefan, „Altarul conştiinţei naţionale”, în această mănăstire, aflată atunci sub stăpânire austriacă, dar numită de ei „Ierusalimul neamului românesc”. Citește restul acestei intrări »


Moara la orizont

04/03/2016

filmul Orizont

de Alexandru JURCAN

E bine să revenim la seva scriitorilor clasici, mai ales când e vorba de Slavici şi de a sa nemuritoare Moara cu noroc, atât de bine egalată valoric de filmul lui Victor Iliu din 1957. Criticul de film Ioan-Pavel Azap consacră un capitol acestui film în recenta sa carte 7 capodopere ale filmului românesc – Editura Tribuna, 2015 – subliniind „acurateţea discursului filmic, prin simplitatea elaborată ”, astfel încât Victor Iliu pune „bazele cinematografiei naţionale româneşti”.

Andras Hathazi

András Hatházi

Iată că un regizor apreciat precum Marian Crişan s-a gândit să revină la Slavici, actualizând universul nuvelei Moara cu noroc, care devine aici pensiunea Orizont. Personajele trimit subtil la Slavici, chiar dacă vedem maşini de lux, telefoane mobile, furturi de lemne. Alte măşti… aceeaşi piesă, desigur. Lucian cu Andra se ocupă de pensiunea izolată. Acolo e şi soacra (care foloseşte explicit citate din nuvelă), dar şi copilul.

Rodica Lazar_Bogdan Zsolt

Rodica Lazăr şi Bogdán Zsolt

Machiavelicul Zoli (alt posibil Lică) nu întârzie să apară. Chiar dacă filmul porneşte de la o idee din nuvelă, spectrul lui Slavici pluteşte nealterat şi benefic, ca un omagiu subtil. Doi actori de prestigiu din Cluj de la Teatrul Maghiar – András Hatházi şi Bogdán Zsolt – susţin cu brio osatura filmului. Umerii lui Hatházi, masivi, par a purta în mod emblematic greutatea artistică a naraţiunii (a fost la fel de bun în Morgen). Citește restul acestei intrări »