Un crâmpei din istoria muzicii: Creația camerală a lui Franz Peter Schubert

12/11/2019

de Ioana Paula SIMIONCA

Franz Peter Schubert
(1797-1828)

Franz Peter Schubert s-a născut în Viena la 31 ianuarie 1797 și a murit în orașul natal la 19 noiembrie 1828. El a fost un compozitor austriac și a avut o mare contribuție în muzica orchestrală, muzica de cameră, muzica pianistică și în special, liedurile germane.

Ca şi primele sonate pentru pian sau simfonii, muzica de cameră de tinereţe nu prezintă o pronunţată individualitate, fiind tributară modelului clasic. Dintre cele 18 Cvartete de coarde, doar cel în Mi bemol major şi în Si bemol major depăşesc factura muzicii de divertisment familial.

În sânul familiei, încă în anii de tinerețe ai compozitorului, exista o formație de cvartet: tatăl la violoncel, Franz la violă, iar frații săi, Ignaz și Ferdinand, cântau partea viorii secunde și prime.[1] Primul instrument al lui Schubert a fost vioara și a început să compună cvartete pentru coarde de la vârsta de 13-14 ani. Experimentarea cvartetelor în chei mixte din anii 1810-1811 a fost succedată de o serie de 7 cvartete progresiv mai asigurate în următorii doi ani, vârstă fragedă la care se punea încă problema stăpânirii de formă. În aceste lucrări, influențele lui Mozart, Haydn, Beethoven sunt aparente doar, marele model pe tărâmul formei rămânând Haydn, dublat de o coloristică specifică, rezultată din conceptul mozartian: instrumentele grave, viola și violoncelul, sunt mult valorificate. Între anii 1814-1816, ani dominați de compoziția liedurilor, Schubert a compus doar 3 cvartete ale căror părți variază larg cantitativ. În multe din aceste cvartete timpurii, Schubert se rezumă, nu întotdeauna cu succes, la texturile cvazi-orchestrale. [2]

Citește restul acestei intrări »


Un crâmpei din istoria muzicii: FRANZ LISZT – poemele simfonice „Tasso” și „Preludiile”

18/06/2019

de Ioana Paula SIMIONCA

Franz Liszt
(1811-1886)

Poemul este o lucrare instrumentală cu caracter poetic, o reverie, o piesă lirică sau o poveste muzicală. Construcția poemului este de obicei liberă, monopartită cu caracter liric, narativ sau dramatic, conținând uneori teme-portret în care se recunosc personaje sau stări sufletești.[1]

Acest gen muzical, care a apărut și s-a afirmat în secolul XIX, s-a bucurat de o largă circulație în prima parte a secolului XX. Poemul simfonic, oricât de sugestivă ar fi denumirea în primele sale manifestări și ipostaze, nu este altceva decât „supranumirea” uverturii de concert[2]. Deja uverturile (dramatice) de concert ale lui Beethoven, Weber, Berlioz, Mendelssohn-Bartholdy, Schumann, Ceaikovski și alții, trebuie privite din acest punct de vedere. Denumirea lisztiană apare doar în anul 1854, când compozitorul prezintă auditoriului uverturile sale în concert și formulează introduceri literare acestora, precum un program la partiturile publicate. Citește restul acestei intrări »


Un crâmpei din istoria muzicii: FRANZ LISZT – despre viața și opera sa

30/01/2019

de Ioana Paula SIMIONCA

Franz Liszt
(1811-1886)

Compozitorul, pianistul, dirijorul și profesorul Franz Liszt este unul dintre personajele cheie ale istoriei muzicii occidentale. Renumele și l-a câștigat datorită virtuozității sale pentru pian, dar și faptului că a fost un pionier al formelor muzicale și totodată, creatorul poemului simfonic. În calitate de compozitor, Liszt a dezvoltat o serie largă de tehnici muzicale, precum folosirea cromatismelor ori tehnica prelucrării temelor. Muzica sa are ceva enigmatic și magic, fiind caracterizată de forță și de rafinament. Creația lui muzicală cuprinde un număr impresionant de capodopere pentru pian, lucrări orchestrale, muzică de cameră, muzică sacră și piese vocale laice.

Franz Liszt s-a născut la data de 21 octombrie a anului 1811, în localitatea Doborjan din vestul Ungariei. Franz, pe care apropiații îl alintau Putzi, a arătat o înclinație precoce spre muzică, dezvoltând un interes timpuriu pentru muzica religioasă și cea țigănească. Talentul lui era pe măsura curiozității, iar familia nu a ezitat să facă aranjamentele necesare ca acesta să fie fructificat. La șapte ani, Franz lua primele lecții de pian de la tatăl său, iar la opt ani compunea primele piese muzicale. Prindea cu ușurință tot ce i se arăta. Nu trebuia să i se explice nimic pentru a doua oară. Tatăl său vedea în calitățile copilului posibilitatea de a face din acesta ceea ce nu izbutise el însuși.  Citește restul acestei intrări »